Pervazul geamului

Feb 26

Pervazul geamului

E locul meu preferat. Pervazul de la geam de unde văd tot orașul. Pare o jucărie, cu oameni mici și inofensivi. Se zăresc până departe acoperișurile caselor și blocurilor. În departare pare că se și unesc cu cerul. E vechi, nou, curat, murdar ca după ultima zăpadă. Copacii nu sunt încă înfloriți. Sunt goi și gri ca mai tot peisajul. Pare trist. Ca de sfârșit de februarie. Ne chinuie astenia unei viitoare primăveri, nostalgia unor zăpezi care s-au topit prea repede. Dar, e, totuși, cel mai frumos peisaj. Îmi place să mă uit ore în șir la el, de acolo de sus. Sunt deasupra unui oraș și mă uit, fără să îmi piese cum trece timpul, la un peisaj pe care parcă l-am desenat eu, după suflet. Mă uit la cum se scurge viața în orașul pe care îl văd jos. Eu iau o pauză. Sunt doar un privitor. Pot să îmi închipui că văd orice oraș. Îmi închipui povești pentru toate acoperișurile udate de atâtea ploi și bătute de atâtea vânturi. Mă gândesc cum noaptea prind viață. Vorbesc și trăiesc ca toți omuleții pe care îi văd traversând strada aiurea. Nu mai e de mult trecere de pietoni acolo. Ce greu ne dezobișnuim. Nici măcar nu mai suntem atenți în jurul nostru. Văd dealurile alea în zare. De cele mai multe ori acolo e soare. Acolo locuiește oare soarele? Tot timpul strălucesc dealurile. Și norii sunt aproape acolo. Pervazul geamului e locul meu preferat dintr-o zi....

Read More

Sub un salcam …

Ian 12

Stii, as vrea sa ma lasi un pic. Sa taci, sa nu mai reprosezi, sa te asezi, sa te odihnesti, sa respiri si atat. Si daca nu poti, as vrea sa ma lasi sa stau un pic linistita sub un salcam inflorit. Sa simt dulceata florilor, sa ma imbat cu mirosul, sa uit de tot, da, chiar si de tine, sa ma gandesc doar la mine. Un egoist sub un salcam. Macar o clipa. Sa nu mai fie bezna in cap si galagie in suflet. Sa vad doar raze de soare, sa le simt, sa ma atinga cum nu am simtit nici o alta atingere de la nimeni … si cam atat. Uneori nu ma mai pot misca, se paralizeaza tot si ma uit tamp la tine cum nu vezi si nu intelegi nimic. Pari de departe labil si ciudat. Imbatat de tot felul de arome ciudate si ganduri stingher de proaste. Sunt ca un autist care nu gaseste acelasi limbaj cu cel al tau si al lumii din jurul tau. Lasa-ma sub un salcam sau vino intr-o liniste deplina cu mine. Shhh, nici gandurile nu vreau sa ti le aud. Fii ca un tablou mut in culori terne. Miroase a salcam. Am si acum un strop de parfum de salcam in primul sertar al dulapui. Pentru vesnicie si reverie. Miroase a salcam si e alb si atata liniste si sufletul se simte bine dupa mult timp. Nu mai tresalta, nu mai simte ce ii dau altii, nu mai suspina, nu ofteaza. E doar incantare. Si ma iau singura in brate sa imi simt propria caldura. O mai am. Pana la urma nu mi-a luat nimeni caldura. Mai sunt inca atat de vie. Miroase a salcam si atat. Ma ridic si ma intorc,doar lasa-ma un pic. Si daca vii cu mine iti intorc eu cheia sa te invarti mereu in cercul meu dupa ce ma satur de miros si...

