Despre printese …. si alte nebunii

Noi 27

Au trecut doi ani de cand nu am mai scris un rand pe blog, de fapt pe nimic altceva. Poate doar in gand. Atat de mult timp incat am uitat si parola si numele de utilizator ale blogului … dar intre timp m-am casatorit chiar cu cel care imi poate da parola, ca el mi-a facut blogul, m-am „inrudit” cu banca, la bine si la greu, pentru vreo 30 de ani, ca mie asa imi plac relatiile … lungi, si, cel mai important si frumos, eu si domnul cu parola am devenit parinti.

Cu ceva mai mult timp in urma, spuneam ca daca ar fi sa am un copil cred ca as vrea undeva pe la 30 de ani. La momentul acela, aceasta varsta mi se parea mare, erau in mintea mea ani multi, atat de multi incat puteai sa fii asezata, la casa ta, sa ai bani, serviciu si alte bla-bla-uri din astea. Acum ca am trecut de 30 de ani, vad altfel varsta asta. Cu cat ma apropiam de ea nu mi se mai pareau asa multi ani incat povestea cu copilul spuneam ca mai poate astepta, ca va veni el la momentul potrivit. Dar Dumnezeu nu a uitat, si se pare ca atunci cand am spus asta avea agenda la el, si-a notat si probabil si-a pus si alarma sa sune ca asa se face ca 30 de ani m-a prins gravida iar dupa mijlocul lui octombrie, pe neasteptate am plecat la spital si ne-am cunoscut printesa care ne-a ales sa-i fim parinti. Printesa cu fluturi, cu ochi albastri, cu gene lungi, cu nasuc mic, cu parul ca graul … i-am spus in toate felurile.

Dupa ce a aparut si au trecut cele cateva saptamani in care m-am intrebat ce-i cu mine aici si mai ales cu fetita asta, m-am prins ca urmeaza partea cea mai frumoasa, intensa, minunata, din viata noastra. E parca dintotdeauna cu noi. Nu mai stim cea fost inainte de ea, si nici nu mai conteaza. Conteaza ACUM. Si cred ca asta este cea mai frumoasa lectie pe care ea ne-a invatat-o. Conteaza ACUM. Am avut zile de tot felul. Bune, frumoase, grele, urate (da, urate … oricat de minunat e un copil … urate cu plansete, cu cearcane, cu stari proaste, cu febra, cu intrebari, cu disperare,cu tipete) minunate, ingrijoratoare, eliberatoare … cu de toate. Vrem sa fim sinceri cu copilul ca si el sa fie sincer mai incolo cu noi si sa invete ca viata e cu de toate. Am casa vraiste dar sufletul in ordine. Si prefer varianta asta ca invers a tot fost. Am invatat sa ocolesc jucariile ascutite, sa numar in gand de 3 ori pana la 30 ca sa nu arunc cu ceva inspre cineva,  sa vad zburand zmei in fiecare zi, sa ma trezesc dimineata, de fapt sa nu dorm, sa citesc liste de ingrediente … sa fiu mama. Cum am mai scris, i-am imaginat si un Palat de Vanilie in care gatim retele pe care le gasim si facem povesti pe care sa i le pastrez pentru cand va fi mare. Dar pana va fi mare asteptam sa descoperim fiecare zi.