În democrație schimbarea începe de la tine

În democrație schimbarea începe de la tine și cu tine. Cred că asta am învățat cel mai greu după 1989, când România pășea timid pe calea democrației. La fel de timid precum un student de provincie, care ajunge pentru prima dată în capitală. Asta învățăm și acum. Că democrație este puterea poporului. Că trebuie să ne implicăm și să ne activăm spiritul civic. Că trebuie să învățăm cum să ne alegem conducătorii, că trebuie să ne cunoaștem legile și să ne implicăm, dacă vrem o societate sănătoasă.

Aveam trei ani când a izbucnit Revoluția. Nu îmi aduc aminte mare lucru de atunci. Amintirile mele sunt frânturi din poveștile părinților și ale bunicilor. Privind în urmă, România după 1989 îmi pare că arăta ca un iarmaroc al speranțelor. Piața aceea pe care o vedeam de la geamul dormitorului, care se umplea de tarabe pline cu blugi turcești, aduși de oameni cu vise mici de îmbogățire. Taraba cu casete și muzica tare, care răsuna până târziu. Cerceii mei de aur, aduși tot de la turci, primele magazine cu rafturi din lemn, pline cu de toate acum. Laptele la pungă, pâinea turcească, cu coajă tare și miez puțin, bomboanele de pom cu jeleu, portocalele coapte în orice anotimp. Începuturile democrației. Așa bătea vântul schimbării. Apoi oamenii au înțeles că e mai mult de atât. Este de a te implica în tot ce înseamnă schimbare. De a participa la referendumuri, de a vota responsabil, de a putea să strigi în stradă și a taxa derapajele celor care ajung la putere.

(Sursă foto: Democracy Mania)

Apoi, într-o lume digitalizată, de a iniția și vota petiții online. Au apărut ong-uri și organizații care ne-au îndemnat să ne implicăm, să donăm, să îi ajutăm pe cei din jurul nostru. Așa a apărut și platforma Democracy Mania, care militează pentru implicarea cetățenilor în viața comunității. Suntem îndemnați să luăm atitudine. Să ne implicăm în evenimente care au ca scop întrajutorarea semenilor și îmbunătățirea calității vieții. Pentru că democrație nu mai este despre frică, despre a vorbi încet, a trage perdelele și a asculta cu volumul la minimum radio-ul.

(Sursă foto: logo Democracy Mania)

Dar exact asta am învățat cel mai greu. Pentru că trecerea de la un regim totalitar închis, la democrație, aveam să vedem că nu este tocmai simplă, pentru că cel mai greu schimbi obiceiuri și atitudini adânc înrădăcinate în mințile și sufletele oamenilor. Ca să înțelegeți și mai bine ce zic, vă întreb cum credeți că bunica mea, care lua pâine pe cartelă, a trăit primii ani din democrație? Credeți că a știut ce trebuie să facă? Credeți că a înțeles definiția democrației din dicționar? ”Democrația este o formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită, direct sau indirect, puterea.” Credeți că a avut curaj să facă asta sau i-a luat ceva timp?

(Sursă foto: Pexels.com)

Exact la asta trebuie să lucrăm. Să înțelegem cu toții că dezvoltarea țării este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Schimbarea este în fiecare dintre noi. Tocmai de asta trebuie să ieșim la vot, să avem propuneri, idei, să îi ajutăm pe cei din jurul nostru, să ne implicăm. ”Merge și așa” sau ”nu este treaba mea” nu sunt principii sănătoase pe care să clădești o democrație.

Suntem o democrație tânără, în decembrie se împlinesc 30 de ani de când încercăm să ne găsim identitatea. Câteodată mi se pare că România astăzi este ca un puzzle din două piese. Una este întruchiparea unei societăți încă dezechilibrată, plină de regrete, cu vise frânte și aripi obosite, cu salturi mari de la abis la extaz. Iar cealaltă piesă este despre oportunități, pe care de cele mai multe ori nu vrem să le mai vedem. Dar ele sunt.

(Sursă foto: Democracy Mania)

O să îți spun trei povești. Trei povești despre cum simt și văd democrația. Nu vreau să îți spun definiții din cărți despre politică și democrație. Le poți găsi singur. Vreau să îți spun aceste lucruri și te invit să tragi tu propriile concluzii despre democrație și tu alegi ce vrei să vezi, să schimbi, să trăiești.

1. Natalia are 3 ani. În decembrie 89, eu aveam 3 ani. Am ieșit din țară prima dată la 25 de ani. Tot atunci am avut și primul pașaport. Ea are pașaport de la 2 ani, a vizitat deja alte țări și multe zone din România. Mă pot informa despre cum să îmi cresc copilul și deseori în discursul meu despre ce vreau eu ca mamă pentru ea, folosesc cuvântul libertate și vise împlinite. Este un copil liber, într-o țară liberă. Poate vorbi tare și despre orice, fără teamă. Eu am crescut cu teama să nu râdă alții de mine și mai ales vecinii părinților mei. Eu nici nu îmi cunosc toți vecinii. Eu vreau să își descopere drumul și la ce este ea bună, mie mi s-a spus să învăț o meserie ca să nu mor de foame. Asta pentru că pe vremea părinților mei, despre asta era viața. Are o lume în față de descoperit.

(Sursă foto: Pexels.com)

2. Primăvara aceasta am fost câteva zile în vacanță în Cernăuți, Ucraina. Imediat cum am trecut gradinița, pe drumurile pline de gropi, care te fac să spui că există șosele mai proaste ca în România, simțeam un aer ciudat. Ucraina nu este în UE, dar este o țară democratică. Oare? Cernăuțiul este un oraș plin de contraste, pe care l-am înțeles greu. Clădiri moderne și autobuze patrățoase, vechi, ca în anii 50. Ne-a oprit poliția, pe care ei o numesc Miliție, doar pentru că suntem turiști. Ne-au spus că am intrat pe o stradă pe unde au voie să circule doar cei din Cernăuți, deși nu era nici un semn de circulația care ne-ar fi interzis să mergem pe acolo. Tinerii arată ca tinerii oricărei alte țări din vest, iar miliția aștepta de fapt 5 -10 dolari americani. Clădiri moderne și peisaje ca în imaginea de mai jos, care te duc cu gândul la România din anii 90. Cu un picior înfipt încă bine în trecut și cu unul pășind timid în democrație.

(Sursă foto: arhivă personală)

Teama aceea că te poate opri Miliția pentru orice, că nu te poți înțelege cu ei pentru că nimeni nu vorbește engleză m-au făcut să mă gândesc la faptul că ei sunt încă și mai la început ca noi. Tranziția de la regimul totalitar spre principiile democratice importate din Occident este și mai grea. Stăteam la graniță să intrăm în țară și concluzia noastră a fost că după o excursie din asta înțelegi ce înseamnă și steagul acela UE atârnat lângă al nostru și ce important este să ieși la vot și să te implici în societate. Noi avem mulți pași făcuți înainte. Greu de crezut când călătorești doar în Vest.

3. Avem un prieten care are o amică chinezoaică. Locuiește în Shanghai. Vorbesc pe internet. Niciodată despre politică. Nimic. Nici o glumă, nici o aluzie, cu atât mai mult despre conducătorul lor. Am întrebat de ce? Pentru că îi este teamă să nu pățească ceva. Toate discuțiile sunt urmărite. El poate spune ce vrea de orice om politic, pentru ea nu există astfel de subiecte. Așa mi-am amintit de ce spunea Thomas Jefferson: ”Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură.”