Tu ce colecționai când erai mic?
Unii dintre noi colecționăm timbre, surprize, păpuși, capace, brichete, șervețele, pixuri, și de aici o listă întreagă. Fiecare a avut o pasiune pe care a așezat-o frumos într-un sertar numit ”colecție”. Eu… am colecționat puncte. Punctele pe care le-am pus după fiecare poveste. Toți adunăm multe puncte, pe unele le mai ținem minte, pe altele le uităm imediat, uneori ne este dor, alteori le mai simțim și acum. Pe unele le-am pus că așa a trebuit pentru că e un timp pentru toate, pe altele nu am avut de ales. Octavian Paler spunea ”Sunt drumuri care ne caută demult și-ajung la noi când noi suntem plecați în căutarea lor pe alte drumuri”. După patru ani am pus punct anilor de liceu, liceu care a devenit ”cimitir al tinereții mele”. Nu știam atunci dar după, am realizat că acolo mi-am lăsat zilele fără griji și probleme, și am plecat, vorba poeziei, în vâltorile vieții, pe care credeam că am să le răzbesc ușor, că nimic nu mă va opri. Nu a fost chiar așa. Și, niciodată nu-i chiar așa. După doar un an am pus punct aventurii mele în București. ”Libertate frate, poate facultate și viață de noapteeeeee”, cântau cei de la Vama Veche pe atunci și nu mă gândeam decât la București. Acolo pot să le am pe toate. Aglomeraţie, agitaţie, lumini, oameni, multe librării, multe antichariate, ciocolată caldă bună, metrou, depravare, Cişmigiu, teatru, cinema. Era o dimineaţă rece, stăteam în Gara de Nord, cu o faţă pe care garantat scria „student din provincie”, aveam vreo cinci genţi pe care abia le puteam mişca şi o aşteptam pe prietena mea … garsoniera ei urma să fie şi casa mea de acum înainte. Dacă ar fi fost să îmi pun şi visele în valiză, îmi trebuia un microbuz doar pentru mine. S-a dus un an ca o clipă şi am plecat. Am lăsat-o pe prietena mea şi toate nebuniile acolo. Am renunţat la o facultate de pe băncile căreia aș fi ieșit fără să știu ceva pentru alta, în oraşul de la poalele Tâmpei. O altă viată, alte aventuri, alte vise, alte planuri. Îmi aduc aminte cu nostalgie de vremea când am plecat şi fug, cred că și acum, de întrebarea: oare chiar asta trebuia să fac?” Dar am pus punct și când pui punct, nu urmează decât să scrii de la capăt cu literă mare o altă propoziție. Prietena mea și-a continuat viața ei, Bucureștiul și-a urmat cursul lui iar cred că foștii mei colegi au terminat facultatea. Nu foarte demult am fost în București și în timp ce priveam lumea prin geamul fumuriu al mașinii vedeam cum nu se poate mai clar că nu mai sunt deloc acolo. Că totul e schimbat, și eu. Iar eu nu mai am nimic din București. Sunt atât de provincie, și atât. După acel punct am început să scriu cu litere mari, de la capăt, Brașov… A fost frumos, dar nu s-a creat o legătură prea strânsă. Am venit cu toată inima, dar tot aşa am şi plecat. Ceva din mine spunea că nu voi îmbătrâni aici şi a spus bine. Am cunoscut oameni minunaţi. Poate cei mai minunaţi din viaţa mea. Mulţi dintre ei, din fericire, încă mă înconjoară şi datorită lor, îmi revăd oraşul în care am învăţat, în care am râs, în care am lucrat, în care am sperat, am încercat, am câștigat, am pierdut. Mai simt parfumul Braşovului şi am o cutie plină de amintiri. Le-am păstrat pe toate şi chiar şi cele mai puţin frumoase, au devenit frumoase. N-am mai făcut aceleaşi nebunii ca în Bucureşti sau poate nu cu aceeaşi inocenţă. Dar m-am distrat şi chiar bine iar lipsa prietenei mele a fost înlocuită de prezenţa altora. Alte personaje, alte poveşti la care am luat şi eu parte. Pentru Europa, Parisul e oraşul iubirii, pentru mine, e Braşovul. Da, poate cele mai plăcute clipe în doi …..indiferent cine a fost perechea, le-am simţit aici. Am multe amintire şi mi-s dragi toate chiar dacă, acest oraş al iubirii, nu mi-a purtat prea mare noroc. Şi dacă viaţa e chiar un film…în scena asta numită Braşov, am fost un actor grăbit … Am pus punct și m-am întors de unde am început. Viața-i un cerc. Nimic nu-i chiar nou, sunt doar alți oameni, alte întâmplări, sentimentele noastre altfel, totul e rotund și toți la un moment dat, chiar toți, ne vom reîntâlni unii cu alții.
Am început iar cu literă mare: Acasă.
Când am plecat am spus că nu mă mai întorc niciodată dar am facut-o și de-a lungul timpului de multe ori am spus niciodată, dar a fost măcar vreodată. Era înspăimântător dar a devenit bine, chiar bine. Nu îți ies uneori lucrurile cum vrei. Dar ies ele cumva. Orice reușită înseamnă o renunțare. Şi să ştii să renunţi la timp e de-a dreptul binecuvântare. Poate că pe unele le-am pus la timp iar altele nu ar fi trebuit dar vorba ei, nimic nu-i întâmplător. După fiecare punct mă gândesc la curcubeu. Speranță, zâmbet, început, mereu un același nou început. Și oriunde am fi, putem pleca din nou, oricând, oriunde.
o bucățică din Lea
