Nu am uitat de poezia de luni dar a uitat timpul de mine. M-a aruncat intr-un colt, mi-a dat de lucru si uite asa au trecut, prea repede, cateva zile de luni si nu am mai apucat sa postez. In sfarsit, in aceasta luni, timpul mi-a dat drumul un pic si revenim la poezie.
Mai e putin de tot si calendaristic se incheie primavara. De altfel, temperaturile care prind curaj ne amintesc ca e sfarsit de mai. Poezia de astazi este despre inceput de vara, sfarsit de primavara.
Sonet
Apuse primavara. Parfumul de-nceput
trecu in exaltarea de flacari estivale.
Dar peste cenusiul acestor zile goale,
azi nici o galaxie de vise n-am vazut.
Sunt la hotarul lumii, pe-un tarm pustiu nascut,
muscat de marea sumbra, cu- doar arar- semnale
din vesnicie. Sange, sudoare, zile pale,
cateva scoici si scnaduri – si anii au trecut.
Dar viata n-am iubit-o mai mult ca azi nicicand
Eternitate! Pruncii se nasc cu-acest cuvant
pe buze-n fata vietii, genunchiul meu se-nclina.
Trufasul, greu isi poarta povara in spinare.
Ca floarea de-ntuneric, tanjind dupa lumina,
vreau sa primesc o raza in mana-mi rugatoare.