Încă dinainte să vină pe lume Natalia, am auzit de educația bazată pe principiile Montessori și mi s-a părut un tip de educație prin care, părintele învață, în primul rând, cum să crească un copil, cu respect.

De altfel, Maria Montessori avea o teorie foarte simplă legată de copii mici: să fie respectați toți copii mici ca pe niște ființe umane, să li se permită cât mai multă libertate de mișcare, să îi ajutăm să devină cât mai independenți. Ea susține ca orice copil tratat cu respect și încurajat să încerce abilități noi, învață mult mai repede să facă lucruri de unul singur.

După apariția Nataliei am auzit de acest tip de educație, obsesiv. Totul era și este Montessori, nefiind o marcă înregistrată, e foarte ușor de folosit acest nume. Astfel, toate activitățile sunt Montessori, toate jucăriile de lemn sunt Montessori, toate grădinițele sunt Montessori, deși multe nu au nici o legătură cu ce înseamnă de fapt acest tip de educație. Dacă îl pui să sorteze culorile la un an și un pic dar nu mănâncă singur, pentru că e totuși prea mic, nu înseamnă că faci cu el activități Montessori. Dacă recunoaște animalele, numerele, fructele dar strigi în parc după el: ai grijă să nu cazi,  de mai mult de zece ori, înseamnă că nu ai înțeles nimic din ce înseamnă această educație și nu, chiar nu faci cu el activități care au legătură cu educația Montessori. Dacă îi cumperi multe jucării din lemn, pe care i le dai pe rând, nu înseamnă că toate sunt Montessori. Nu tot ce vezi pe grupurile de pe Facebook despre activități Montessori, au vreo legătură cu această educație.

Activitățile Montessori sunt cele prin care copilul își câștigă independența și dezvoltă abilități noi, în funcție de “fazele sensibile” ale acestuia, adică de momentul ăla în care copilul  pare preocupat, deschis, dornic să asimileze un anumit aspect din mediul în care trăiește. De exemplu, faza sensibilă pentru limbaj este de la naștere la șase ani, pentru muzică de la doi la șase ani, pentru ordine de la doi la patru ani, pentru antrenament la toaletă de la 18  luni la trei ani, amabilitatea și bunele maniere de la doi la șase ani, simțurile de la doi la șase ani, scris de la trei la patru ani, citit de la trei la cinci ani, relații spațiale de la patru la șase ani, matematică de la patru la șase ani.

Dacă îl înveți tot felul de chestii ca să te lauzi la întâlnirile cu familia sau cu prietenii, iarăși nu e Montessori. Dacă te-ai trezit când copilul are 3-4 ani că vrei Montessori, un specialist în acest tip de educație ți-ar spune că te-ai trezit un pic cam târziu, educația în spiritul acesta începe de la naștere. Ce fac eu cu Natalia sau tu, cu copilul tău, după ce citim câte ceva pe acest subiect, este să încercăm. Încercăm să aplicăm după cât înțelegem și se potrivește copilului, câteva din aceste principii. Nu înseamnă că facem și educație Montessori. E un lung drum până acolo. Mi-ar plăcea să o cresc pe Natalia așa dar, două -trei cărți citite nu mă fac educator Montessori și nici nu există în zona unde locuim instituții de învățământ care să adopte principiile acestui tip de educație.

Prin urmare nu tot ce are în coadă Montessori, e și Montessori iar ce facem noi e să încercăm câte ceva după principiile acestei educației. Uneori, nici măcar atât. Doar credem că asta facem. E ceva de genul: mie îmi plac amandinele. Foarte mult. Mă pricep foarte bine să le mănânc. Nu mă pricep să le și fac. Cunosc ingredientele care se folosesc la prepararea lor. Dacă le amestec, îmi iese ceva despre care pot spune că seamănă cu o amandină. Sau, poate să nu iasă nimic.

 

Sursa pentru fazele sensibile: Tim Seldin, Cum să crești un copil extraordinar prin metoda Montessori, Editura Litera.

Sursă foto: www.pexels.com

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *