Despre drum, locuri şi oameni Târgu-Ocna şi Slănic-Moldova

Oct 21

A dat Domnul şi a venit vremea să mai adaug câte ceva la povestea Despre drum, locuri şi oameni.Încă de atunci am spus că încep drumul cu Târgu-Ocna şi Slănic Moldova şi nu întâmplător, pentru că vorba cuiva nimic nu este întâmplător. M-am conturat ca om în timp ce „băteam” drumurile spre Târgu-Ocna şi Slănic. Nici până la vârsta asta nu m-am prins dacă viaţa este ca o gară sau ca un tren. Pentru fiecare am câteva explicaţii dar un răspuns general valabil, mulţumitor pentru mine nu am. Poate fi gara în care îţi aştepţi trenul sau gara în cobori să îl iei pe următorul, pentru că întotdeauna mai vine unul. Poate fi trenul în care mergi, îţi faci călătoria, vezi oameni, auzi poveşti, zâmbeşti sau plângi şi cobori. Oricum ar fi, era toamna lui 2001, eram în gara prin care trecea trenul care avea să mă ducă la Târgu-Ocna. Un alt drum, un alt loc şi alţi oameni aveau să mi se arate. Unul doar al meu pe care să îl descopăr cât vreau. Nu m-a dus capul atunci să profit mai mult, eram doar un licean repartizat prin calculator la un liceu la 20 şi un pic de kilometri distanţă de oraşul natal. Eram chiar supărată, dintr-un oraş cât dopul de Cola, nu am ajuns decât în altul. Mi-a trecut şi am deschis ochii şi am avut norocul să văd oameni minunaţi. De acolo mi se trage pasiunea pentru unele cărţi, personaje şi citate. Acolo mi-am făcut prieteni buni dar care în vâltorile vieţii s-au pierdut. Dar unii oameni tocmai de asta devin preţioşi că îi laşi timpului cărora aparţin. A rămas şi acum o brumă de amintire care îmi schiţează un zâmbet frumos.Tot acolo cineva mi-a arătat ce înseamnă un film bun. Dar numai atât a reuşit, căci gusturile mele la filme au rămas la fel de proaste. Dacă e siropos şi cu multe clişee, m-a cucerit.Făceam naveta, (fie vorba între noi nici acum nu am scăpat) şi aşa am învăţat să privesc feţe de oamenii. Descoperi gesturi, ochi, grimase, dincolo de care se ascund multe poveşti. Poţi încerca oriunde te-ai duce să spui stop gândurilor tale şi să priveşti oameni minute în şir. E o...

Read More

Transalpina

Sep 13

Stiu si nu am uitat, ar fi trebuit sa scriu in continuare despre drumuri, locuri si oameni. Nu prea am avut cand si nu pentru ca nu am avut timp sincer, dar nu am avut dispozitia necesara. Pentru calatoriile alea, am nevoie de o stare anume, sunt calatorii care ma fac sa scormonesc in suflet. M-a tinut munca ocupata, m-au tinut altii ocupata, mi-am stresat mintea cu ceva si tot asa. Dar vine si povestea despre Targu-Ocna (cu asta am spus ca incep)in curand… nu promit ca nu ma tin de cuvant niciodata daca incep cu promit.Si pentru ca am zis ca anul acesta ma tin de acest blog m-am gandit sa postez ceva. De curand am tot auzit de un nou traseu interesant: Transalpina si habar nu aveam ca e si mai inatlta decat Transfagarasanul. Super tare! Imi place foarte mult marea, parca e mai aproape de sufletul meu dar am vazut poze de pe Transalpina si as lasa macar pentru un weekend mare sa ma bucur de inaltimi. Enjoy! – eu momentan ma intorc la munca, am de terminat un articol despre incepul scolii, chhhh Tansalpina este cel mai înalt drum rutier din România cu o altitudine de 2145 metri. Şoseaua traversează Munţii Parâng de la N la S şi este paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului.Este un drum vechi, înalt care parcă dă mâna cu cerul. Chiar dacă este mai înalt ca Transfăgărăşanul nu este la fel de cunoscut pentru că abia în 2009 au început asfaltările. Nu sunt finalizate dar se poate circula bine şi a devenit un traseu din ce în ce mai căutat de turişti.Transalpina a fost construită de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa. A fost pavată cu piatră de Regele Carol al II-lea după 1930 şi reabilitată de nemţi în al Doilea Război Mondial. Zona alpină este cea mai frumoasă parte a şoselei Transalpina şi se întinde între Obârşia Lotrului şi Staţiunea Rânca. Cu toate că este mai înaltă ca Transfăgărăşanul, are 2145 de metri, este mai puţin cunoscută şi asta pentru că o bună perioadă, cea mai înaltă şosea din lume a fost uitată iar drumul s-a deteriorat. Abia în 2009 s-au început lucrările de asfaltare. Partea bună...

Read More

Despre drum, locuri si oameni!

