Îmi place să mă joc cu ea, să îi gătesc, să colorez, să ne dăm în leagăn, să dormim împreună. Îmi place să facem multe lucruri împreună,  de unele chiar v-am povestit. Am și eu, în schimb, momentele mele care încep cu NU. Nu au de-a face cu ce minunat e să ai și să crești un copil. Doar că acest cuvânt minunat conține și mult greu, oboseală, nervi care, de asemenea, nu au nimic de-a face cu iubirea pentru omulețul cu mânuțe mici și grăsuțe.

Nu… nu m-am obișnuit nici acum cu dezordinea. Dacă nu mai strâng atât de des nu e pentru că m-am învățat, ci pentru că am obosit.

Nu … nu e nici o plăcere în a spăla mereu pe jos, a face mereu curățenie și a părea că ai stat degeaba toată ziua. Dacă vii acum în vizită la mine, trebuie să ai un pic grijă, să nu te împiedici de vreo jucărie. Le-am strâns o dată dimineață. 🙂 Dar dimineață, a fost demult.

Nu… nu mi-a plăcut să spăl vase niciodată. Nu îmi place nici acum dar, prin nu știu ce vrajă chiuveta se tot umple. Mereu. Și trebuie totuși golită. Aș vrea, prin nu știu ce vrajă, să apară odată mașina aia de spălat vase. Știți numai câte lingurițe spăl pe zi? Pfff.

Nu… nu am chef tot timpul să mă plimb, să alerg prin parc, să fug prin casă, să bat mingea, să cânt. Uneori chiar aș vrea să stau. Doar atât. Degeaba. Da, degeaba, pur și simplu. Să stau în pat mult.

Nu… nu mă țin mereu nervii când se smiorchăie aiurea-n tramvai. Folosesc expresia asta când nici nu plânge, nici nu urlă, când vrea ceva dar de fapt nu vrea. Clocotesc. Mai dau pe dinafară și caut să pun repede capacul. Chiar nu aș vrea să mă transform într-o oală cu presiune explodată. Nu de alta, dar la final tot eu trebuie să curăț mizeria făcută de mine, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Și, nu merită.

Nu… nu știu nici acum să îmi păstrez calmul când se îmbolnăvește. Mă panichez, nu știu ce să fac, mi se pare că trece o veșnicie până găsesc sticla aia de sirop pentru scăderea febrei.

Nu îmi place să repet același lucru de multe ori, nu îmi place când adoarme greu, când nu vrea nici măcar să guste mâncarea și dă din cap că nu îi place. Nu, nu, nu … mai zic și eu, nu doar copilul. 🙂 Fiecare cu nu-urile ei. Ale ei mai lungi și insistente, ale mele mai scurte că nu am de ales și uit și repede de ele. 🙂 Și, rămâne loc numai pentru bine și zâmbete.

 

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *