Poezia de luni

Noi 10

E aproape mijloc de noiembrie și încă nici urmă de frig. Sunt doar nopți reci și dimineți cu ceață, care se ridică în favoare unui soare care încă mai încălzește. E prea cald încă să scriu, mai degrabă vreme bună pentru citit. Două ideii încropite într-un text așteaptă prima brumă groasă pentru a prinde contur și a se transforma într-un fragment serios. Pentru că țin la amintiri, uneori mai mult ca la timpul prezent, pentru poezia de luni, am găsit un sonet al  unui scriitor pe care l-am cunoscut la Toamnă Bacoviană, într-o toamnă mai rece și mai gri. Mai întunecată și mai spornică la scris.

 

Iubirea doar Iubirii se închină,

deși adesea chipu-i stă pe cruce,

deși o sorb durerile năuce,

ea nu-și coboară frumusețea-n tină.

 

Ca valea de miresme-n pânza-i fină,

statura ei în irizări străluce,

cum adevăru-n propria-i răscruce,

cum purități în ploaia cristalină

 

Iubirea-i spre Iubirea de idee

stăruitor în dezlegări savamte,

văluitor ca veșnice maree –

 

Tu urci mereu miraju-acestei pante,

spiralic vârf în căile lactee,

spre a intra în slava ei andante …

(Radu Cârneci – Triumful Iubirii – Sonetul CIII)