Aug 13

Calatorule, drumul se face mergand! Mi-ar fi placut sa invetez eu asta dar pana una alta am inceput macar sa cred in ea. Pana la un momendat am crezut ca fiecare se naste pentru a-si urma un drum prestabilit. Acum cred ca drumul se construieste de-a lungul vietii. Uneori te opresti sa admiri, alteori este fortat de imprejurari sa pleci. Uneori ti-ai dori sa stai dar mai bine mergi, alteori nu ai vrea sa mai pleci, ai opri timpul in loc, dar din nefericire sau nu, timpul iti devine prieten aunci cand il respecti. Toata viata mea a fost un drum. Pentru a ajunge undeva sau ceva, am mers mult (vorbesc atat la propriu cat si la figurat). Am mers sa invat…. am facut naveta la liceu si o pierioada la facultate. Mi-am petrecut o buna parte din viata prin trenuri si autobuze. Peste tot am lasat o parte din mine, am lasat vise si sperante. Unele dintre ele nu s-au mai potrivit cu ceea ce imi doream cand am crescut, altele s-au indeplinit, de unele am uitat, la altele nu mai indraznesc.Am mers apoi sa vad si sa simt oameni dragi. Am invatat astfel ce este dorul, am trait cu el si m-am simtit al naibi de stingher cand nu mai imi era dor. Ma gandeam ca lipseste cineva de care sa imi fie. Eram ca o frunza in vant. Am simtit din nou dorul, cred ca si acum face parte din viata mea. Nu stiu pana cand, pentru ca totul este relativ, nu ai niciodata certitudini. Acum sper doar sa imi fie de el dor, cat mai mult, asta inseamna ca traiesc si iubesc.Am mers si mai merg cam 40-50 de kilometri pe zi la munca. Imi place pentru ce fac, o fac cu placere. Chiar daca fac drumul de 10 ori pe saptamana in fiecare zi cand am ochi, mai vad cate ceva nou pe strada, mereu mai vad pe cineva cu o expresie ciudata care imi trezeste dorinta de intra in mintea lui.Mi-am dorit tot timpul sa scriu, nu stiu sa fac altceva si dupa multe rataciri am reusit. Uneori simt ca nu mai pot si imi vine sa las totul balta dar asa cum...

Read More

Oraşul din adâncuri – Salina Târgu-Ocna

Apr 06

Moldova este cunoscută prin meleagurile ei pitoreşti, prin locurile minunate şi oamenii ospitalieri şi prin adâncurile bogate în zăcăminte naturale căci chiar prin inima ei, urmând cursul Trotuşului, trece drumul sării. Târgu-Ocna este oraşul care ascunde de secole, în adâncuri, un alt oraş: oraşul alb, de sare. Accesul spre salină se poate face pe calea ferată Adjud-Ciceu sau cu maşina pe drumul naţional 12A, prin municipiul Oneşti. Începuturile exploatării sării în această zonă se pierd în negura vremii, prima mărturie scrisă datând din a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi este constituită de un hrisov domnesc din care rezultă plata a 2000 oca de sare pentru construcţia unui pod de piatră lângă localitatea Căiuţi. Şi Ştefan cel Mare în jurul anului 1502 a cerut de la salina de pe valea Trotuşului, câte o sută şi cinzeci de dropi de sare.În veacul al XVII-lea călătorul străin Pietro Deodato preciza că „în acest ţinut se găsesc saline, de unde se scoate sarea în cantităţi aşa de mari, încât se trimite în toată ţara Moldovei, Rusia, în alte ţări, transportându-se pe Dunăre, pe Marea Neagră până la Constantinopol.Mărturie despre existenţa din cele mai vechi timpuri a salinei din Târgu-Ocna stau şi consemnările lui Dimitrie Cantemir din „Descrierea Moldovei”: „Nu departe de Târgul Trotuşului – sunt saline foarte avute pe care locuitorii le numesc ocne. Din aceste saline niciodată nu iau finit măcar deşi lucrează întrânsele multe sute de oameni.”Într-adevăr nu a luat finit şi astăzi salina din Târgu-Ocna este puntea de sănătate dintre trecut şi prezent.Sarea era foarte importantă pe vremuri, era şi o metodă de plată, de aici si denumirea de salariu. Sarea este importantă şi astăzi şi iată că este atât de aproape de noi.Exploatarea sării a trecut şi ea de-a lungul timpului prin transformări şi modernizări. Până în anul 1870 exploatarea sării s-a realizat în camere sub formă de clopot cu diametrul la vatră între 35 m-85 m şi înălţimi de 30 m-61 m.În perioada 1870-1968 exploatarea sării s-a făcut în camere trapezoidale cu deschidere de 35 m şi înălţimi de 90 m (mina Moldova Veche) şi 60 m (mina Moldova Nouă). Începând cu anul 1967 exploatarea sării se realizează prin metoda: camere mici şi pilieri pătraţi.În prezent...

