Este ora 7, dimineața, cred de fapt că este ora asta, nu pot să deschid ochii nici măcar să mă uit, dar văd că e lumină afară. Nu îmi mai băga degetele în ochi și nici piciorul în gură Natalia, că nu mă trezesc. Aaaa, e perfect, este de fapt duminică, pot să dorm mult. Mult, adică ceva peste opt. A luat-o soțul meu. E cam îmbufnat (așa îl văd cu un ochi semi-deschis), deci sigur e foarte dimineață și abia s-a trezit și el.
Între, probabil, 7:00, sau cât era când s-a trezit, și fix 8.20 e blanc. Nici visele nu au îndrăznit să mă deranjeze. E timpul să mă trezesc. Micul dejun al copilului. Era deja în scaunul de masă iar tatăl ei rădea de zor un măr. Se descurcă ei. Cafea avem? Sâmbăta și duminica dimineața e cel mai fain. Dorm un pic mai mult și stau foarte relaxată că e și tatăl ei acasă. După micul dejun, e momentul lor. Doar al lor. Pleacă la plimbare, în parc, prin piață, după mâncare la pești. E treaba lor și se descurcă foarte bine împreună. Nu intrați în panică, nu rămân să mă relaxez. Fac curățenie sau mâncare, sau amândouă. Dar, în liniște și de la un capăt la altul.
Plimbarea lor s-a terminat. Iar a venit acasă cu un pumn de trandafiri. E o nouă plăcere. Când vede trandafiri îi culege și stă așa cu petalele în mână. Mult. A adormit cu ele, chiar. Mătur în fiecare dimineață petale de trandafir, că tot e sezonul lor. Super, e cu mult romantism la noi în perioada asta.
Două ore pauză.
Ce bine că te-ai trezit, la fix chiar. Plecăm în execursie. Avem o oră la dispoziție să te trezești de tot, să mănânci, să ne îmbrăcăm și plecăm. Da, Natalia? Și a zis da, dar nu a înțeles exact de ce ne grăbim chiar așa. Nu a vrut să mănânce fasolea verde cu pui. De ce? E bună, ai mai mâncat. De multe ori, pe bune. Ne grăbim. Nu avem timp să ne certăm, nu avem timp să ne împăcăm. Pur și simplu, nu avem timp. Nu are rost să o mai lungim. Schimbăm meniul. Pâine cu unt. Serios, chiar nu am nimic altceva. Recuperezi tu pe parcurs masa asta, mai mult pierdută.
Hai să ne îmbrăcăm. De ce plângi? Nu știi, nu? Preventiv, așa? Plecăm. Trebuie să ajungem la Salină. Asta ne-am propus azi. O să îți placă.
Nu o să vă vină să credeți, dar chiar am ajuns, și fără să întârziem prea mult de la programul stabilit. Acolo, foarte frumos. Să mergeți, mai ales dacă aveți copii. Au cu ce să își ocupe timpul. Se pot plimba în voie, pot alerga, se pot juca, pot face sport. E super. S-a jucat cu mingea, a explorat peste tot, a râs, a plâns. De toate. A fost frumos. Au zburat câteva ore bune fără să le simțim.
Cina. Aici toată lumea a mâncat bine. Să mai facem o plimbare. O idee cam proastă. A adormit în tricicletă. La ora 20.oo. Vă spun, nu au cum să doarmă copii în tricicletă, le cade capul. Am cărat-o în brațe până acasă, cu rândul. Nu știam de ce mă cam doare o mână, azi când m-am trezit. Probabil de la asta. Normal că s-a trezit după ce am ajuns acasă și avea chef de joacă. Normal că noi nu mai puteam.
Trecut de ora 22.00. Cred că e timpul să dormim. Mă gândeam doar la cidrul meu rece. Merge după o zi din asta, și apoi somn. Dar, de ce stai așa cu ochii mari și nu adormi odată? Nu știu cât a trecut până a adormit de tot, dar mi s-a părut mult. Gata, e liniște.
Cidru. Somn. Final de weekend.
Sursă foto: www.pexels.com
