Este foarte important să îi învățăm pe copii noștri, încă de mici, să mănânce sănătos. Noi suntem cel mai bun exemplu pentru ei. Dacă nu suntem atenți la ce mâncăm, cum mâncăm, când mâncăm, nu putem avea pretenții de la copii noștri să aleagă mâncarea sănătoasă în locul chipsurilor sau dulciurilor din comerț. Știți vorba aceia, copii fac ce văd, nu ce le spui. Nu poți să îi spui să mănânce legume și fructe, dacă tu mănânci cartofi prăjiți.

Când sunt obosită, când m-a supărat cineva sau ceva, când, pur și simplu, am o zi proată, când mă înțeleg greu cu Natalia și între noi pare a fi o luptă de genul ”care pe care” mă enervez, încep să îmi pierd răbdarea și evident, ce urmează e firesc: îmi vine să țip. Uneori, chiar o și fac. Înainte să existe Natalia în viața mea, de fiecare dată când mă enervam, țipam. Normal că după apariția ei, primul lucru care mie îmi venea natural să îl fac, când îmi pierdeam răbdarea, era să țip. Am tot citit mult despre asta. Citind, așa am simțit eu că mă ajut pe mine și pe ea. Și acum sunt momente în care îmi pierd răbdarea dar îmi impun să nu mai țip. De cele mai multe ori, îmi și iese.

Înapoi în timp.

Septembrie 2012. Aveam un blog pe Blogger, îmi plăcea să scriu, scriam, în primul rând, pentru mine și despre mine. Un prieten bun mi-a trimis un link despre un concurs de blogging. M-am gândit câteva zile și m-am înscris. Așa, am devenit în urmă cu șase ani concurent participant la SuperBlog. Nu mai știu exact pe ce loc am terminat, dar am terminat. Și, am fost și la București, la Gală.

Eram la doctor. Liniștea și gândurile din capul meu au fost foarte deranjate, brusc, de întrebarea asistentei: câți ani aveți? O foarte bună întrebare m-am gândit, dar habar nu am. Serios, pentru o clipă am fost efectiv pierdută prin timp. Nu știam ce să îi răspund. Când eram mică îmi plăcea foarte mult filmul ”Mașina timpului”. Personajul principal se urca într-o mașinărie ingenioasă, care îl plimba prin timp, când înainte, când înapoi. Pleca așa printr-un tunel luminos și ateriza într-un oarecare an. Ei, exact acolo m-a trimis și întrebarea asta: într-un tunel luminos, prin care îmi număram anii. Era ceva de genul, de când sunt eu în viața mea?

Dacă se întâmplă să locuim în același oraș și să ne plimbăm prin același parc, când vedeți o mamă care imediat cum a dat copilul jos din mașină sau tricicletă începe să fugă, noi suntem. Ea este Natalia și în urma ei suntem noi, mama ei sau tatăl ei, sau amândoi, depinde de zi. Ea nu stă. Cuvântul ”stai” nu are și reprezentare în mintea ei. Ea este peste tot și aleargă mereu. Și, când se întâmplă să se oprească, e pentru că vrea în brațe.

Ziua are 24 de ore, dar de la Einstein am învățat că timpul este relativ și cu cât numărul de copii este mai mare de 1, cu atât ziua pare mai lungă, deși timpul, totuși, ți se pare că zboară. Dacă le scazi pe cele în care copilul doarme, mănâncă, tu faci treburi prin casă tot mai rămân destule în care copilul vrea să se joace cu tine. În acest articol am adunat câteva dintre activitățile pe care noi le-am făcut, câteva idei de jocuri și jucării, care la noi au avut succes. Rămâne un articol deschis, îl puteți completa și voi cu ce fel de alte activități ați mai încercat și au avut succes. Mă gândesc că în curând va veni sezonul mai rece, deci vom petrece cu copii mai puțin timp afară, așa că trebuie să ne pregătim cu idei bune, creativitate și multă răbdare. 🙂