Săptămâna trecută am fost într-o minivacanță pe Valea Doftanei. Este o zonă de munte minunată, unde timpul se oprește în loc, liniștea parcă se aude, se simte și mai este spartă, din când în când, doar de câte un râu de munte, agitat și rece. E un loc de încercat cu copii, mai ales dacă vă plac ieșirile în natură și locurile mai liniștite. 

Când era Natalia mică de tot, mi se părea că doar ea plânge, că doar ea are colici, că doar eu nu dorm noaptea și sunt foarte obosită, că mai e atâta timp până va crește și ne vom înțelege altfel, că doar eu m-am plictisit câteodată de stat în casă, vorbit singură, maimuțărit. Apoi, când a mai crescut, credeam că doar eu mă enervez, că doar ea nu stă locului, că doar ea astăzi devorează pastele cu sos și tura următoare nici nu mai deschide gura la ele. Pe internet, pe stradă, în parc vedeam mame perfecte cu niște copii minunați. Mai ales pe internet. 🙂

A venit, odată, primăvara. În sfârșit e soare și putem să ne spunem: o primăvară frumoasă! Astăzi este și 8 martie, al treilea de când sunt mamă. În primul an, era în burtică. Îmi aduc aminte că abia fusesem la primul control, totul era în regulă și noi foarte fericiți. Anul trecut era foarte mică. Avea 4 luni. Ne-am plimbat și am mâncat (eu) multeee bomboane, primite de la o prietenă din Germania. Anul ăsta e un pic mai mare, are un an și patru luni. O să ne plimbăm, dacă tot e frumos afară și … fără bomboane că nu am.

Îmi era frig, m-am învelit și mi-am îngrămădit capul in perna.  Cu gura ei mică, ușor deschisă, îmi încălzea fruntea iar mânuță mi-a pus-o după gât, ca și cum mi-ar fi spus: vino mami, te încălzesc eu. Am simțit atunci ca ea m-a luat in brațe, de data asta. Era ca și cum a simțit ca eu am nevoie acum de o îmbrățișare calda. E un moment in care simți ca așa arată iubirea. Ca o mânuță după gât, e cea mai pura și sinceră forma de iubire.