Read More

Ceata de feciori din Voila

Dec 08

Foicica vioreaAsta-i ceata din VoilaAsta-i ceata de fecioriToti frumosi ca niste floriToti inalti si subtirei Mor fetele dupa ei Pastrate si transmise din tata in fiu, obiceiurile Cetei de feciori din Voila sunt scoase din lada de zestre odata cu sarbatoarea Sfantului Nicolae, pe 6 decembrie; si uite asa incepe povestea lui a fost odata, care si astazi mai este trait pe ulitele satului ardelean in timpul feericelor sarbatori de iarna.Povestea incepe precum un basm caci traditia spune ca Vataful cel mare, cel mai mandru fecior, trebuie sa o ia de nevasta pe fata cu care isi face dansul. Si asa a fost, a jucat-o la ceata si mai apoi a luat-o de nevasta. Au nascut alti trei feciori care au avut datoria nescrisa de a duce si a spune mai departe traditia cetei … si cine stie poate din nou traditia ca de basm se va repeta la unul dintre ei.De la cei trei feciori am aflat povestea cetei… care se formeaza pana pe 6 decembrie, zi in care se muta in casa gazdei pentru a-si incepe pregatirile. Gazde este o casa nelocuita pusa de un consatean la dispozitie. Casa in care acestia locuiesc este marcata de brazii pusi la poarta. In ceata au voie sa intre numai tineri originari ai locului care intre ei trebuie sa isi imparta functiile de vataf mare, vataf mic, casier, crasmar, fochist.Vataful mare este conducatorul cetei, cel de care ceilalti feciori trebuie sa asculte. Doar o singura data poate fi un fecior vataf mare. Colinda lor porneste pe 24 decembrie si tine pana in zorii zilei de Craciun. La colindat merg singuri, fetele vin doar pe 25 decembrie la biserica din sat, unde are loc colinda si dansul. In timp ce merg la colindat ulitele satului rasuna de cantecele lor:“Tot pe drum pe drum, pe drum,Si la mandra nicidecumTot pe drum, pe drum de piatraSi la mandra niciodata”.Ajunsi pe la case oamenilor acestia vestesc miracolul Nasterii Domnului prin colinde specifice ardelenesti.Pe 25 decembrie dimineata, cu fetele, perechi, trebuie sa vina la biserica pentru a colinda si dansa. Momentul de la biserica este unul foarte important caci fiecare fecior trebuie sa fie prezent iar de va fi sa lipseasca va fi pedepsit. Fie...

Read More

Pe urmele lui Jules Verne

Oct 03

România este un loc care din punct de vedere turistic oferă multe variante: turism balnear, turism rural, agroturism, turism religios, turism montan, turism estival şi de ce nu chiar şi de aventură.De-a lungul timpului ţara noastră a fost sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori atât români cât şi străini. Citind operele lor putem afla detalii importante despre diverse aşezări, putem descoperi secrete bine păstrate de timp, putem descoperi legende şi mituri şi ne putem schiţa în minte România de atunci aşa cum penelul marilor scriitori au descoperit-o. Precum aventurierii Cireşari putem şi noi să o luăm pe drumurile ţării cu cărţile sub braţ pentru un pic de aventură. Ce tânăr nu l-a citit măcar o dată pe Jules Verne, celebru scriitor francez, precursor al literaturii science-fiction care a îmbinat descrierea cu aventura şi chiar cu sentimentele profund umane?Marele romancier a trezit interesul pentru ştiinţă şi operele sale au fost sursă de inspiraţie pentru mulţi oameni de seamă precum K.E Tiolkovski (unul dintre fondatorii astronauticii) sau Hermann Oberth.Astăzi J. Verne poate trezi interesul pentru aventură şi ei bine în amintirea vremurilor când cărţile scrise în genul romancierului francez te fascinau o poţi lua pe urmele acestuia chiar până la Castelul din Carpaţi sau spre Frumoasa Dunăre galbenă.Patru din romanele sale evocă România: Keraban încăpăţânatul (1882), Claudius Bombarnac (1891), Castelul din Carpaţi (1892), Frumoasa Dunăre galbenă (1901). Aceste romane trezesc acea stare perpetuă de a descoperi mereu ceva nou, de a face o escapadă de neuitat. Pe urmele surselor Deşi s-a vehiculat mult ipoteza că Jules Verne a vizitat România, nu există nici o dovadă certă. Doi cercetători români ai biografiei lui Verne, Simion Săveanu şi Ion Hobana, aduc argumente pertinente despre o altă foarte probabilă sursă. Este vorba despre Luiza Muller din Homorod cu care ar fi avut strânse legături. La îndemnul acesteia ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu apoi cu trenul la Bucureşti şi apoi la Braşov şi în final la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni şi ar fi vizitat Castelul Colţ care a devenit sursă de inspiraţie pentru romanul Castelul din Carpaţi.Unele denumiri de locuri sau personaje ar confirma faptul că J. Verne...

Read More