În weekend am fost la nuntă. O nuntă din aia la care să te tot duci. Clasică până la biserică. După ce am ieșit de pe poarta bisericii, toți ne-am îmbrăcat lejer și am plecat la Pensiune – vezi Casa Stirbei, ca la iarbă verde, la grătar.
Vă zic, să tot mergi la nunți din astea. Nu doar că e distractic, dar te simți bine și nu ai a doua zi picioarele umflate de la stat pe tocuri. 🙂
Și ați văzut bine, era și cu copilul cu noi, care s-a distrat foarte tare. S-a jucat cu copiii, a alergat peste tot, a dansat, a apărut prin toate pozele, a fost fascinată de mireasă.
Să o luăm pe rând.
La primărie s-au căsătorit. Adică cum? a fost întrebarea ei… i-am explicat eu cumva.
La biserică ce fac? Se căsătoresc din nou?
Și acolo am avut o discuție interesantă. O redau mai jos:
Ea: Ce fac acum?
Eu: Își pun verighetele?
Ea: Ce?
Eu: Inelul acesta adică.
Ea: Aaa, ai și tu. Ți-a dat tata cadou de ziua ta?
Eu: Nu, este de la nuntă. Eu i-am dat lui, el mie. Tot așa ca ei, la biserică.
Ea: Aaaaa, și tu ai fost așa în alb, la biserică?
Eu: Da.
Și a plecat tiptil la tatăl ei să verifice:
Ea: Ai și tu inel așa, ți-a dat mama?
El: Da.
Apoi, la restul slujbei mai făcea cruce, se mai dădea cu ruj, când cânta muzica dansa puțin balet. Coregrafia a fost cadou pentru miri. 🙂
Apoi la petrecere a dansat cât a putut ea. A fost fascinată de mireasă. De rochie. Când a văzut-o m-a întrebat eu când mă mărit. O luase valul și uitase probabil de povestea din biserică.
Stătea pe lângă mireasă, o admira, i-a zis că parcă e Elsa, ca are o rochie albă ca zapadă și … în stilul ei, după atâtea complimente a urmat și partea de neuitat.
A ajuns la voal. S-a uitat așa la el și a spus cât a putut ea de sinceră: Ăsta parcă-i perdea!
În rest ne-am distrat. Păi, dacă nici copiii nu sunt sinceri, ce ar fi cu lumea asta?
One comment