Dacă nu te duci la școală, te omor

Noi 11

Încă alegem să educăm după principiul ”eu te-am făcut, eu te omor”. Sunt unii părinți, după cum am auzit și văzut chiar astăzi, care cred că educația se face cu amenințări. Că iubirea de carte și școală, că necesitatea învățării li se insuflă amenințând cu bătaia televizată, cu strânsul de gât și alte chestii motivaționale de genul acesta. Mai degrabă cred că un elev s-ar duce cu plăcere la școală dacă acasă i s-ar spune des și cu exemple de ce este important să învețe, dacă nu l-ar mai compara cu odrasla altcuiva, dacă nu l-ar lua la bani mărunți dacă nu are doar zece pe linie. Pentru că sunt părinți pe care îi interesează doar asta. Nu de ce nu pot învața copii lor, de ce nu se descurcă la anumite materii și cel mai important, dacă are doar zece pe linie, ce i-a mai rămas din ce a învățat. Cred că și misiunea profesorilor ar fi mai ușoară dacă acasă, părinții s-ar implica în actul ăsta al educației nu doar cu amenințări, ci cu discuții frumoase. Cu încurajări. Cu acceptarea faptului că nu toți copii trebuie să meargă neapărat la facultate, că nu toți trebuie să fie medici sau ingineri. Că nu toți pot să învețe bine la toate. Că unii sunt buni la ceva și alții la altceva. Că unii își doresc să facă anumite studii și alții, mai degrabă să învețe o meserie. Și, că poate doar unul din clasă, e genul ăla de copil excepțional. Dar, dacă al tău nu e așa, nu înseamnă că e mai puțin bun. Nu neapărat dacă colegul de bancă e foarte bun și copilul tău trebuie să fie și așa. Trebuie învățat să nu se compare cu nimeni. Fiecare avem limitele noastre. Fiecare suntem diferiți. Și e bine așa. Nu cred că vreodată cineva va îndrăgi să facă ceva fiind amenințat.

Nu mă înțelegi greșit, e important să învățăm, e importantă școală și o spun din prisma unui om care și-a dorit la un moment dat să predea. Dar nu cred că așa trebuie educați copii. Cred că nu așa se duc cu drag la școală și se pun cu burta pe carte.

Pot să spun că am avut noroc de părinți care la un moment dar și-au dat seama cum ar trebui să își educe copilul. După ce au încercat cu amenințări de genul acesta au realizat că e mai bine să îmi explice cum stă treaba. Și mama, și tata mi-au spus ce variante am dacă nu învăț. Un exemplu ar fi să vând pătrunjel în piață. E o meserie și asta, spunea tata. Trebuie să o facă cineva. Și dacă crezi că nu poți să înveți, alegi altceva, dar dacă crezi că poți să înveți atunci pune mâna pe carte fără scuze. Și am pus. Mai departe, am avut o altă problemă. Nu mă descurcam deloc la matematică și în loc să facă din asta o problemă au rezolvat-o simplu. Învață cât să iei Capacitatea și la liceu căutăm un profil cu mai multă română decât matematică. Dacă nu mă pricep la matematică, nu înseamnă că trebuie să mă omoare, să mă certe sau să mă facă să cred că nu mai sunt copilul lor excepțional. E simplu, lucrăm cu materialul clientului. Unii au material mai bun, alții mai slăbuț. Unii au ambiții mai mari, alții mai mici. Dar nu rezolvăm problemă cu ”omorul”. Și trebuie să-i spunem toate astea de când intră în școală. Așa, ușor, după metoda maionezei. Azi un pic, mâine un pic.

O să gândiți, ei, nu ai copii. Să te vedem atunci. Da, într-adevăr nu am, dar am idee cum aș vrea să mi-l educ. Da, mi-ar plăcea al naibii de mult să învețe bine. Să fie ăla din clasă, excepțional. Să înțeleagă că e bună școală. Să citească că de asta adun maldăre de cărți prin casă. Dar mai mult de cât să îl încurajez, să îi explic, să îl ambiționez, să fiu lângă el, nu am ce face. Va fi decizia lui. Mi-ar plăcea să învețe și să aibă o viață frumoasă, dar dacă va dori în viață să meargă pe drumul mai anevoios nu am ce să-i fac. Eu aș vrea să fiu doar părinte, nu patron de copil. Nu eu l-am făcut și nu eu am să-l omor dacă nu se duce la școală. O să mă doară, o să plâng și o să mă dau de ceasul morții dar până la urmă nu poți alege în locul lui. Trebuie învățat de mic să facă alegeri și că va suporta și consecinnțele lor.

Mi-a lăsat un gust amar doamna respectivă. Părea femeie de treabă, dar … uneori, unii oameni mari vor să își vindece frustrările prin copii lor. Nu vreau să fiu un astfel de om mare.