Read More

De la capat …

Ian 10

De curand am pus punct lui 2013. Cu bune si mai multe rele, s-a dus. Si pe 2014 l-am inceput bine, proaspat mutata pe cughilimele.ro.Un site pe care mi-l doream de mult dar am asa un obicei sa imi pun dorintele cele mai dragi la coada ca si cum mi-ar fi teama ca ele chiar s-ar indeplini si parca nu le-as merita asa usor.Un obicei prost, dar care cu timpul poate imi va trece. Deci, gata, acum am si domeniul meu, frumos, de suflet facut cu drag si primit cadou de Craciun de la cel despre care acum, si sper pentru totdeauna, sa am ganduri si sentimente frumoase. Cumva domeniul nou m-a facut sa imi promit, in gand, numai mie, sa scriu frumos, des, neobosit si inspirat. Am avut timpul necesar la inceput de an sa respir, sa dorm, sa ma gandesc, sa am pofta de citit alte bloguri si mai frumoase, carti, sa imi continui visele de anul trecut si sa nu ma gandesc la altele noi pana nu le bifez pe cele uitate, din diferite motive, prin colturi de timp. Nu am liste cum are mai toata lumea normala la un nou inceput. Poate pentru ca nici nu sunt dar sincer nici nu le vad rostul. Mi-am facut o singura data o lista de care am uitat repede si asta pentru ca poate nu am ajuns la maturitatea necesara sa imi doresc ceva si atat. Nu, eu inca imi doresc multe, toate de-avalma, am tot felul de gandurii care zburda pe campii verzi si intinse si nebunii de moment. Uneori stiu ce imi doresc,  alteori ii intreb pe cei dragi din jurul meu,  facandu-i pe ei, ca-i mai usor, responsabili cu cine sunt eu. Incep anul, asadar, cu pofta de scris, cu gandul de a fi mai buna, mai calma, mai rabdatoare, mai intelegatoare, cu dorinta de a iubi mai mult, in fiecare zi acelasi om asa cum este el, impacata cu trecutul care mi-a jucat feste si caruia i-am facut numai probleme ca un copil neastamparat si alintat si un singur arzator vis pentru care voi opri si timpul in loc anul acesta, numai sa se intample in 2014. Vreau sa imi public cartea, pe ”Lea”...

Read More

Lupta cu ANRP-ul pentru despăgubiri. O luptă care poate fi câștigată

Dec 27

Istoria am putea spune că are trei părți. Una frumoasă, una urâtă și una despre care nimeni, sau prea puțini, vor să vorbească. Istoria adevarată, în schimb, o aflăm de la oameni. Oameni care au trăit-o, oameni cărora li s-a schimbat viața, oameni care i-au simțit dreptățile sau nedreptățile. Din istoria românilor putem să ne amintim, referitor la părțile mai puțin frumoase și la oameni cărora li s-a schimbat viață, când țara noastră a pierdut teritorii naționale.  Putem da exemplu teritoriile precum Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, pierdute în urma tratatului de Pace între România și Puterile Aliate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 și a celui semnat la Craiova la 7 febriarie 1940 între România și Bulgaria. Astfel, statul român s-a obligat la despăgubirile cetățenilor români care au pierdut proprietăți în acele teritorii. Și de aici se scrie o altă istorie. Una plină de piedici în care nu s-au respectat promisiuni si legile nu sunt aplicate corect. Din păcate autoritățile nu sprijină cetățenii în completarea cererilor, nu le eliberează beneficiarilor documentele justificative necesare în soluționarea cererilor, se dau termene scurte pentru completarea dosarellor, dar nu și pentru răspunsurile autorităților. Mai mult, după ce nu și-a plătit datoriile la scadență, debitorul, care este Statul român, a dat în februarie 2013 o Ordonanţă de urgenţă prin care își rescadenţa singur datoria faţă de beneficiari pentru următorii 10 ani. Trist este că, în marea majoritate, beneficiarii sunt persoane vârstnice care nu au o astfel de speranță de viață. Dacă istoria le-a dat o palmă acestor oameni, nici acum statul nu este alături de ei. Deși există o Autoritate Națională pentru Restituirea Proprietăților, înființată pentru a face plățile către beneficiarii despăgubirilor, în mod cu totul paradoxal, aceasta este parcă adversarul cetățeanului român care vrea să își revendice și să-și recupereze drepturile. Așa se face că atunci când este pus în situația de a face plățile cu forța, ANRP-ul investește sume importante de bani, timp și resurse pentru a lua înapoi banii de la cetăţenii care s-au încumetat să demareze un proces împotriva statului. De aceea, este obligatoriu ca persoanele aflate în această situație să pornească la drum alături de un avocat specializat îndespăgubiri ANRP pe Legea 290 din 2003...

