E bunuta?

Ian 11

De cand am nascut si pana acum, am aflat ca toti se pricep la copii, de obicei la copii altora, dar asta este alta discutie. Am auzit sfaturi peste sfaturi, pareri peste pareri, idei peste idei, spuse pe tonuri mai blande, mai intepatoare, mai ironice. Are rost sa spun ca majoritatea nesolicitate? Cred ca toate mamele au cate un top cu pareri primite gratuit. Nu pot sa uit nici acum cand intr-o zi de primavara in care batea vantul, m-a oprit o mamica in parc, aproape disperata cand a vazut-o pe Natalia fara caciula, si mi-a spus sa nu o mai plimb asa ca va face otita. „De la vantul asta sigur va face otita”. Nu, nu a facut. Nici de la vantul ala, nici de la altele; si a mai umblat fara caciula. Daca va intalniti si voi cu mamica asta sa ii spuneti ca suntem bine. Dar, ii multumim ca s-a gandit atunci la noi. Pe langa intamplarea asta imi aduc aminte de: intrebari precum: doarme toata noaptea?  ( avea 2 luni), mai mananca noaptea? ( avea cam tot atat), nu se joaca singura? ( nu avea 1 an), cand o sa doarma si adoarma singura?; sfaturi de genul: da mai las-o sa planga, nu o mai tine in brate, da-i sa guste din orice ( adica sucuri, ciocolata, chipsuri… ca doar o viata are sa se bucure si ea); si evident adaugam aici celebra replica: asa ai invatat-o. Nu ma enerveaza, nu simt nici macar nevoia sa le raspund sau sa le explic anumite decizii ale mele. M-au enervat, dar mi-a trecut. Eu imi cunosc copilul cel mai bine si stiu ce trebuie sa fac. Nu simt nevoia sa imi confirm alegerile pentru ea prin sfaturi pentru alte mame. Daca am facut sau nu bine, voi afla in timp, de la ea. Am si eu mamici cu care vorbesc, impartasim idei si din experientele noastre, ne mai plangem, mai radem. Dar suntem apropiate, ne leaga ceva, ne stim dinainte de a avea copii. Nu cred ca vreuna dintre noi ar opri pe cineva pe strada sa dea sfaturi sau sa puna intrebari stupide. In topul meu de intamplari hazlii cu copilul la plimbare se afla intrebarea:...

Read More

Anul acesta si restul care vin

Ian 10

Gata, am strans bradul, globuletele, luminitele. Tot. Nu mai e nici urma de sarbatoare … doar un glob sub scaunul ei de masa … dar ala tine loc de mingiuta si il mai plimba ea prin casa, asa ca il pastram, restul in cutii. Si gata… ne asteapta un an intreg in fata. Nu aveam nici inainte, dar acum de cand e Natalia nici atat, liste prea mari cu „de facut” la inceput de an. Nu avem planuri detaliate ci asa idei, in linii mari si mergem pe principiul „vedem atunci”. Asa, nu avem frustrari sau dezamagiri ca nu ne-a iesit  cum ne-am dorit. Nu ne programam plecarile cu luni inainte ci poate cu o saptamana inainte ca nu stii ce il apuca pe copil. 🙂  Programul e in functie de orele ei de somn si masa si restul …. vedem ce mai avem timp sa facem. Cand va fi mai mare poate vom functiona altfel. Acum, asa functionam bine. Nu e o reteta general valabila. Este reteta care merge la noi. A functionat bine anul trecut si asa (plini de spontaneitate) am realizat ca ne-am plimbat mai mult decat atunci cand nu o aveam si pe Natalia. Deci, pastram reteta si pentru anul acesta. In rest, pentru ea, imi doresc anul acesta si pentru restul care vin sa creasca frumos. Sa invete ca sanatatea vine din linistea sufletului, ca are un corp puternic care stie sa lupte cu boala si sa aiba incredere. Ca sportul o va face sa se simta libera si ii va pune mintea in ordine. Ca viata este exact ca in basmele pe care le citim. Sunt personaje pozitive, sunt personaje negative, balauri cu mai multe capete, incercari de tot felul. Dar, daca mergi pana la capat si ai incredere in tine s-ar putea sa ai parte de un final fericit si in povestile pe care ti le pregateste viata, nu doar in carti. Sa daruiasca … lucruri, zambete, vorbe frumoase … din toata inima. Sa nu se ataseze de lucruri, ci de oameni. Sa se bucure ca acum … pentru cele mai simple lucruri. Sa inteleaga de ce citatul meu preferat este „Cerul este limita”, de ce imi place romanul „Pe drum” si...

