Când îți vine să râzi și să plângi în același timp

Sunt unele momente când îți vine să râzi și să plângi în același timp. Cunoașteți acest sentiment greu de definit. Sunt sigură că aveți cel puțin un moment din acesta pe zi. Iau copilul de la grădiniță. Stăm la etajul patru. În fața blocului, copilul într-o mână, plasele în alta și explic Teoria urcatului singură pe scări. Pe asta o știți? O conving și urcăm fericite. La etajul doi scapă ceva pe lângă balustradă și ajunge exact la parter. Ce să fac acum, să râd sau să plâng? Am coborât. Am urcat din nou. Am ajuns acasă într-un final. Suntem bine.

Într-o sâmbătă după-amiază tatăl ei a plecat cu ceva treabă, iar eu m-am gândit, ca după ce se trezește, să facem o plimbare, așa ca fetele. Numai bine, între timp tatăl ei termină treaba și ne întâlnim în oraș, apoi mergem la cumpărături. Îi explic din casă ce urmează să facem. În fața blocului întreabă din nou de tatăl ei. Îi mai explic o dată. Și plimbarea noastră a constat în zece pași, apoi am stat o oră și un pic în fața blocului. Nu a vrut să ne plimbăm fără el. Am stat și l-am așteptat și după fiecare mașină care a trecut pe stradă am repetat mereu: nu este tata, vine curând.  Nu vă imaginați că nu se mai văzuseră de prea mult timp, dar atunci o măcina un dor de nici nu știai ce să faci, să râzi de dragul ei sau să plângi că pe tine te strigă de o mie de ori pe zi, dar nu pleacă din fața blocului până nu vine tatăl ei.

În această dimineață am întrebat-o și eu exact ca la carte. Ca la aia de parenting, zic. ”Natalia pot să îți dau un măr sau o banană. Ce vrei? Tu alegi!” Iar ea mi-a răspuns: ”O piersică.” A funcționat perfect doar în imaginația mea.

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.