Când era Natalia mică de tot, mi se părea că doar ea plânge, că doar ea are colici, că doar eu nu dorm noaptea și sunt foarte obosită, că mai e atâta timp până va crește și ne vom înțelege altfel, că doar eu m-am plictisit câteodată de stat în casă, vorbit singură, maimuțărit. Apoi, când a mai crescut, credeam că doar eu mă enervez, că doar ea nu stă locului, că doar ea astăzi devorează pastele cu sos și tura următoare nici nu mai deschide gura la ele. Pe internet, pe stradă, în parc vedeam mame perfecte cu niște copii minunați. Mai ales pe internet. 🙂
Când m-am întâlnit, după o perioadă lungă de timp de frig, cu o prietenă, tot mămică și m-a întrebat ce fac și a primit și răspuns, s-a luminat la față și a spus că exact de asta îi era cel mai dor, să primească un răspuns în cuvinte. Să primească un feedback. Că vorbit cu un copilul de câteva luni se încadrează tot la vorbitul de unul singur. Da, chiar, e fain să mai vorbești și cu persoane adulte, față în față. Atunci am început să îmi dau seama că nu am nimic. Sunt doar normală. Și nu sunt singură.
Apoi o altă prietenă mi-a spus că o enervează când copilul se foiește noaptea într-una. Da, da, sunetul ăla făcut de cearșaf și pe mine mă enervează foarte tare. Îl recunosc dintr-o mie. Sormea așteaptă căldura să se apuce de alergat că a văzut ea la televizor că așa i s-a schimbat viața uneia, altă prietenă ar fi preferat să dea zăpada din fața blocului când nu mai înțelegea, totuși, de ce plânge copilul, alta credea că pe certificatul de deces la cauze va fi scris oboseală, cu litere îngroșate, alta nu înțelege de ce copilul țipă așa, pur și simplu. Și, eu am înțeles că nu sunt singură. Că e normal să simt, ce simt. Că nu are nimic de-a face cu iubirea pentru Natalia. Nu doar eu mă îngrijoresc, obosesc, enervez. Nu doar mie mi-e greu uneori. Nu doar eu îmi pun o sută de întrebări în același timp. Nu doar mie mi-e frică de febră și alte boli și virusuri. Și nu doar ție. Mai știu câteva mame la fel ca tine. Și, nu îți face griji, nu are de-a face cu sentimentele pentru cel pe care îl porți cu atâta dragoste în brațe. Toate am primit și am dat sfaturi proaste, toate am criticat și am fost criticate, toate ne-am panicat la prima febră, tuturor ne vine să țipăm, toate ne-am certat măcar o dată cu mama sau soacra în privința celui mic, toate ne uităm în baie să vedem dacă mai avem burtă, toate visăm să dormim mult, să stăm mult în baie, să stăm degeaba. Toți copii plâng, fac colici, dorm greu, mănâncă sau nu, pe toți îi dor dinții, știu prea multe pentru vârsta lor, sunt minunați, sunt iubiți, cresc prea repede.
Să nu crezi în mamele perfecte. Ele nu există. Nimeni nu face o treabă mai bună ca tine. Iar copilul tău e cel mai minunat, așa cum e. Dacă ți se pare că ai întâlnit vreo mamă din asta, perfectă, care folosește des expresia: eu niciodată, doar ți se pare. Să nu o crezi, că nici ea nu se crede pe ea.
