Sunt rugăminți mici și mari. Rugăminți curate, clare și rugăminți încurcate. În funcție de suflet. Cred. Sau de stare. Sau de dorințele neîmplinite. Una din știrile de astăzi de la radio au fost despre sărbătoarea Sfintei Parascheva. Ca în fiecare an sunt așteptați sute de pelerini la Iași. Mi-am adus aminte în timp ce ”trăgeam” știrea că într-un an, demult, uitat, prin școala generala am fost într-o excursie la Iași și am vizitat și Biserica cu moaștele Sfintei Parascheva. Era undeva la câteva zile după această sărbătoare. Le povesteam și colegilor că atunci când am ajuns la moaște singura dorință și rugăminte pe care am avut-o a fost să învăț bine. Atât. Nu mă durea, încă, nimic să mă rog pentru sănătate. Nu știam dacă le lipsește ceva alor mei că să mă rog pentru bunăstare. Se certau destul de des, dar credeam că e normal, ca să ma rog pentru pace și înțelegere. Nu pricepeam prea bine povestea cu sufletul și durerile lui ca să mă rog pentru liniște.
Mi-am adus aminte si de iconița cu Maica Domnului, făcătoare de minuni, de un albastru ca cerul pe care o purtam mereu cu mine. Credeam că mă ocrotește și ca îmi îndeplinește toate rugămințile mele mici. Nici nu stiu unde e acum. Într-un caz fericit prin podul tatei. În alt caz pierdută de tot.
Aveam rugăminți mici, fără să știu prea mult ce să cer. Mi se păreau și alea destul de mari. Adică, era o treabă serioasă aia cu învățatul. Avea mult de lucru Dumnezeul de dincolo de cerul pe care îl vedem, cu asta. Mă rugam să pricep la matematică și să ajung odată la liceu să fac mai multe ore de română. Apoi, am învățat să cer și am avut rugăminți mari. Tot mai mari. Îi dădeam acum de lucru serios Dumnezeului ascuns în ceruri.
Iar mai apoi n-am mai avut rugăminți. De nici un fel. Nu mi s-a mai părut normal să cer. Nu am mai avut curaj. Mi-am transformat rugămințile în vise care poate se vor împlini, poate nu. Depinde.
