Săptămâna trecută am fost într-o minivacanță pe Valea Doftanei. Este o zonă de munte minunată, unde timpul se oprește în loc, liniștea parcă se aude, se simte și mai este spartă, din când în când, doar de câte un râu de munte, agitat și rece. E un loc de încercat cu copii, mai ales dacă vă plac ieșirile în natură și locurile mai liniștite. 

Nataliei îi plac pisicile și să picteze. Deocamdată acestea sunt constantele din viața ei. Îi plac culorile și ea are chef în orice moment din zi să picteze. Iar cu pisicile … am dat multe ture de cartier după câte o pisică. 🙂

Noi nu am avut nici o problemă cu pasiunea ei și am lăsat-o să exerseze pe toți pereții. Nu prea mai are loc liber și a trecut la jucării și haine. Are niște perechi de pantaloni, vreo două body-uri și câteva tricouri un pic mai colorate, creație proprie. Nici cu asta nu avem nici o problemă, oricum crește repede și îi cumpărăm des altele. Iar legat de pereți, la un moment dat o să văruim. Pănă atunci, avem o casă plină de culoare și un copil fericit. 

Natalia, 1 an și 8 luni. Senin la orizont. Înaintăm cu bine și cu mult curaj mai departe, în aventura noastră. Ne înțelegem tot mai mult, tot mai bine. Facem tot mai multe împreună. Ne minunăm de fiecare cuvânt nou spus, de fiecare lucru nou făcut de către ea, ne mai uităm seara după ce adoarme la pozele de când era mai mică și nu ne vine să credem cât a crescut, câte face acum, cum ne-am schimbat, și noi, și ea. Cu siguranță face lucruri firești pentru un copil de vârsta ei, dar evident, nouă ni se pare fiecare reușită a ei, fiecare nouă achiziție, o victorie în toată regula.

Plimbările prin parc fac parte din rutina noastră zilnică. Asta, evident dacă nu plouă, de fapt, dacă nu se oprește deloc ploaia. Cum a stat, plecăm în parc la explorat. Natalia a început să iubească mersul pe jos și ne plimbă (ea pe noi acum) prin tot parcul. Acum cu vremea asta, dacă sunt și bălți după ploaie, parcul chiar e preferatul ei.Duminică a început prin a băga doar un pic un degețel, uauu, e apă asta, și a continuat. Apoi toată mână, apoi și picioarele, a început să sară și apoi s-a așezat în fund. Am mers și ne-am schimbat și am revenit pentru încă o tură. Până nu începe să se întunece, nu intrăm în casă. Și, știu sigur că după ce intrăm, bea lapte, face baie și adoarme repede.

Noi, părinții, ne bucurăm de fiecare moment petrecut alături de copii noștri. Oricât de greu sau obositor ar fi, noi la final spunem, hai că a fost bine. Dacă ei sunt fericiți, și noi suntem fericiți. Sâmbăta la nuntă, când Natalia a adormit, m-am așezat lângă o altă mămică, al cărei copilul adormise și el. Un băiețel drăguț și blonduț ca Natalia, cu doar câteva luni mai mic ca ea. Am început să povestim și așa am aflat că ea o știa pe Natalia din prima ei zi. Din poze, evident. Verișoara mea s-a ocupat de asta.

Vi-l mai amintiți pe Buf, puiul de bufniță de hambar care se temea de întuneric? Am scris aici despre aventurile lui Buf, o carte foarte frumoasă, mai ales pentru copii care se tem de întuneric. Nataliei i-a plăcut foarte mult această carte și, câteodată, seara mai stăm pe balcon, și cât ea se joacă prin părul meu, eu îi mai povestesc despre Buf și ne imaginăm pe unde mai zboară și ce mai descoperă. Acum ne-am împrietenit cu Otto, un pui de pinguin drăguț care trăiește aproape la capătul lumii. Cum unde e capătul lumii? În Antarctica, la Polul Sud, unde este mereu foarte frig.