“Pot să vă povestesc despre ce fac țiganii atunci când vor să înnoiască generația de muzicanți. Am aflat aceste lucruri când am fost în pelerinaj la Saintes-Maries-de-la-Mer. Atunci când cel mai bun instrumentist al lor începe să îmbătrânească, discută între ei, în clanul, grupul, tribul lor: Ar fi bine să avem un copil care să preia ștafeta.
Și aleg o femeie însărcinată, iar în timpul ultimelor șase săptămâni de sarcină, cel mai bun muzicant bătrân vine și cântă în fiecare zi pentru făt, urmând să facă la fel și câteva săptămâni după nașterea acestuia; vine și cântă la instrumentul lui zi de zi pentru cel mic, nunai ce știe el să cânte cel mai bine. Apoi lucrurile se opresc aici și toți sunt siguri că acel copil va cânta, când va fi mare la acel instrument.Toți mi-au spus că așa își pregătesc ei schimbul. Înainte de naștere și puțin după naștere. Iar copilul va dori să cânte la acel instrument când va avea vârsta și dorința să se exprime. Este ceva foarte frumos. Știți, muzica este mai mult decât cuvântul. Este un mesaj semnificant al limbajului.
Este sigur că limbajul auzit foarte timpuriu și oferit cu dragoste, deoarece avem în cazul acesta un lucru oferit cu dragoste, poate purta o ființă înspre propriul ei viitor. Însa există o perioadă de latență între acel moment și realizarea propriu-zisă. Ca și sămânța pusă în pământ, pe care nu o vedem până nu încolțește. Nu avem de-a face cu ceva direct, de tipul: fă cutare lucru ca să îmi faci plăcere. Nu, nu așa. Dorința izvorăște dinăuntru nostru și este inevitabil chemată să se exprime în afara noastră”.
Aceste este un fragment din cartea lui Francoise Dolto “Ce să le spunem copiilor” ( Editura Trei, București, 2005). Fragmentul este din capitolul: “Un cuvânt auzit în copilărie poate determina cursul întregii vieți?” (pag. 101)
Sursă foto:www.pexels.com
