Mărturisirea lui Lucio

Ian 28

Mario De Sa-Carneiro, scriitorul cu sfârșit tragic și în ciuda vieții foarte scurte, cu o mare influență asupra literaturii moderne portugheze, scrie o nuvelă dramatică, plină de suspans, al cărui subiect se dezvoltă gradual pe parcursul cărții și care te ține atent până la ultimul cuvânt. Mărturisirea lui Lucio este tulburătoare și fascinantă în același timp, intimă și sinceră, atât de sinceră încât și autorul precizează că ”voi avea curajul de a spune tot adevărul, chiar și atunci când nu pare verosimil”. Ba chiar își dă seama de ridicolul unor confidențe. Tânăr nehotărât și rătăcitor, Lucio, pleacă la Paris, unde prin prisma lui Gervasio intră în diferite cercuri frecventate de artiști. Așa îl cunoaște pe Ricardo, cel care este încântat de intimitaea lor și binecuvântează clipa în care s-au cunoscut. Cu toate acestea îi face o confesiune tulburătoare: ”eu nu pot să fiu prietenul nimănui”. Apoi, Ricardo, deși iubea Parisul, hotărâște, paradoxal, să se întoarcă în Portugalia, la Lisabona. Cei doi au fost despărțiti un an de zile, timp în care și-au scris câteva scrisori. Lucio hotărâște să plece și el la prietenul său Ricardo unde face cunoștință cu soția acestuia Marta. Și de aici se țes întrebări și neliniști legate de această persoană. Sunt căsătoriți oficial sau nu? El nu poate fi prietenul nimănui, dar totuși se căsătorește? Cine este această Marta? În timp ajunge să fie foarte atras de această femeie plină de mister și încep o relație. O relație fără cuvinte. Se întâlnesc doar pentru a întreține relații sexuale. Și de aici alte întrebări care îl chinuie pe Lucio. Știe sau nu Ricardo de această relație? E laș și nu vrea să spună? Toate acestea îi dau de gândit zile și nopți,  încât simte nevoia să se închidă în apartamentul său. Aproape de finalul cărții Ricardă îi face lui Lucio o mărturie de-a dreptul tulburătoare: ”Nutreai pentru mine un sentiment puternic, doream să trăiesc acest sentiment al tău, adică să-ți răspund cu același sentiment, și-mi era imposibil!… Numai dacă te sărutam, dacă te îmbrățișam, dacă te posedam … Ah! dar cum să posezi o ființă de același sex? … Marta e ca și cum ar fi propriul meu suflet. … din acea noapte am putut, cu...

Read More

Ce carti am citit in 2013

Ian 25

De cand ma stiu mi-a placut sa citesc. Cand eram mica preferam sa ma ghemuiesc langa pat si sa citesc, decat sa ies pe afara la joaca. Mi se deschidea o alta lume, si imi placea de fiecare data ce descopeream.  E un mod placut de a petrece timpul liber. Dar trebuie sa incerci, ca sa intelegi. Am fost odata la o conferinta de literatura la care era prezent si  prozatorul Radu Cosasu, care intrebat daca se mai citeste, care este viitorul cartilor, a raspuns: ”Daca tu citesti, inseamna ca se mai citeste, nu-ti fa griji”. Eu mai citesc si sunt sigura ca multi. Cel mai mult ma bucur cand vad tineri cu carti in mana. Chiar zilele trecute am facut pentru radio un material despre citit si scriitorii preferati ai tinerilor. Mi-a facut placere sa le aud parerile si sa vad ca unii dintre ei citesc. Citesc cu drag, vorbes cu drag despre autorii pe care i-au descoperit pana acum. Cand am cititi de noua isprava, foarte faina, a lui Chinezu, Biblioteca Bloggerului Roman, m-am gandit ca nu am cum sa nu ma alatur. El propune bloggerilor sa faca un top 10 al cartilor citite in 2013. Asadar zic sa ne alaturam si sa-i dam bataie cu numaratul cartilor citite si sa le asezam intr-un top. In 2013 nu am reusit sa citesc decat vreo 15 carti si top 10 ar fi: 1. Pe drum– Jack Kerouac 2. Sentimentul unui sfarsit – Julian Barnes 3. La rasarit de Eden – John Steinbeck 4. Timpul imbatraneste in pripa – Antonio Tabucchi 5. Ghidul nesimtitului – Radu Paraschivescu 6. Clubul de biliard – Tudor Calin 7. Impotriva fericirii – Eric G. Wilson 8. Cautatorul de aur – J.M.G. Le Clezio 9. Confesiuni – Jodie Rhodes 10. Printesa cu fluturi – Virgil Diaconu Incep anul cu cateva carti incepute in 2013 pe care nu le-am mai terminat. Acum ma grabesc sa finalizez Marturisirea lui Luccio – Mario  De Sa...

