… dacă-l găsești, păstrează-l tu și folosește-l cu folos. Eu l-am pierdut, nu neapărat pe lucururi nefolositoare, dar pe lucruri care nu sunt pentru sufletul meu. Se întâmplă. Sunt doar momente care te înghit, te storc, îți invadează programul și nu ai cum să le amâni. Așadar, poate tu ai mai mult timp să faci ceva cu el, pentru sufletul tău, căci până la urmă, când ajungi să tragi linie, asta e cam tot ce contează. Dar vorba cuiva, devenim înțelepți, când nu ne mai e de mare folos.
După pauze de astea parcă devinne îndemânatică. Tastez greu și gândesc la fel. Mi-e rușine de toate ideile pe care le-am sugrumat doar pentru că nu am avut timpul necesar să le scriu, îmi adun greu gândurile și nu mai știu care să fie cuvintele potrivite cu care să le îmbrac. Mi-e milă de toate paginile cărților pe care nu le-am deschis. Și-mi vine să le citesc pe toate de-odată, poate mă iartă, poate-mi uită ignoranța. Dar nu e voită. Se întâmplă. Se întâmplă, pur și simplu, să fii la start tu și timpul iar el să o zbughească repede și să îți fie greu să îl prinzi. Într-o lume fericită ți-ai permite să faci doar ce vrei și cât mai multe pentru sufletul tău. Dar pe țărmul acela au ajuns și ajung puțini. Motive, o mie. Și credibile…și scuze tâmpite.
Poate că zilele astea…îmi vine timpul pentru timpul meu.