Read More

Al doilea Craciun al ei

Dec 28

Avea doua luni, era botezata de cateva zile, facuse prima febra, casa era plina de globuri, noi insistam sa gasim un bradut in ol… asa asteptam primul ei Craciun, care intr-un final, a fost foarte frumos. Am astepat colindatori, am fost sa il vedem pe Mos-Craciun, am fost in vizita la familie si prieteni. Primul nostru Craciun in trei, cu o mogaldeata cu un nume care inseamna chiar „nascut de Craciun”. Anul acesta si mai frumos; ea mai mare, noi trecuti prin mai multe in calitatea noastra de parinti. Iar ne-am plimbat peste tot si am bifat impreuna toate casele si toate mesele. A ras peste tot pe unde am fost, a tras de tot, a facut demonstratie de „uite cat de tare pot sa plang”, a intors pe dos casa bunicii, a mancat si dormit bine, cred  ca chiar mai bine ca acasa. Si daca ea s-a simtit bine si pentru noi a fost un Craciun minunat. Ieri printesa blonduta s-a cam marait. M-am gandit ca ii pare rau ca e gata. Al doilea nostru Craciun l-am asezat frumos in albumul de poze si in cutia cu amintiri. E drept, ca ieri si eu as fi fost mai maraita. Pe bune? Chiar e gata? Chiar e… ca timpul e nerabdator sa treaca. Si pana la Craciun ne-am distrat cu ea. Am facut calendarul de Advent, anul acesta cu diferite activitati, la anul o sa incercam cu bomboane, ca e mai mare. Am ascultat toate cantecele de iarna si toate colindele posibile. Am ascultat povesti despre toti mosii si toate craiesele zapezii, cate or fi ele. I-am pus si eu de doar cateva ori piesa mea favorita, ca deocamdata doar eu sunt dj la butoane. Am facut felicitari si forme in aluat, fulgi de zapada din hartie prin toata casa, am gatit, am facut curatenie … O multime de lucruri, unele mi-au placut mai mult mie, altele mai mult ei. Ne-am umplut fiecare zi frumos. Acum ne pregatim de Revelion. Nu stiu exact ce vom face dar lucram la asta. E al doilea ei Revelion. Proiectii pentru la anul… Nu stiu daca imi doresc ceva pentru mine ci mai mult pentru ea. Imi doresc timp pentru toate care incep...

Read More

Un moment al nostru

Dec 07

Avem multe momente ale noastre in care stam lipite una de alta. Imi place sa o simt atat de aproape incat sa pot sa ii numar usor bataile de inima. Imi place sa o alint, sa doarma pe mine, sa ii miros parul si pielea …. inca mai miros usor a bebelus, sa o tin in brate. Si as tine-o mult, cat ar vrea ea, sa ne tinem asa de cald si de iubire dar cateodata nu ma mai tin bratele. Stiu ca intr-o zi se va de tot jos din bratele mele iar alinturile i se vor parea prea copilaroase. E firesc. E doar despre trecerea timpului. Dar … pana atunci … cel mai mult imi place cand dormim una langa alta. Ea sta cu capul pe bratul meu pana nici nu il mai simt. Imi uda obrazul cu respiratia ei iar firele de par, subtiri si blondute, imi gadila nasul. Ma afund tot mai mult in mirosul ei, ii ascult respiratia, inchid ochii si e doar liniste. E doar despre noi. E acel moment in care as vrea ca timpul sa nu se grabeasca. Stiu ca poate intr-o zi bratul meu il va inlocui cu cel al iubirii vietii ei, ca eu voi adormi fara sa imi mai amorteasca ceva. Pana atunci, ma bucur ca acum e doar despre noi. Si va mai fi o perioada...

Read More

Despre printese …. si alte nebunii

Noi 27

Au trecut doi ani de cand nu am mai scris un rand pe blog, de fapt pe nimic altceva. Poate doar in gand. Atat de mult timp incat am uitat si parola si numele de utilizator ale blogului … dar intre timp m-am casatorit chiar cu cel care imi poate da parola, ca el mi-a facut blogul, m-am „inrudit” cu banca, la bine si la greu, pentru vreo 30 de ani, ca mie asa imi plac relatiile … lungi, si, cel mai important si frumos, eu si domnul cu parola am devenit parinti. Cu ceva mai mult timp in urma, spuneam ca daca ar fi sa am un copil cred ca as vrea undeva pe la 30 de ani. La momentul acela, aceasta varsta mi se parea mare, erau in mintea mea ani multi, atat de multi incat puteai sa fii asezata, la casa ta, sa ai bani, serviciu si alte bla-bla-uri din astea. Acum ca am trecut de 30 de ani, vad altfel varsta asta. Cu cat ma apropiam de ea nu mi se mai pareau asa multi ani incat povestea cu copilul spuneam ca mai poate astepta, ca va veni el la momentul potrivit. Dar Dumnezeu nu a uitat, si se pare ca atunci cand am spus asta avea agenda la el, si-a notat si probabil si-a pus si alarma sa sune ca asa se face ca 30 de ani m-a prins gravida iar dupa mijlocul lui octombrie, pe neasteptate am plecat la spital si ne-am cunoscut printesa care ne-a ales sa-i fim parinti. Printesa cu fluturi, cu ochi albastri, cu gene lungi, cu nasuc mic, cu parul ca graul … i-am spus in toate felurile. Dupa ce a aparut si au trecut cele cateva saptamani in care m-am intrebat ce-i cu mine aici si mai ales cu fetita asta, m-am prins ca urmeaza partea cea mai frumoasa, intensa, minunata, din viata noastra. E parca dintotdeauna cu noi. Nu mai stim cea fost inainte de ea, si nici nu mai conteaza. Conteaza ACUM. Si cred ca asta este cea mai frumoasa lectie pe care ea ne-a invatat-o. Conteaza ACUM. Am avut zile de tot felul. Bune, frumoase, grele, urate (da, urate … oricat de minunat e un...

Read More

Prințesă cu fluturi

Feb 17

Prințesă cu fluturi

E luni, așadar e timpul pentru poezie, cel mai frumos mod de a ne începe săptămâna. A venit momentul lui Virgil Diaconu, poet pe care l-am și cunoscut la Toamna Bacoviană, anul trecut. ”Arați ca o poetă” mi-a spus. ”Nu scriu poezii”, i-am răspuns timidă. Încă nu scriu poezii. Încă nu ne-am întâlnit pe aceeași stradă. Suntem departe. Poate doar arat ca o poetă, cum a spus poetul … dar gândurile nu mi se așează deocamdată în rime. Cu gândul la acea întâlnire frumoasă, cu ”Prințesa cu fluturi” cu autograf, lângă mine, vă recit: ”În ultima vreme, floarea de liliac trece foarte rar pe la mine. Asta nu mă împiedică să împart camera cu ea, surâsul și brațele goale. Pentru tine am îmblânzit balaurul, prințesă de lapte printre cadavrele nopții! Azi-noapte te-am visat cu un fluture albastru în palmă. Cred că eu eram fluturele acela. Ai grija să nu-l strivești! Sufletul meu albastru este în palmele tale! (Prințesă cu...

Read More