Eram mama perfectă … care nu se enervează niciodată, care nu obosește, care e fermă dar și blândă, care își culcă copilul doar în pățut, care se joacă mereu, care e foarte atentă și foarte strictă cu alimentația … până am născut.
Tot ce începe cu “care” a dispărut. După ce am născut, am devenit doar mama. 

Acum câteva zile Facebook-ul mi-a reamintit ce am postat în aceeași perioadă, în anii trecuți. În urmă cu cinci ani, când nu credeam măcar ca voi ajunge să am copii, să fiu capabilă să îi cresc, educ, învăț ceva, am dat share la un articol: “Scrisoare către fetița mea”. Cred că am făcut asta doar la gândul că dacă totuși, cumva, nu știu cum, voi ajunge să am un copil, să fie fetiță. Cam tot pe atunci eram și mama perfectă. În urmă cu un an și cinci luni am devenit doar mamă. Și, am uitat de tot și am luat-o pe căile cele mai scurte pentru o clipă de somn și liniște. Tot ce a mai rămas de la mama perfectă de atunci e ideea că o mamă fericită, înseamnă un copil fericit. Și, atunci, în toată marea aia de necunoscut, am făcut cum m-a dus capul ca să îmi fie și mie bine, și ușor.

Mi-aduc și acum aminte, era luni după-amiaza, abia ajunsesem acasă de la  maternitare, eram în sufragerie pe canapea și Natalia era o mână de om cu un body roz, despre care nu știam nimic. Doamne, mă gândeam, de acum va rămâne cu noi. De unde o să știu eu când plânge, de ce plânge. Mi-au dat de la maternitate tot felul de pliante, despre cum sa îi fac băiță sau masaj, dar nu era scris nicăieri dacă plânge, de ce plânge. Unde ai plecat și tu mamă perfectă?

Din noaptea aceia nu am mai înțeles nici replica “am dormit ca un bebeluș”. Adică, cum? Te foiai într-una? Te trezeai pur și simplu la 2 noaptea ca doar să stai cu ochii pe pereți fix o oră și jumătate? Sau câteodată la 4 dimineața, ca să urli? Natalia a stat în pățut cel mult o oră. Și am zis bine stat, că de dormit nu a dormit nici măcar 1 minut. Păi, eu dacă nu dorm leșin. Și am luat-o pe drumul cel mai scurt. Hai cu mine în pat. Și de atunci am dormit fericite amândouă, în reprize mai lungi sau mai scurte, în funcție de noapte. Și, de atunci a dispărut de pe lista mamei perfecte și primul care.

Și au urmat tot mai multe. Am cărat-o în brațe și o mai car încă, și mă bucur că s-a inventat Voltarenul și apa caldă. Încă nu înțeleg bine asta cu fermitate dar blândețe … dar mă străduiesc. Învăț. Încă mă enervez când durează, parcă, o veșnicie să adoarmă. Dar învăț să mă gândesc la altceva, să mă abțin. Mama perfectă s-a rătăcit și în locul ei a rămas una care învață din mers, care greșește, care alege căile mai ușoare pentru fericirea amândurora. Cel mai tare mă bucur că am scăpat de “se învață așa” spus cu fatalitate. Ăsta era un fel de căpat. O prostie. De toate se dezvață în timp, cu ajutor. N-am scăpat de griji și întrebări. Nu sunt o mamă perfectă, dar oare sunt măcar o mamă bună? Fac destul? Când mă pupă sau mă ia de gât noaptea, mă gândesc că poate da, sunt o mamă bună. E bine până la urmă că s-a rătăcit aia perfectă.

 

Sursa foto: www.pexels.com

 

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *