In Palatul de Vanilie, intr-un oras micut cu un parc mare, cu un lac rotund cu multe ratuste, locuiau fratiorii dovlecei. Erau mici si subtiri ca niste betisoare. Sau ca niste paste. Da, da, mai bine ca niste paste. Asa pareau fratiorii dovlecei. Ei erau mereu veseli si pusi pe sotii. Se distrau de minune cu celelalte ingrediente din bucataria Palatului de Vanilie. Era mereu o atmosfera vesela. Printesa blonduta mereu se bucura cand se intalnea cu ei si radea cu gura pana la urechi. Orele de mese erau mereu o mare bucurie. Pentru ea bucataria era ca un loc de joaca.

Este mare suparare in familia Ou. Stiti, de obicei, albusul si galbenusul nu se despart si se inteleg foarte bine. Impreuna fac cele mai bune omlete, cele mai bune clatite, cele mai bune briose, in fine, multe prajituri si mancaruri delicioase. Sunt de nedespartit cei doi si se pare ca fac o treaba foarte buna. Azi-dimineata nu stiu ce s-a intamplat. Albusul s-a trezit cu o falca-n cer si una-n pamant, ca el vrea sa fie singur, ca e alb, pufos ca neaua si se poate descurca si singur. Vrea sa se separe de galbenus si sa fie pe cont propriu.

Pana aproape de un an, Printesa blonduta manca orice, chiar din cand in cand mai scapa si un cartof in burtica ei. Apoi a inceput sa strambe din nas la mazare si sa nu mai deschida gurita deloc. Asadar, cu parere de rau, deocamdata ne luam la revedere de la ea. Dupa mazare a venit randul ficatului. Pate-ul de casa parea sa ii placa foarte mult. Il manca singurica, pe bucatele mici de paine. Dar, intr-o oarecare zi, le-a aruncat pe jos si cam asta a fost. Relatia lor din bucatarie s-a intrerupt brusc. Si, a venit si randul cartofului. Era cam previzibila despartirea asta. Nu prea s-au placut de la inceput. Cam toate intalnirile lor erau cam scurte si Printesa parea ca se grabeste sa incheie discutiile.