Când sunt obosită, când m-a supărat cineva sau ceva, când, pur și simplu, am o zi proată, când mă înțeleg greu cu Natalia și între noi pare a fi o luptă de genul ”care pe care” mă enervez, încep să îmi pierd răbdarea și evident, ce urmează e firesc: îmi vine să țip. Uneori, chiar o și fac. Înainte să existe Natalia în viața mea, de fiecare dată când mă enervam, țipam. Normal că după apariția ei, primul lucru care mie îmi venea natural să îl fac, când îmi pierdeam răbdarea, era să țip. Am tot citit mult despre asta. Citind, așa am simțit eu că mă ajut pe mine și pe ea. Și acum sunt momente în care îmi pierd răbdarea dar îmi impun să nu mai țip. De cele mai multe ori, îmi și iese.

Și, am mai învățat un lucru citind. Este normal să ne enervăm. Nu e ceva de pus la zid. Ni se întâmplă tuturor, trebuie doar să lucrăm la cum gestionăm momentele acestea de furie. Dar, ele apar. Tuturor. Îmi aduc aminte că am întrebat o dată o mamă dacă s-a enervat vreodată pe copilul ei. Mi-a răspuns că nu s-a enervat niciodată pe el și ea nu ar avea cum, și m-am simțit prost, pentru că mie mi se întâmplase să mă enervez. Când mă plimbam o dată cu Natalia prin cartier m-am întâlnit cu o mămică cu doi copii. Unul foarte mic și celălalt cam de doi ani, care era fascinat de o piatră și nu mai voia să plece. A tras adânc aer în piept și a scos un offf lung apoi a adăugat: ”cine spune că nu se enervează, minte.” I-am spus da, cred că așa este. Acum dacă mi-ar mai spune vreodată vreo mamă ce mi-a spus prima, nu aș crede-o și nici prost nu m-aș mai simți.  Sunt o mamă normală, care uneori are nervii întinși la maximum, dar care învață să se calmeze, să se controleze, să fie, zi de zi, cea mai bună mamă pentru copilul ei.

Vreau să vă las și un pasaj din cartea lui Daniel Goleman, ”Inteligența emoțională” despre cum poate escalada furia și ce ușor ajungem să răbufnim. Mi-a plăcut foarte mult această carte și am învățat din ea lucruri foarte utile.

”Mă aflam la supermagazin când am auzit cum o mamă i-a spus fiului său doar atât, dar foarte apăsat: ”Pune-o … la … loc!” ”Dar o vreau”, s-a miorlăit el, ținând strâns în brațe cutia cu fulgi de porumb pe care era un desen cu Țestoasele Ninja. ”Pune-o la loc” – spuse ea mai tare, de astă dată cuprinzând-o mânia.

În acel moment, celălalt copilaș care se afla în căruciorul de cumpărături a dărâmat un borcan cu dulceață. Când acesta a aterizat pe jos, mama a țipat: ”Asta e prea de tot”, pălmuindu-l furioasă, a înșfăcat cutia băiețelului de trei ani și a aruncat-o în cel mai apropiat raft, l-a apucat de încheietura mâinii și s-a grăbit prin magazin, împingând periculos căruciorul în care se afla celălalt sugar care acum plângea, în timp ce celălalt băiețel dădea din picioare și protesta: Lasă-mă jos!

Zillmann a descoperit că atunci când trupul este deja într-o stare de agitație, ca în cazul mamei de mai sus, și ceva declanșează o deturnare emoțională, emoția care apare, fie că este vorba de mânie sau neliniște, este extrem de intensă. Aceasta este dinamica ce apare atunci când cineva se înfurie. Zillmann socotește că explozia furiei este o secvență de provocări, fiecare declanșând o reacție excitantă care dispare încet. În această înșiruire, fiecare gând succesiv care provoacă mânia sau fiecare percepție devine un minideclanșator pentru impulsul nucleului amigdalian de a crea valuri de catecolamine, fiecare în parte creând un impuls hormonal.

Mânia se clădește pe mânie, creierul emoțional se încinge. Între timp, mânia netemperată de rațiune se transformă ușor în violență. În acel moment oamenii devin neiertători și nu mai gândesc rațional, gândurile lor se concenteează asupra răzbunării și ripostei, uitând de eventualele consecințe.

Descărcarea mâniei este una din cele mai proaste modalități de calmare.

O cale pentru risipirea mâniei este de a lua în stăpânire gândurile care declanșează valurile de mânie, având în vedere că ele sunt cele ce evaluează o interacțiune care confirmă și încurajează prima izbucnire de mânie. Într-o ceartă de exemplu, să te distanțezi de celălalt pentru o vreme. În perioada de calmare persoana furioasă poate pune frână escaladării situației ostile, încercând să se distanțeze. Zillmann găsește că această distracție este extrem de puternică pentru schimbarea dispoziției, dintr-un motiv foarte simplu, este greu să rămâi furios când te simți bine.

Mersul la plimbare, exercițiul fizic ajută la potolirea mâniei. Ca și metodele de relaxare, cum ar fi respirația profundă și relaxarea mușchilor, tocmai pentru că acest lucru schimbă fiziologia trupului dintr-o încordare determinată de mânie în destindere și poate și pentru că atenția este distrasă de la ceea ce a declanșat mânia.

Perioada de calmare nu va apărea însă dacă în acest timp vom continua să urmărim șirul gândurilor care duc la mânie.

Descărcarea mâniei este una din cele mai proaste modalități de calmare. Atunci când oamenii spun că și-au vărsat nervii pe persoana care i-a provocat, efectul obținut este o prelungire a dispoziției furioase și nu o încheiere a ei.”

 

”Inteligența emoțională”, Daniel Goleman, Editura Curtea Veche.

Sursă foto: www.pexels.com