A fost odată ca niciodată … am ales să încep așa povestea despre prima noastră întâlnire pentru că, dacă ne întrebi de câți ani suntem împreună, noi răspundem exact așa:

Soțul: Eii, nu știu, de mult. Cine să numere atâția ani?

Eu (adică soția): Ă, nu mai știu exact, de vreo șase ani, sau șapte? Hai, chiar nu mai știi?

Amândoi: Ne uităm unul la altul și izbucnim în râs.

Așadar, a fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu am avea ce să povestim astăzi. Cred că atunci când am ieșit pentru prima dată la o întâlnire, nici unul nu s-a gândit că va veni o zi când din camera alăturată vom auzi: ”mama și tata veniți!”

Paulo Coelho spunea într-una din cărțile sale că ”binele și răul au același chip”. Deși, poate ni se pare că sună ciudat, adevărul este că noi suntem deopotrivă și buni, și răi, contează doar să avem contexte în care să ne manifestăm binele. De cele mai multe ori, de sărbători, fie Crăciun sau Paște, au loc cele mai multe acțiuni caritabile, dar, este de ajuns oare? Nu ar trebui să avem mai multe contexte în care să ne manifestăm binele, indiferent de perioada din an? Bursa Binelui – proiectul celor de la BCR este răspunsul la aceste întrebări. Ar trebui să facem bine tot timpul anului, ori de câte ori putem. Să dăruim, să aducem un zâmbet, să (re)dăm încredere, să construim, să ajutăm, să sprijinim … să facem, pur și simplu, bine, cât mai mult, cât mai des.

Ștefania Pușcalău, scriitoare, prietenă, mămică, om fain (ordinea cuvintelor este întâmplătoare 🙂 ) mi-a adus bucurie cu recenzia pe care a făcut-o cărții mele Palatul de Vanilie. Ștefania răspunde mult mai bine decât mine la întrebarea: despre ce este cartea? Așa că o împărtășesc cu voi, cu drag, și ei îi mulțumesc.

Ștefania Pușcalău este autoarea volumelor de poezie ”Măr copt de iubire” și ”Poezici” (carte de poezii pentru copii).

Eram în mașină, toți trei, mergeam la cumpărături. La radio erau reclame: mai sunt 31 de zile până la Crăciun spunea o doamnă, cu voce drăguță. Mă gândesc: Doamne, ce puțin, când s-a dus timpul acesta? Unde se duce, când se duce? Natalia își scăpase pisicuța de pluș … nu am mai auzit la ce era reclama. Printre gânduri și căutând sub scaun jucăria, am prins doar finalul, era ceva cu familia în jurul mesei. A început apoi melodia lui Kenny Chesney:

Astăzi ne-am trezit după 08:30, ne-am întins amândouă ca pisica, i-am dat laptele, eu mi-am luat cafeaua, ne-am dus în sufragerie, am dat noroc (ea cu biberonul, eu cu cana) apoi ne-am așezat pe canapea să le și bem. Afară urât și ceață, soțul meu m-a informat că e și foarte frig, așa că, ce să facem noi astăzi … să facem prăjiturile cu dragoste … și cu ce mai vreți voi. Noi le-am făcut cu lămâie, că nu mai avem nimic prin casă. Astăzi este zi de mers la cumpărături, dar după ce Natalia își face somnul de frumusețe. 🙂