Ieri a venit un domn să ne verifice instalația de gaze naturale și a centralei termice, se pare că așa trebuie, din doi în doi ani verificată, de altfel, pentru că am o memorie vizuală foarte bună, mi l-am și amintit imediat cum am deschis ușa. Acum doi ani când a venit, eram însărcinată cu Natalia. Acum, noi ne jucam de-a ceva, să-i spunem de data asta de-a războiul. Eu așezam niște omuleți de jucărie, ea îi dărâma, țipa de bucurie, fura unul, fugea și iar o luam de la capăt. Și cum ne distram noi așa, cioc-cioc la ușă.

Știți momentul acela când descoperi câte o poză de când erai mic și își vine să râzi, când vezi cum erai îmbrăcat? Cum puteau ai tăi să te îmbrace așa și să mai și creadă că ești în regulă, perfect pentru a fi pozat. Adică, după ce că începuturile tale cu moda au fost tulburi, nu cumva să și uiți asta. Când mă uit la pozele mele în care apar într-un pulover din mohair, mă apucă melacolia și mă mai salvează din starea asta doar pozele cu sora mea îmbrăcată cu un fel de egări groși, împletiți și cu un model sinistru. 

Am scris săptămâna trecută despre faptul că merg mai mult într-un picior. Ei bine, tot așa merg și acum iar cu un copil prin preajmă, fiecare zi pare o provocare tot mai mare. Ce joc să mai inventez? Unul să o captiveze, astfel încât să se joace de jos :), dacă înțelegeți ce vreau să spun. Nataliei, ca oricărui copil cred, îi place să alerge, să se urce pe orice, să se dea jos și iar să se urce pe undeva, și toate astea în mai puțin de un minut, să sară în pat și tot felul de astfel de activități, care presupun să stai bine înfipt pe ambele picioare. 

Natalia este născută toamna, deci am început diversificarea vara, în plin sezon de fructe și legume. Piețele erau pline și găseai de toate: dovlecei, roșii, ardei, vinete, fasole verde, morcov. Le-am încercat pe toate,  pe rând, apoi în diverse combinații, până s-a hotărât ce îi place și ce nu. La fel și în cazul fructelor. Le-am încercat pe toate, în funcție de cum apăreau. Piersicile erau preferatele ei. Au rămăs. Pepenele roșu nu i-a plăcut nici atunci, și nici vara asta nu a fost cucerită de el. Eu încurajez foarte mult gătitul acasă, mai ales când vine vorba de masa copiilor. E mult mai bine pentru sănătatea lor și pentru obiceiurile pe care vrem să le deprindă ei despre mâncare, masă, mâncat sănătos. Așa că vara, mi se pare cel mai ușor să gătești ceva sănătos, cu multe legume.

Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie (sper nu), dar eu am niște momente în care, parcă, îmi stă mintea-n loc. Mă ”înfig” așa în câte o idee, apoi mă întreb ce o fi fost în mintea mea de am făcut asta. Mi se întâmpla înainte de Natalia și mi se întâmplă des, spre foarte des, și acum cu Natalia. Eu zic că de la oboseală dar, de fapt, cred, că așa funcționez eu. Îmi merge mintea brici o perioadă, apoi simte nevoia și ea să se odihnească.

V-am povestit că am fost câteva zile plecați, undeva la munte și am stat la o vilă cu un peisaj superb. E peisajul din prima imagine. Muntele era vecinul nostru, și e tare bine să ai astfel de vecini, fie și pentru câteva zile :). După această minivacanță ne-am întors acasă, cam la fel. Nici mai relaxați, nici mai obosiți. Natalia a fost cam ca acasă, poate un pic mai pe repede înainte, așa că, relaxare de unde? Nu am stat foarte mult, așa că oboseala a rămas la același nivel. Deci, putem spune că am avut o ieșire reușită.