Familia Deget

Dec 14

Intr-un oras mic, pe strada Bujor-in-Obrajor, la apartamentul 9, locuia familia Deget. Aveau o casa frumoasa, in forma de farfurie, de culoare verde iar pe usa era desenata o broscuta cu ochi mari. Pe tata il chema domnul Deget Mare iar pe mama doamna Deget Aratator. Cei doi aveau trei copii, pe care ii iubeau foarte mult. Primului venit in familie, nu prea inalt de fel, s-au gandit sa ii puna numele Deget Mijlociu. Apoi apare in familia lor Deget Inelar, fratele lui Deget Mijlociu. Ii alesese acest nume pentru ca de mic ii placea sa se joace cu bijuteriile mamei. Cei doi mai aveau un frate, cel mai mic si mai firav pe care parintii l-au numit Deget Mic. Intr-o duminica calduroasa de vara, cei cinci s-au gandit sa iasa la piscina, sa se mai racoreasca. Tocmai s-a deschis in oras o piscina de ou, extraordinara, si unde mai pui ca cei mici adorau sa se balaceasca. Odata ajunsi acolo, familia Deget se arunca in ea. Toti erau fericiti si se balacira pana li se incretiti pielea. Mama lor le propuse sa se mai odihneasca un pic si sa stea la soare pe sezlonguri. Erau niste sezlonguri foarte frumoase in forma de tava, numai bune sa stai intins sa te relaxezi si sa te bronzezi. Mama Deget, grijulie din fire, nu uita sa ii dea cu o „solutie” speciala pentru a le proteja pielea. Era un amestec foarte bun din cascaval cu seminte de susan. Astfel, cei cinci stateau acum intinsi pe sezlonguri si leneveau sub soarele lui Cuptor. La finalul unei zile minunate, in care s-au simtit extraordinar de bine impreuna se intorc acasa, bronzati si...

Read More

Un dovleac si o dorinta

Dec 12

Era odata un burtos portocaliu, un pic caraghios la aspect care statea singur intr-o gradina peste care aproape ca se asternuse iarna. Era cam singur. El si doar cateva frunze colorate de toamna care era pe duca. Il batea vantul, care si el se inasprea de la zi la zi si nu se gandea decat la un loc cald, numai bun sa se dezmorteasca si el. „Offff, ce bine mi-ar sta acum intr-o supa calda si cremoasa. Ce bine mi-ar fi, mult mai bine decat in gradina asta rece. As sta in cuptor si as face sauna pana m-as molesi de tot. Intre timp, prietenii mei cartoful, morcovul, ardeiul, telina si ceapa s-ar duce sa faca o baie calda. Dupa  ce se inmoaie si ei bine, ii iau cu mine pe usturoiul piscacios si pe untul mereu molesit, si ne-am amesteca  cu totii. Of, ce bine ne-am tine de cald. Unii langa altii, toti prieteni, si ce bine am mirosi … minunat. Stilistul nostru, adica blenderul minune, ne-ar aranja frumos la final, si pentru ca este talentat, imediat ne va transforma in cea mai buna, aromata si calda supa. Ce viata de dovleac as avea si eu daca nu as mai sta mult in gradina asta. Mi-e friga, aproape ca a venit iarna, nu vreau sa ma prinda zapada pe aici.” Si, in timp ce burtosul portocaliu, tot mai zgribulit, se gandea la o casa primitoare in care sa traiasca si el intr-o supa buna, o fetita blonduta, dintr-un Palat de Vanilie, ii spuse mamei ce bine ar fi sa incerce un gust nou, cum ar fi dovleacul colorat. A tot vazut ea peste tot caraghiosi din astia cu burta,  unii chiar si cu un gat mai lung, altii bondoci, dar nu a incercat niciodata pana acum sa vada cat de buni sunt. Asa se pare ca in curand dorinta dovleacului se va implini iar povestea lui are un final fericit. Ca, doar asa sunt povestile, nu? Dovleacul ajunge supa si supa intr-o burtica de copil fericit.  ...

