Este vorba despre casa noastră, care arată ca un parc de aventură în care nu ai cum să te plictisești și poți găsi mereu ceva distractiv de făcut. De cum se deschide ușa, vezi pereți colorați și creioane cam, aproape, peste tot, așa că te poți așeza liniștit să desenezi, dacă asta este pasiunea ta. Avem și pentru pictat. Ai ajuns exact unde trebuie. Dacă îți plac chestiile mai pline de aventură și adrenalină, dar îți place și să mănânci, avem un scaun de masă. Te poți urca pe spătar și îți poți da drumul ca pe tobogan iar bonus, la finalul cursei, poți primi și o linguriță de mâncare. Dacă vrei să faci forță în brațe, poți să îți agați picioarele de spătarul scaunului și să stai în mâini. Așa încerci o experiență unică de a mânca aproape ca un liliac.

”În viață nu faci doar ce îți place” – a fost replica pe care am auzit-o de la ai mei foarte des. Am urât-o. De fapt, o urăsc și acum pentru că aș fi vrut să învăț că de fapt viața este despre ce îmi place. S-a infiltrat în mine ca igrasia în pereți. Oricât ai curăța, când ți-e lumea mai dragă,  câteva pete încep din nou să apară. Am făcut de multe ori ce nu îmi place, am făcut alegeri proaste pentru că așa am învățat: viața nu trebuie să fie despre ce îți place.

Sunt uneori momente în care uit să respir … de uimire, de teamă, de bucurie. Ieri, de exemplu, a adormit greu și s-a trezit după jumătate de oră. O, nu. Și mi s-a oprit respirația. Nu am apucat să fac nimic. Natalia nu mai dormi? Nu. (v-am spus că e cuvântul pe care îl spune foarte bine). Și, ca la GPS dăm reconfigurare … program. Vai, îmi plac la nebunie momentele tale de spontaneitate. Atât de mult încât mi se taie respirația.

Știu că poate sună ciudat, dar mie mi-a plăcut dintotdeauna să dorm. Mult. Foarte mult. Tatăl meu mă întreba mereu dacă mai pot de atâta somn și ironic îmi sugera că oamenii deștepți nu au nevoie să doarmă mult. Cu ochii închiși îi răspundeam, ca să îl enervez, că eu sunt excepția care confirmă regula. Când eram studentă, colega mea de garsonieră îmi spunea să mă trezesc odată că am examen și o să întârzii iar eu, tot cu ochii închiși, i-am răspuns că mă duc în toamnă, poate îl pun aștia mai după-amiază.

Este ora 7, dimineața, cred de fapt că este ora asta, nu pot să deschid ochii nici măcar să mă uit, dar văd că e lumină afară. Nu îmi mai băga degetele în ochi și nici piciorul în gură Natalia, că nu mă trezesc. Aaaa, e perfect, este de fapt duminică, pot să dorm mult. Mult, adică ceva peste opt. A luat-o soțul meu. E cam îmbufnat (așa îl văd cu un ochi semi-deschis), deci sigur e foarte dimineață și abia s-a trezit și el.