”Toate-s vechi și nouă toate” …

Ian 10

… scria marele poet romantic Mihai Eminescu iar pe 15 ianuarie, când se vor împlini 164 de ani de la nașterea acestuia, vom auzi acest vers și sper multe altele, recitate. Asociația de Tineret Onestin organizează un concurs de recitat poezii ale lui Mihai Eminescu. Mi se pare o idee foarte bună pentru că așa retrezim pasiunea pentru poezie. Există în toți dar nu mai avem același timp pentru ea. Blândă, calmă, așezată, poezia e cel mai bun remediu pentru un suflet fericit. Regulamentul concursului se găsește pe site-ul Asociației www.onestin.ro.

Nu cred că mă pricep la recitat dar dacă aș fi avut talentul necesar mă opream la această poezie:

Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida haina,
Copila cuprinsa de dor si de taina,
Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon, copila, ca numai c-o zare
Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare
Facusi pe-al meu inger cu spaima să zboare,
El, veghea mea sfinta, amicul fidel ?
Ori poate !… O,-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaste trasaturile-ti pale,
Căci tu – tu esti el.

(Înger de pază)