Natalia este născută toamna, deci am început diversificarea vara, în plin sezon de fructe și legume. Piețele erau pline și găseai de toate: dovlecei, roșii, ardei, vinete, fasole verde, morcov. Le-am încercat pe toate,  pe rând, apoi în diverse combinații, până s-a hotărât ce îi place și ce nu. La fel și în cazul fructelor. Le-am încercat pe toate, în funcție de cum apăreau. Piersicile erau preferatele ei. Au rămăs. Pepenele roșu nu i-a plăcut nici atunci, și nici vara asta nu a fost cucerită de el. Eu încurajez foarte mult gătitul acasă, mai ales când vine vorba de masa copiilor. E mult mai bine pentru sănătatea lor și pentru obiceiurile pe care vrem să le deprindă ei despre mâncare, masă, mâncat sănătos. Așa că vara, mi se pare cel mai ușor să gătești ceva sănătos, cu multe legume.

Nu am avut niciodată o pasiune dezlănțuită pentru gătit. Îmi place, uneori, alteori pe la jumătatea procesului mă i-a o plictiseală amestecată cu nervi că nu mai termin și îmi vine să le las pe toate acolo, așa. Doar îmi vine. 🙂 După ce am avansat cu diversificare și am trecut de momentul gustat, împrietenit cu legume, fructe, texturi și a ajuns la trei mese, a trebuit să mă încarc cu multă răbdare și să mă apuc de gătit pentru ea. Și, când este vorba despre ea și mesele ei, chiar îmi place și mă amuză. E ca și cum fac mâncare în miniatură. Într-o oală mică pun un pic din ceva, un pic din altceva, un praf dintr-un condiment, mai  învârt un pic și gata. Apoi pun mini-mâncarea într-un castron mic sau pe o farfurie mică, pentru a mânca un copil mic. Totul e mic. Și mi se pare amuzant. Am înțeles în timp că așa este și mult mai sănătos pentru ea. Am urmărit și un curs de nutriție pentru copii și bebeluși și mi s-a întărit, încă o dată, ideea că este mult mai sănătos să le gătim noi copiilor, pentru că în acest fel noi controlăm cantitățile. Noi știm exact ce punem în mâncare, de unde am cumpărat ingredientele, cum a fost făcută mâncarea. Iar, copii au nevoie de mâncare simplă, gustoasă, făcută în casă.

Vara mi se pare că se fac cele mai ușoare prânzuri, pentru că se găsesc multe legume. Dovlecei, vânătă, roșii, ceapă, morcov, ardei, fasole galbenă. Toate amestecate și iese o tocăniță de legume excelentă. Și, este și ușor. Îți trebuie doar un pic de imaginație. Și, dacă îmi iese mie, sigur vă iese și vouă.

Eu am succes cu mâncarea de dovlecel cu pui. E un alt prânz cu care merg la sigur. Am făcut des mâncarea asta, adică atunci când ai succes cu ceva, tot insiști. 🙂 Câteodată mi-am încercat norocul și am îmbogățit-o cu câte un pic de ardei, de roșie sau cu vânătă.

Rețeta este foarte simplă. Se toacă ceapa și se taie mărunt un morcov. În ulei cu apă se pun la călit, apoi se adaugă și pieptul de pui. Se lasă un pic, până ceapa devine lucioasă. Se pune și dovlecelul tăiat cubulețe și se adaugă apă. Eu pun jumătate de cană, apoi mai adaug câte un pic pe parcurs. Aproape de final, pun un pic de bulion sau suc de roșii. Mai dă un clocot și cam asta este. Condimente, pe lângă sare și piper, eu pun pătrunjel și mărar. Se face repede. Adică, după ce adoarme am timp să îi pregătesc dovlecelul, să strâng din bucătărie, să scriu și, încă mai doarme un pic. 🙂

E ușor acum cu atâtea legume bune și proaspete și e păcat să nu încercăm să le gătim copiilor noștri. Nici nu se știe când îi prindem cu o foame mare și mănâncă bine. 🙂

Poftă bună și multă imaginație!

 

Sursă foto: www.pexels.com