Uhuuu, cresc și simt cum sunt tot mai ușoară. Cred că o să îmi iau zborul curând! În timp ce drojdia, se pare, că se distrează într-un bol, făina stă și se relaxează într-un castron, ceva mai mare, destul de încăpător încât să stea întinsă bine. Dar deodată, pleoșc, drojdia îi sare în cap. Știți, ca atunci când ești mamă, te așezi și tu un pic și când stai mai bine, te strigă copilul.

Uneori face ceva ce ne uimește, uneori încearcă să spună un cuvânt nou, uneori ni se pare că ne-am înțeles cu ea aproape ca și cum ar fi un om mare, uneori se joacă atât de frumos singură iar la sfârșitul zilei, după ce adoarme, ne uităm la ea și spunem: parcă a mai crescut un pic.

După titlu, probabil, vă așteptați ca mai jos să citiți o rețetă. Ar putea fi o poveste în bucate din Palatul de Vanilie. De fapt, este un articol despre alte năzdrăvănii ale Prințesei noastre blonduțe. Gustarea preferată a Nataliei este pământul de la flori. E, oarecum, o glumă. Zic oarecum, pentru că îi place să se joace foarte mult cu pământul de la floare dar sunt foarte convinsă că o parte din el mai ajunge și în gură.

Nataliei îi place să se joace cu pământul, bine, în general îi place să se joace cu orice o murdărește: nisip, noroi, pietre, iarbă, tot ce are praf, mult praf, deci stă foarte bine la capitolul conectare cu natura, tătălui ei îi place să planteze, cred că ne trebuia de fapt o casă cu o curte, eu sunt precum Elveția, adică neutră în povestea asta, așa că, într-una din zilele astea, am (au) făcut din balcon grădină. 

“Pot să vă povestesc despre ce fac țiganii atunci când vor să înnoiască generația de muzicanți. Am aflat aceste lucruri când am fost în pelerinaj la Saintes-Maries-de-la-Mer. Atunci când cel mai bun instrumentist al lor începe să îmbătrânească, discută între ei, în clanul, grupul, tribul lor: Ar fi bine să avem un copil care să preia ștafeta.