Read More

La răsărit de Eden

Dec 02

Una dintre capodoperele secolului XX, un roman bun, cu intrigă bine cusută, de altfel, după cum a spus și autorul, singura carte pe care a scris-o vreodată. Este vorba de romanul ”La răsărit de Eden” de John Steinbeck, câștigător al premiului Nobel pentru literatură în anul 1962. Cartea reconstruiește povestea biblică a lui Cain și Abel. În cele peste 600 de pagini povestește viața familiei Trask.  Cu alegeri între bine și rău, cu multe compromisuri, cu momente frumoase și mai puțin, cu intrigi aprinse și un sfârșit oarecum cald, care așează lucrurile. Altfel spus, e un roman ca o viață de om. Complicată, cu multe întâmplări și bune și rele, cu destine în fața cărora nu te poți împotrivi, cu sentimente de tot felul și în final cu o liniște în fața tuturor alegerilor. Acțiunea se întinde din timpul Războiului Civil american până la sfârșitul Primul Război Mondial. Astfel aflăm și ce schimbări au produs aceste evenimente în viața oamenilor. Personajul negativ, poate cel mai negativ personaj al literaturii, care adună tot ce este mai pervers în ea, este Kate, soția lui Charles și mama gemenilor Aron și Caleb. Kate, întruchiparea răului, îl părăsește pe Charles și pe cei doi copii și devine patroana unui bordel. Dintre cei doi fii Caleb pare că a moștenit-o pe mama sa, dar spre deosebire de aceasta, el încearcă să își stăpânească aceste porniri ale răului. Este o carte care, deși am citit-o greu, sau altfel spus, într-o perioadă mai lungă de timp, nu aș putea să spun că nu m-a prins. Te face să te simți parte din familia Trask. Scriitorul e sincer și rareori nu îți dezvăluie tot. Este o carte despre viața de familie, nu întotdeauna în fața celor mai frumoase evenimente și alegeri. Nu are cum să nu îți placă și dacă nu te lași intimidat de numărul mare de pagini, te apuci de citit, nu renunți până nu dai gata pagină cu pagină pentru a afla destinul personajelor. ”Valea Salinas este situată în California de Nord. E o vale lungă și îngustă între două șiruri de munți, iar râul Salinas șerpuiește în meandre prin mijlocul ei, până se varsă în cele din urmă în golful Monterey” … și...

Read More

Pe drum

Sep 02

Una din cărțile citite în această vară, despre care am mai scris pe blog, este Pe drum de Jack Kerouac. Biblia generație beat, romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac este ideal pentru o vară nici prea caldă, nici prea rece, fără prea mari planuri, dar care nu a trecut nici așa, pur și simplu.  Alături de Dean Moriarty trăiești o aventură. Filă cu filă, ești tot pe drum. Și la final, parcă tu te oprești, dar îl vezi în depărtări pe Dean cu aceleași haine ponosite și aceeași geantă roasă de timp și atâtea drumuri cum se uită la tine și se gândește spre ce alte zări să plece. Dean Moriarty e călătorul bolnav de drum, e omul a cărui averi sunt incertitudinile și ni le lasă nouă pe toate, cadou. Dacă prietenii lui, toți, s-au adunat la casele lor, Dean poate că și acum, întrupat în altcineva, e pe drum. Îl simpatizăm poate pentru drumurile pe care noi nu am avut niciodată curaj să le facem. Pentru viața de aventurier pe care măcar o dată am fi vrut să o încercăm. ”Acuma uită-te și tu la ăia din față. Au griji, numără kilometri, se gândesc unde-or să doarmă la noapte, câți bani costă benzina, cum e vremea, cum o sa ajungă acolo și, cu toate astea, ei or să ajungă oricum, știi. Dar ei nu știu decât să se agite și să trădeze timpul cu falsele urgențe și altele, temători și plângăcioși, sufletele lor nu se vor liniști până nu se vor agăța de o grijă clară și dovedită și, odată găsită, mutrele lor vor căpăta expresia adecvată și vor umbla așa, cu un aer nefericit și timpul va trece pe lângă ei și ei știu asta și asta-i neliniștește îngrozitor.”.  ...

