Satul nostru

Dupa ce am nascut am tot auzit proverbul: „ai nevoie de un sat intreg, ca sa cresti un copil”. Mi-ar placea si mie un sat intreg gata, gata, sa vina sa ma ajute dar satul nostru, in schimb, e mai depopulat asa, cam ca satul romanesc. Si, cred ca asa arata satele multora. Fie proaspetii parinti sunt plecati din orasele natale, acolo unde au ramas bunicii, fie sunt plecati prin alte tari, ori ei, ori bunicii, ori, ca este si varianta asta in multe „sate”, nu se inteleg parintii cu bunicii cand vine vorba de cel mic. Au auzit multe povesti, cu siguranta si voi, numai daca sunteti pe vreun grup de mamici, ati citit sigur macar o postare in care o mamica se certa cu o bunica, care intotdeauna stie mai bine, ca doar si ea a crescut copii. Clasic.  In cazul nostru, deocamdata e liniste si pace, ca ne vedem rar. Pur si simplu. Nu ne-am certat, nu le-am refuzat ajutorul, pur si si simplu l-am primit rar, in cazuri de urgenta.

Daca se intampla prin sat sa aveti prieteni, dupa ce apare pe lume o chestie mica si uneori plangacioasa, daca nu au copii, s-ar putea sa va mai vedeti dupa ce ala mic, devine cat de cat mare. Cam asa, pe la gradinita, sa spunem. Grupa mijlocie. Dar, e de inteles. Nici eu inainte sa am copii nu ma dadeam in vant dupa cei mici si nici nu prea stiam cum sa ma port cu ei. Uneori nu stiu nici cu fiica-mea, acum. Telefonul s-ar putea sa sune tot mai rar. Am tot primit scuza cu deranjatul copilului. Daca suna telefonul si o trezesc, sau mai stiu eu ce. Nu le-am spus nimic ca asa faceam si eu, dar si telefonul meu are modul vibratii si cam asa sta tot timpul, e cam imposibil sa ma deranjeze cineva. Uneori e cam imposibil sa si aud, chiar daca nu fac nimic si copilul se joaca linistit. Legat de treaba asta cu telefonul am doua intamplari care imi vin acum in minte. Prima. M-a sunat intr-o zi, pur si simplu, o fosta colega de munca, ea, fara copii, ca sa ne intelegem, care voia sa vada ce mai fac. Tot timpul cat s-a scurs discutia asteptam sa imi ceara ceva sau sa ma intrebe ceva anume. Ea voia doar sa vada ce fac eu si Natalia. Si dupa ce am inchis telefonul am ramas asa un pic, uimita si nedumerita. Nu de gestul ei, de cat de cu capul am ajuns eu. A doua. Era duminica seara si sotul meu, pus de mine ( sa nu se inteleaga altceva), se uita la ceva in telefon si spune: „cum, de vineri nu ti-a mai sunat telefonul?” Pai nu. In afara de sora mea, mama mea, dragul de sotul meu, uimit, o prietena, hai sa spun doua, sa nu para prea ciudat, curierul (si asta e singurul care are curaj sa ma sune la orice ora)… telefonul nu suna. Bine, eu recunosc ca e si vina mea ca nu am prea multi prieteni. Ca nu imi place sa am. Imi sunt de ajuns atat cati sunt.

Apoi m-ai sunt prietenii cu copii mari, care au uitat cum e cu copii mici. Sunt cam la fel cu cei din categoria celor fara copii. Aici imi aduc aminte de o singura intamplare. Am fost in vizita la cineva si partea feminina a familiei gazda mi-a spus ca poate o va mai tine asa pe Natalia cate o ora, dar la vara, cand va fi mai mare. Era iarna atunci. Dupa vizita aia, nu ne-am mai auzit. Si nici vazut. Cu atat mai putin in vara. Am terminat cu categoria asta.

Si … oamenii mai de baza din sat raman cei cu copii, dar cam ca ai tai de mici, poate un pic mai mari, poate un pic mai mici. In cazul nostru, ne devastam casele pe rand, o tura la tine, o tura la mine, copii se vad, socializeaza, si noi pe langa ei si toata lumea e fericita. Prietenii cu copii sunt cei la care poti apela aproape oricand si au o rezistenta nemaipomenita la tipete si plansete.

Cam asta e treaba cu satul intreg, in care ne crestem copilul. Dar, intotdeauna, noi am vazut doar partea plina. Am mers peste tot cu Natalia, stim exact la ce sa ne asteptam, nu avem asteptari nerealiste, suntem foarte apropiati toti trei. Noi facem regulile, noi le executam sau le incalcam. Nu ne certam legat de copil, nu avem nemultumiri. Despre asta, probabil discutam dupa ce ma reintorc la serviciu, cand din viata noastra va mai face parte o bunica sau o bona. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *