Pe vechea uliță Oituz, acum unul din bulevardele centrale, în locul unor case dărăpănate de lut și cărămidă, se începea construcția parcului din Onești, pe atunci Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este un parc mare ce se întinde pe o suprafață de 14, 22 de hectare. Am putea spune că avem un oraș mic, cu trei bulevarde, dar cu un parc mare și frumos, locul de întâlnire și de plimbare al locuitorilor. Știți cum este în orașele mici, parcă toată lumea se știe cu toată lumea și parcul cu aleile lui multe, cu locurile de joacă, cu lacul cu nuferi, este locul preferat de toți: copii, mame, tați, bunici, tineri îndrăgostiți.

Eram în Brașov, în Piața Unirii. Natalia alerga după porumbei. Noi stăteam pe bancă, ne trăgeam sufletul după ce ne-am plimbat prin centru. Am mers pe După ziduri. De mult nu am mai mers pe acolo. Era traseul meu preferat de întors acasă, când eram studentă. Era liniște. Era mai gol. Dincolo de zidurile alea nu mai auzeam forfota de pe Mureșenilor. Ieșeam de la biblioteca din Livada Poștei și urcam pe După ziduri ca să mă duc în Schei. Acolo stăteam în gazdă.