Read More

Cărți neterminate

Aug 12

Nu știu cum se întâmplă, pur și simplu, unele cărți au o altfel de soartă. Nu de a fi terminate repede ci de a sta cât mai mult pe noptieră. Deși îmi place să citesc și dacă mă apuc de o carte o duc destul de repede la capăt, s-a întâmplat de vreo câteva ori să las cărți neterminate. Le încep, le las deoparte, mă apuc de altele, le temin, mă întorc înapoi la cartea dintâi, mai citesc un pic, o închid … și Dumnezeu știe când o mai deschid. Mi s-a întâmplat așa pentru prima dată cu Singur pe lume de Hector Malot. Eram mică atunci când m-am apucat de ea. M-a speriat poate un pic grosimea și aveam senzația că nu se mai termină niciodată. Eu nu prea am mai terminat-o. A rămas în biblioteca tatălui meu și deseori am spus că o voi relua…dar încă nu a venit acel moment. De curând același lucru cu romanul lui Steinbeck, La răsărit de Eden. Din primăvară am început-o și de atunci am închis-o pentru altele. E o carte bună, chiar foarte bună dar … Mi-am propus să o termin măcar până la finalul verii … De pe lista cărților neterminate îmi  vine în mine și cartea Cuvinte de acces a lui Jean Baudrillard. Am împrumutat această carte crezând că o citesc dintr-un suflet dar se pare că au trecut mai multe luni și nici nu am terminat-o, nici nu am înapoiat-o. Sper să îi vină și ei rândul. Se întâmplă … fie nu ne atrag prea tare de la început, fie nu mai avem timp, fie e prea groasă și ne dezarmează …și le lăsăm neterminate. Dar, e ca în viață. Lăsăm atâtea lucruri neterminate....

Read More

Cărți necitite

Iul 29

Chiar zilele trecute scriam despre minciuni și obiceiul de a minți. Toți îl avem și îl aplicăm și când vine vorba despre cărți.Spunem că le-am citit chiar dacă nici nu le-am deschis și că ne-au plăcut chiar dacă abia le-am digerat. S-au tot făcut topuri ale cărților necitite, găsești articole pe internet despre acest subiect și întotdeauna pe listă se găsesc cărțile: Mândrie și prejudecată de Jane Austen, Ulysses de James Joyce, Moby Dick de Melville, Război și pace  și Ana Karenina de Lev Tolstoi, Biblia, Stăpânul inelelor de Tolkien, Marele Gatsby de Fitzgerald și De veghe în lanul de secară de Salinger. Și chiar se întâmplă să îi auzi pe unii că au citit nu știu ce carte dar de fapt, nu prea. Am auzit eu cu urechile astea două ale mele pe cineva care nu a pronunțat corect titlul cărții lui Fitzgerald – Marele Gatsby. Scuza a fost că a citit-o de mult și nu mai știa exact. Mă mir și nici nu prea îmi vine să cred. Doar că se întâmplă. Poate ne ia gura pe dinainte, poate le-am început dar nu le-am mai terminat niciodată poate doar ne place să părem altceva. Și pentru că nu sunt genul care vede paiul din ochii altora dar nu și bârna din ochii mei, am greșit și eu o dată. Am zis că am citit o carte când de fapt o începusem de mult dar nici până azi nu am mai terminat-o. Este vorba de Ulysses. În cazuri de genul acesta ne mințim pe noi și nu părem nici mai înteligenți, nici mai interesanți ci pur și simplu proști. Exact așa m-am simțit, proastă. Nu pentru că nu am citit-o ci pentru că am pretins a o fi terminat.  ...

Read More