Read More

Gulia fermecata

Noi 29

Astazi Printesa cu fluturi a plecat cu mama sa la cumparaturi pentru ca Palatul de Vanilie se cam golise. In timp ce se plimbau printre rafturi se aude ceva. -Hei, am vitamina C. Hei, am vitamina C. Heiiiiiii, chiar am, multaaaaaa. Psttt, tu ma auzi? Am multa vitamina C, sunt asa, un pic fermecata. – Nu stiu cine esti si eu nu vorbesc cu strainii. – Hei, hei, stai, ma prezint: eu sunt Gulia si sunt personajul bun. – Probabil, dar eu nu te cunosc. – Bine, hai sa facem cunostinta. Deci eu sunt Gulia, tu cine esti? – Printesa cu fluturi. – O, ce frumos. Uite draga mea eu sunt inca necunoscuta pentru tine dar ne putem imprieteni si iti pot spune o vrajo-poveste? – Ma faci sa rad. O vrajo-poveste, ce o fi aia? – Un fel de poveste fermecata in care exista o formula magica si un cutit cu puteri extraordinare iar la final totul se transforma intr-un pranz delicios. – Esti un pic caraghioasa cu povestea ta, o sa ma strige mama curand, asa ca ar trebui sa o spui repede. – Bine, bine, deci fii atenta. Era odata, ca asa incep toate povestile. – Da, ca niciodata, asta stiu si eu, spune repede mai departe. – Gulia avea un cutit cu puteri extraordinare si de cate ori spunea formula magica tura-dura-mura-mura-pic-pic se transforma in cubulete. Ceapa curioasa credea ca ar putea si ea daca spune formula magica sa faca tumbe care se transforma in cubulete. Dar ce sa vezi, plangacioasa bucatariei, cum e prea dolofana, nu se poate da prea bine peste cap si dupa un tura-dura-mura-mura-pic-pic nu reuseste sa faca decat niste solzisori mici si pricajiti. Solzisorii suparati isi ineaca amarul intr-un pic de ulei si apa. Un puisor fericit si bun la suflet ii vede si li se face mila de ei si se duce sa ii aline. Cum stateau ei impreuna asa, vine dintr-o data o ploaie peste ei de ii acopera, nu gluma. Totul arata acum ca o piscina in care puteau inota toti, linistiti. Cubuletele de gulie s-au gandit si ele sa intre un pic in apa, o lingura de bulion a zis ca vrea si ea sa se...

Read More

Briosa Puturoasa

Noi 24

Imi place sa ii spun Printesa cu Fluturi, dupa volumul de poezie al lui Virgil Diaconu, si mi-ar placea sa iubeasca lectura, povestile, sa creada in magie. Pentru asta, noi doua, ne imaginam ca bucataria este de fapt Palatul nostru de vanilie unde retele pe care le gasim si vrem sa incercam sa le preparam sunt de fapt niste povesti. Asa este si reteta de briose, singura cea mai simpla pe care am gasit-o. Ingredientele sunt personaje ascunse prin rafturile bucatariei care asteapta sa prinda viata si sa se joace pentru Printesa mea cu Fluturi. Briosa Puturoasa A fost odata ca niciodata, intr-un Palat de Vanilie doua oua care doreau sa se zbenguiasca intr-un castron. Se jucau cu furculita si sareau pana faceau deasupra baloane. – Hei, zise uleiul, vreau si eu sa sar cu voi! Lingura cand il auzi il ajuta sa ajunga in castronul care pentru oua devenise trambulina preferata. Si, uite asa, doua linguri de ulei sareau peste cele doua oua si se jucau cu mare pofta. S-au jucat cat s-au jucat apoi li s-a facut foame de niste iaurt cremos. Cu doua linguri s-au saturat repede si s-au apucat iar de sarit in castron cu si mai mare pofta pana au ametit de tot. Trei linguri de faina s-au gandit sa le mai pootoleasca joaca dar in castron era si mai multa veselie. Ziceai ca a venit Craciunul si ninge peste tot ca in cele mai frumoase povesti. In Palatul de Vanilie poate fi Craciunul in fiecare zi. Si, dupa ce a nins ca in povesti cu faina, au mai cazut spre final doua lingurite si hai si-un pic de praf de copt. Gata, joaca s-a sfarsit si este timpul ca totul sa se cuibareasca in forme frumoase de briosa. Acum e timpul pentru fructe. Putem ascunde in povestea briosei piersici, caise, banane, afine, zmeura, portocale. Ia sa vedem care se ascunde mai bine si se lasa mai greu de ghicit. Le lasam sa se cuibareasca bine in briose, in cuptor, vreo 20 de minute, timp numai bun pentru fructe sa gaseasca o ascunzatoare buna. Dupa ce joaca fructelor de-a v-ati ascunselea se termina, se termina si povestea briosei si incepea povestea princhindelului mancacios....

Read More