Părculeț de joacă pentru copii. Gălăgie, râsete, fetițe și băieții care aleargă, bebeluși în cărucioare. Câțiva băieții se joacă cu mașinuțele, unul dă ture cu o bicicletă iar altul învață să meargă pe trotinetă. O fetiță cântă în leagăn iar alta stă în vârful toboganului și o strigă pe mama ei, să o vadă ce sus este.

De obicei scriu când adoarme Natalia, la prânz. Astăzi, am deschis laptopul, mă uitam la ea cum doarme și …cumva mi s-au șters din minte toate ideile. Era o zi de miercuri, acum doi ani, la ora 17.00 când ne-am văzut pentru prima dată. Și, de atunci toată viața noastră s-a schimbat. Și a mea, și a tatălui ei. Și, atât. Ce aș putea să mai spun mai mult, ce aș putea să spun mai frumos. Îmi vine o idee și apoi multe amintiri și iar mă uit la ea.

Deci, nu știu ce să scriu. Nu știu cum să scriu despre asta. Astăzi face doi ani și … ea este puiul nostru de om minunat. Ea ne colorează viața și pereții. Ne face să râdem și să fim sensibili. Ne arată limitele și ne împinge să le depășim. Ne dă putere. Ne obosește. Ne-a mai schimbat. Viața noastră e altfel.

E minunat așa.

S-a trezit. 🙂

Când Natalia se apropia de vârsta de un an, și imediat după, cea mai des întrebare pe care o primeam era: merge? Acum se apropie de doi ani, mai precis vineri va fi ziua ei și cea mai des întrebare primită acum este: face la oliță?, urmată de: vorbește? Referitor la oliță, ce să spun, nu pare prea încântată de ideea asta. Răspunsul ar fi teoretic da, face, practic, nu. 🙂

Am intrat grăbită în baie. Am o oglindă mare și dintr-o dată mă opresc cu ochii în ea. Ăăăăă, eu cunosc privirea asta de undeva. Aaaa, exact așa se încruntă și Natalia! Vai, serios, exact așa. De câte ori am auzit asta, nu am crezut niciodată. M-am oprit și m-am analizat un pic în timp ce mă scălămbăiam în oglindă. Da, da, m-am convins, fix ca ea. Mi-a luat aproape doi ani să mă prind, eu mama ei, în timp ce prieteni care ne vizitau mi-au spus asta de când avea câteva luni. 

Vreau să vă las un pasaj din cartea ”Ce să le spunen copiilor ” de Francoise Dolto, în care vorbește printre altele și despre legătura copiilor cu mâncarea. Acest subiect legat de mâncare este unul care ne preocupă mult. Nu doar ce le dăm copiilor să mănânce, ci și cât mănâncă. Și eu, deseori, cred că Natalia mănâncă prea puțin. Dar, iată ce consideră autoarea cărții: un copil mănâncă pur și simplu, cât simte el nevoia și nu trebuie obligat să mănânce atât cât considerăm noi.

Îl mai știți pe Greuceanu, cel care se dădea de trei ori peste cap când avea probleme? E cel care a salvat Soarele și Luna de la Zmei. Eiii, viteazul nostru din basme are o soră. O cheamă Natalia. Este curajoasă ca el, deși nu are nici doi ani împliniți, dar e pe aproape. Ar putea și ea să salveze oricând Soarele și Luna și s-ar lupta cu toții zmeii fără frică. Asta dacă ar fi nevoie. Dar Slavă Domnului, încă suntem pe timp de pace. Ea se dă de trei ori peste cap doar pentru a se transforma într-un copil care nu o mai aude pe mama ei. Hop, hop, hop, de trei ori peste cap și gata, Natalia a dispărut. E doar un copil care seamăna cu ea dar, cred că nu e ea, odată ce nu îmi răspunde. Și, crede că poate face orice. Și, mama ei crede că o durere de cap o așteaptă fix după colț.