Îmi era frig, m-am învelit și mi-am îngrămădit capul in perna. Cu gura ei mică, ușor deschisă, îmi încălzea fruntea iar mânuță mi-a pus-o după gât, ca și cum mi-ar fi spus: vino mami, te încălzesc eu. Am simțit atunci ca ea m-a luat in brațe, de data asta. Era ca și cum a simțit ca eu am nevoie acum de o îmbrățișare calda. E un moment in care simți ca așa arată iubirea. Ca o mânuță după gât, e cea mai pura și sinceră forma de iubire. Chiar dacă uneori ii spun nu, iar ea se supăra, chiar dacă uneori o grăbesc, când ea sta și mosmondeste ceva la jucării și nu ar vrea sa o opresc, chiar dacă ma enervez și primul lucru care îmi vine sa îl fac e sa ridic vocea, când i-am simțit mâna după gât a fost un fel de te iubesc, pur și simplu. Cred ca asta simte si ea, când e rândul meu sa o iau in brațe. Asta vreau sa simtă, ca indiferent ce se întâmpla, indiferent de ce face, bine sau rău, o iubesc, pur si simplu. Așa cum o face ea. Indiferent cum sunt, indiferent ce fac.
Cred ca asta este cea mai frumoasa lecție predata de copii noștri, a iubirii. Lectia iubirii necondiționate, care creste tot mai mult in timp, in care nu exista cuvântul obisnuinta și care nu depinde de nimic. Care nu se termina niciodată. Care înseamnă încredere, mereu. Pe care o simțim, acolo, adanc in suflet. Pe care o purtam cu noi, tot timpul. Care uneori ne doare, iar alteori ne bucura. De cele mai multe ori, de fapt. De la ei, si prin ei descoperim iubirea. Și bunătatea, care vine odată cu ea. Dupa lecția predata de ei, ar trebui sa ii iubim pe cei din jurul nostru. Și pe noi.
