Plimbările prin parc fac parte din rutina noastră zilnică. Asta, evident dacă nu plouă, de fapt, dacă nu se oprește deloc ploaia. Cum a stat, plecăm în parc la explorat. Natalia a început să iubească mersul pe jos și ne plimbă (ea pe noi acum) prin tot parcul. Acum cu vremea asta, dacă sunt și bălți după ploaie, parcul chiar e preferatul ei.Duminică a început prin a băga doar un pic un degețel, uauu, e apă asta, și a continuat. Apoi toată mână, apoi și picioarele, a început să sară și apoi s-a așezat în fund. Am mers și ne-am schimbat și am revenit pentru încă o tură. Până nu începe să se întunece, nu intrăm în casă. Și, știu sigur că după ce intrăm, bea lapte, face baie și adoarme repede.

Noi, părinții, ne bucurăm de fiecare moment petrecut alături de copii noștri. Oricât de greu sau obositor ar fi, noi la final spunem, hai că a fost bine. Dacă ei sunt fericiți, și noi suntem fericiți. Sâmbăta la nuntă, când Natalia a adormit, m-am așezat lângă o altă mămică, al cărei copilul adormise și el. Un băiețel drăguț și blonduț ca Natalia, cu doar câteva luni mai mic ca ea. Am început să povestim și așa am aflat că ea o știa pe Natalia din prima ei zi. Din poze, evident. Verișoara mea s-a ocupat de asta.

Vi-l mai amintiți pe Buf, puiul de bufniță de hambar care se temea de întuneric? Am scris aici despre aventurile lui Buf, o carte foarte frumoasă, mai ales pentru copii care se tem de întuneric. Nataliei i-a plăcut foarte mult această carte și, câteodată, seara mai stăm pe balcon, și cât ea se joacă prin părul meu, eu îi mai povestesc despre Buf și ne imaginăm pe unde mai zboară și ce mai descoperă. Acum ne-am împrietenit cu Otto, un pui de pinguin drăguț care trăiește aproape la capătul lumii. Cum unde e capătul lumii? În Antarctica, la Polul Sud, unde este mereu foarte frig. 

Copii spun foarte multe despre cine suntem noi, părinților lor, fie că ne place sau nu asta. Există o diferență între a crește și a educa un copil. A crește poate oricine, sau aproape oricine, a educa, aici e un pic mai greu și presupune ceva efort din partea noastră. Al învăța să fie empatic, să împartă, să fie tolerant, să vorbească frumos, să aibă respect nu doar pentru oameni, ci și pentru locul în care stă, pentru lucruri, pentru obiecte, să aștepte, să înțeleagă, să nu mintă, să fie asumat … intră în categoria educație. Dacă, toate acestea enumerate mai sus, există un pic în noi sau măcar facem eforturi să existe, sunt multe șanse să creștem un copil frumos. (și nu mă refer aici la aspectul fizic)

Este vorba despre casa noastră, care arată ca un parc de aventură în care nu ai cum să te plictisești și poți găsi mereu ceva distractiv de făcut. De cum se deschide ușa, vezi pereți colorați și creioane cam, aproape, peste tot, așa că te poți așeza liniștit să desenezi, dacă asta este pasiunea ta. Avem și pentru pictat. Ai ajuns exact unde trebuie. Dacă îți plac chestiile mai pline de aventură și adrenalină, dar îți place și să mănânci, avem un scaun de masă. Te poți urca pe spătar și îți poți da drumul ca pe tobogan iar bonus, la finalul cursei, poți primi și o linguriță de mâncare. Dacă vrei să faci forță în brațe, poți să îți agați picioarele de spătarul scaunului și să stai în mâini. Așa încerci o experiență unică de a mânca aproape ca un liliac.