Read More

O străbunică

Noi 24

Era o uşă mică şi veche din lemn. Un lemn atât de uscat că-şi pierduse şi culoarea. Nici măcar încuietoare nu avea şi îi auzeai scârţâitul de câte ori se deschidea. Se bălăngănea şi mereu te izbea în spate. Te enervai şi dacă nu aveai o frică prea mare de Dumnezeu ca ea, nu scăpai fără sa înjuri. Era uşa magaziei de rumeguş. O încăpere destul de lungă cu un acoperiş jos şi mereu plină până aproape de tavan. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată goală. Nu ştiu nici măcar cine îi aducea rumeguşul acolo. Ştiu doar că era mereu plină. Abia târziu mă gândeam oare cum se umplea magazia de avea mereu un aer apocaliptic. Ai crede că făcea ceva vrăji dar nici vorbă pentru o bătrânică cu prea multă credinţă în Dumnezeu. Nu îşi începea ziua şi nu şi-o încheia fără o rugăciune şi fără să citească din Biblie. Iar vrăjile şi Dumnezeu nu locuiesc sub acelaşi cer.Oricum, era o cameră care mă înspăimânta mereu. Îmi închipuiam tot felul de vieţuitoare care pot sări din mormanul uriaş de rumeguş. Şi vedeam lighioane care se înfruptă din lacrimile de lemn. Şi mirosul. O, îl simt şi astăzi. Era umed. Un amestec de rumeguş şi pământ ud, sufocat de puterea acestuia, şi care a fost pedepsit să nu vadă niciodată lumina soarelui. Un miros ciudat şi unic. Şi îl simt, deşi au trecut ani de când nu mai e printre noi şi nu am mai văzut acea casă. Nici nu mai ştiu dacă mai e în picioare sau dacă o mai locuieşte cineva. Cât despre magazia de rumeguş, cred că de mult nu mai există. Cine mai foloseşte astăzi aşa sobe? Mi s-au şters atâtea din memorie. Nu şi mirosurile. Nu mai ştiu nici data când a murit. Nu pot să mi-o aduc aminte. Sigur eram în clasa a şaptea şi luasem primul nouă la chimie. Mergeam pe drum şi aş fi vrut să mă bucur dar era un aer ciudat şi nici vorbă a bucurie. Aşa că nu ştiam ce să fac cu nota asta şi nici cu moartea asta. Nu-mi aduc aminte să fi suferit prea mult. Şi nici dor vreodată nu mi-a fost de ea....

Read More

Pe vremea mea

Sep 10

Când eram mică abia așteptam să cresc să pot să spun și eu ”pe vremea mea …”. Mi se părea într-un fel interesant. Acum când spun asta mă simt de parcă destui ani au trecut peste mine dacă încep să am termene de comparație. Dar știți cum este cu noi oamenii, greu de mulțumit și la fel și cu timpul, greu de oprit în loc. De cele mai multe ori după pe vremea mea  spun nu era așa. De obicei nu era așa este de bine, alteori de rău. Deci pe vreme mea: –         nu erau atâtea jucării –         nu era pampers –         nu erau jocuri pe calculator –         nu era la fel la școală –         nu erau aceleași desene –         nu erau filme de animație 3D –          nu erau petreceri pentru copii sau ursitoare la botez –         nu erau tabere in limba engleza Și mai găsesc de adăugat la această listă dacă mă gândesc. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc nu mai găsesc mai nimic ca pe vremea mea. Și cel mai dor îmi este de Fosfarin.  Pentru  copii  este mai bine azi în timp ce noi privim nostalgic și ne apărăm trecutul, crezând că a fost mai bine ieri. Mă gândeam la toate astea când am văzut site-uri de organizat petreceri pentru copii. Acum au ursitoare la botez care le spun de bine, au grădinițe de vară, aniversări în locuri de joacă special amenajate unde sunt pictați pe față. De exemplu, dacă vei căuta pe google petreceri copii, poți găsi site-ul oakiclub.ro. Să tot fii copil. Și sunt ferm convinsă că și copii de astăzi cu jocuri, site-uri pentru petreceri, ursitoare și picturi pe față vor ajunge să spună pe vremea mea nu era așa.  Și timpul se joacă, exact ca un copil....

Read More