Natalia are un păr moale, ușor deschis la culoare, care strălucește în soare și fuge în toate direcțiile. Când bate vântul râde și lasă ușor capul pe spate să simtă cum îi flutură părul. Râde des, mult, din orice. Ca orice copil. E un copil fericit, cu un păr mereu ciufulit. 

Nu îi place să aibă nimic în păr. Nici o clamă, nici un elastic de păr, nici o fundă, nici o pălărie, nici o coroniță. Ei îi place să îl aibă liber, să îl simtă, să de-a ușor din cap stânga-dreapta ca să își simtă părul cum se mișcă, apoi să râdă. O mai iau prin învăluire și îi mai pun câte o clamă și mă mir apoi: ”vai, cât ești de frumoasă” iar ea râde din nou, și-o caută prin păr, o mai așează un pic și o ține până în parc. De cele mai multe ori ne întoarcem acasă fără ele. Și le trage din păr și le aruncă. Dacă prind momentul bine, dacă nu … nu. Așadar, cele mai des obiecte pierdute, la noi, sunt clamele.

Îi place să se joace cu câte-o șuviță, mai ales când e udă pe păr. Mie îmi place să o pieptăm și de câte ori trec cu peria pe șuvițele ei, mereu rebele, la vârfuri se ondulează ușor. Atât îi stă părul aranjat, cât dai cu peria prin el. E prea moale și pare mereu ciufulită. Iar ei îi place așa. Cu el în toate părțile. De fapt, părul ei, e ca ea. Rebel, împrăștiat, frumos, delicat. Te face să râzi când o vezi cu părul ei, în toate direcțiile.

Îi place să o mângâi câteodată prin păr. Are chef să fie alintată. Stă cu capul pe canapea și eu îmi plimb mâna prin părul ei și îi spun povești … despre ea, despre ce facem noi, despre cum a apărut în viața noastră, ea o minunată ciufulită. Iar seara, la culcare, ei îi place să se joace cu părul meu. De mică așa a adormit și, și acum noaptea întinde mâna să îmi simtă părul apoi adoarme din nou liniștită.

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *