Maine in batalie sa te gandesti la mine

Noi 06

De mult nu am mai citit o carte care sa ma tina in suspans, sa ma faca sa intorc repede pagina sa vad ce alte intamplari il asteapte pe personajul principal. M-a atras foarte mult titlul, Maine in batalie sa te gandesti la mine, care apare ca o imprecatie, deseori, pe parcursul romanului. Devii martorul unei intamplari ciudate iar autorul te face sa iti doresti la fel de mult ca personajul principal, sa o intelegi si sa gasesti niste raspunsuri care sa-ti aduca liniste. Este o carte primita de la Editura Univers care si-a castigat un loc in fata, in randul destinat cartilor preferate. Avem un sot care calatoreste des dar de cele mai multe ori nu singur. O sotie care nu sta sa il astepte acasa ci isi petrece serile in compania altor barbati, o familie numeroasa, un socru dur, un copil care  nu stie ce se intampla pentru ca este prea mic, un personaj care devine fara voia lui principal si un autor care face din toate astea o poveste care te va tine cu sufletul la gura pana la final. Maine in batalie sa te gandesti la mine de Javier Marias, este ”o carte neobisnuita, a unui scriitor neobisnuit, extraordinara. Ar trebui sa fim fericiti ca exista asemenea carti.” ”Marias face tot ce poate sa iti pastrezi curiozitatea treaza. Cand totul pare ca incremeneste si textul devine atat de dens incat simti ca te-ai impotmolit si nu mai poti inainte, mai baga putina benzina, apare inca o intamplare si iarasi mori de curiozitate. Are acest autor un talent aparte de a nu se grabi. De a povesti incet fiecare amanunt incat devii de la pagina la pagina tot mai nerabdator sa vezi ce se intampla.” Ceea ce ar fi trebuit sa fie o seara minunata se transforma intr-o obsesie si iti dai seama ca aceasta intamplare iti va ramane infiltrata pentru totdeauna in minte. ”Cum si-ar putea imagina cineva vreodata ca s-ar putea trezi cu o moarta in brate si ca nu-i va mai vedea niciodata chipul al carui nume si-l aminteste. Nimeni nu se gandeste ca o persoana anume va muri in cel mai nepotrivit moment desi asta se intampla mereu, si in general oamenii...

Read More

Despre nivelurile de viață …

Iul 29

L-am descoperit pe Julian Barnes în cartea ”Sentimentul unui sfârșit”, despre care am scris și aici. Așa cum spuneam și atunci, e o carte în care cuvintele se așează bine unele lângă altele, atât de bine încât cititul curge lin, cu respirații scurte. M-am îndrăgostit de autor, de stilul simplu dar cu cuvinte alese, de scriitura care îți ajunge la suflet. Autorul îți povestește cu drag, parcă stai cu el, într-o cafenea mică, la o masă lângă geam. Pe același Julian Barnes l-am reîntâlnit și în recenta carte ”Niveluri de viață”, care cuprinde trei eseuri: ”Păcatul înălțimii”, ”La același nivel” și ”Pierderea adâncimii”. Dacă atunci când le citești pe primele două e autorul pe care îl știi, la ultimul, e atât de intim, ai impresia că și-a aruncat sufletul prin foi și ți-e teamă să le întorci. Să nu-l rănești, să nu îl întrerupi. Cartea îi este dedicată lui Pat, despre care este și ultimul eseu. Moartea se întâmplă și i s-a întâmplat și lui. Soția sa a dispărut brusc din viața lui și i-a rămas în față o mulțime de lucruri pe care nu le-au mai făcut. ”Pui laolaltă două lucruri care n-au mai fost puse laolaltă până acum. Și lumea se schimbă. S-ar putea ca oamenii să nu observe pe moment, dar nu contează. Lumea s-a schimbat oricum”, așa începe primul eseu, ”Păcatul înălțimii”. Aici ne povestește despre zborul cu balonul care reprezenta libertatea care se ”gudura pe lângă două mari puteri: vântul și vremea.” Este o poveste frumoasă despre cea mai arzătoare dorință a omului: să zboare. ”Pui laolaltă două lucruri care n-au mai fost puse laolaltă până acum, uneori merge, alteori nu”. Și, nu merge. Cel puțin, nu a mers de data asta. Povestea de dragoste din al doilea eseu, ”La același nivel”, dintre o actriță și un aventurier englez, se termină trist pentru că ”fiecare poveste de iubire este o presupusă poveste de durere”. Și-n povestea asta, e cu durere. E scrisă cumva, parcă, să te pregătească, pentru marea durere din ultima poveste. ”Pui laolaltă doi oameni care n-au mai fost puși laolaltă până acum. Pe urmă, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, unul dintre ei e...

Read More

De unde sa iti cumperi carti ieftine

Iul 28

Daca abia te-ai intors din vacanta si nu prea mai ai bani sau inca nu ai plecat si strangi bani sa ajungi macar acteva zile pe litoral, iti dau un pont de unde poti sa iti cumperi carti ieftine. Editura Univers incepe saptamana cu reduceri. Iata o lista cu noua carti la noua lei: Ţinutul sălbatic – PROULX, Monique Nivelul 26- ZUIKER, Anthony E. Mobius Dick- CRUMEY, Andrew Betibú-PINEIRO, Claudia Hazliile ispravi ale nepotului lui Juan Moreira Educaţie siberiană Istorii despre literatură şi orbire- FUKS, Julian Lista completa de reduceri o gasesti...

Read More

Cate carti … cate personaje … cate povesti

Apr 23

Astazi este Ziua Mondiala a Cartii, moment bun de citit si adus aminte de personaje si povesti care ne-au ramas in suflet. Nu stiu cand am deprins asta cu cititul dar am gasit printre cuvinte o lume frumoasa in care aveam prieteni si parte de intamplari memorabile. Am locuit intr-un oras mic si nu stiam ce alta lume ar putea fi dincolo de dealurile care il inconjurau. Citeam, si-mi inchipuiam ca intr-o zi voi descoperi tot ce gasesc in carti, s-in lumea aceia, de dincolo de dealuri, care sta sa fie cucerita. Pana atunci mi-as fi dorit sa fiu poznasa ca Tom Sawyer, pe care l-am considerat cel mai bun prieten al copilariei, visam sa am parte de un final ca in Cenusareasa si plangem de fiecare data la povestea Fetitei cu chibrituri. Si cu Ciresarii am peteecut o vara si am facut-o mai suportabila. Prietenii cei mai buni de-o vara, plina de aventuri. Apoi nu mi-am dorit decat sa stau De veghe in lanul de secara desi nu am fost niciodata atat de rebela si nici nu am fost pe punctul de a fi exmatriculata ca Holden Caulfield. Dar era imaginea a altceva. Era un altfel de prieten. Era despre cum poti sa faci lucrurile in viata si altfel. Mi-a placut de Otilia, poate si pentru ca avem acelasi nume. Imi placea ca era capricioasa, alintata, nehotarata. Mi se pareau semnele feminitatii. … dar nu l-as fi parasit pe Felix crezand ca e capabil sa invinga o dragoste nepotrivita pentru marele sau viitor. Mi-ar fi placut sa dorm o noapte de primavara sub salcamul ala din povestea lui Moromete, dar l-au taiat demult. Tot timpul ma gandesc la o poveste fascinanta de care as fi putut avea parte la fel ca in Albastru pur. Daca m-as trezi dintr-o data cu parul rosu? … la fel ca in roman. Macar o data as fi vrut sa fiu Anna Karenina. Cata iubire, cata pasiune care parca rupe carnea de pe tine. Si acum ma uit la sinele de tren si ma gandesc la gatul ei fin, la iubirea ei stinsa, la viata ei cu final trist. Mi se par atat de reci sinele astea … As fi vrut sa scriu...

Read More

Lista de lectură

Feb 24

Lista de lectură

Ați stat vreodată cu nasul lipit de geam uitându-vă lung la vreo jucărie? De-atâtea ori m-am uitat lung la cărți cu titluri interesante și probabil subiecte țesute cu grijă în jurul unor personaje pe care poate le-aș fi iubit, așezate între două coperte cu desene ciudate. Și-atât. Unele au rămas pe raft și eu cu senzația aceia de copil cu jucării rămase în vitrină, pe altele mi le-am luat sau împrumutat. Cu amintirile astea în gând, fiecare zi în care primesc cărți, este una minunată. Și ca să nu mai trec pe lângă vitrine cu ochi goi și umezi, am vorbit cu cei de la Editura Univers, care au fost de acord să îmi trimită cărți, eu le citesc și le fac recenzia pe blog. Au acceptat repede și bucuroși iar eu și mai bucuroasă. În sfârșit am rezolvat problema această cu cărțile. E, cumva, ca o victorie asupra unui trecut mai vitreg. E cea mai bună idee care îmi putea cășuna vreodată prin cap. Am primit patru cărți: Javier Marias: Mâine în bătălie să te gândești la mine – ”o carte într-adevăr neobișnuită a unui scriitor neobișnuit, extraordinar. Ar trebui să fim fericiți că asemenea cărți există.” David Grossman: Cartea de gramatică interioară – ”Este o carte despre tine, Cititorului, oriunde ai fi.” Marie-Jeanne Urech: Accesorii pentru paradis – ”Este un roman ludic care nu ocolește gravitatea lumii, o carte amuzantă care vorbește despre lucruri serioase.” și San-Antonio, de la A la Z, că tot vă spuneam că va apărea seria din nou. Cam asta este pentru următoarea perioadă, lista de lectură. După ce le citesc, așa pe rând, cu toate că aș vrea și toate de-odată, veți găsi recenziile pe...

Read More

Comisarul San-Antonio se întoarce

Feb 10

Atențiune, națiune! Coțcarii, borfașii, bandiții și negustorii de crime nu mai au nicio șansă. Comisarul San-Antonio se întoarce în România! Cât despre voi, amici de poante și scamatorii, bucurați-vă! Comisarul San-Antonio is back. Pentru că așa îi stă bine unui agent care se respectă. Cine e San-Antonio? Nu e doar un pseudonim sau un personaj care a făcut furori. E un adevărat fenomen care a cuprins Franța și lumea întreagă. Frédéric Dard i-a dat frâu liber în 1949 și, de atunci, șarmantul comisar nu s-a oprit până nu și-a strigat aventurile în 175 de romane, care au dat pe spate peste 200 de milioane de cititori. Și așa, orice fel de cititori. Filologi, filosofi și sociologi și-au prins urechile în limbajul de o subtilitate rar întâlnită și s-au pus pe scris studii și doctorate. Cum nu sunt mai prejos, și cititorii români s-au bucurat de isprăvile ștrengarului și au râs cu subînțeles atunci când el le făcea din ochi să prindă poanta. Mai întâi înainte de ’89, când era o aventură procuratul şi cititul per se, pentru că  limba dezlegată şi umorul cu manta nu erau, se-nţelege, în planul propăşirii luminate. Dar mai pe sub mână sau ţinut de şase, San-Antonio era şi atunci un nume de cod pentru connaisseuri. În anii ’90, când pudibonderiile au fost lăsate deoparte, San-Antonio a devenit un must al cititorului lipsit de prejudecăți. Frédéric Dard, San-Antonio, spuneţi-i cum vreţi (că doar şi permisul său de şofer îl recomandă cu ambele nume), este o figură! Prin ’93, când deja cam toată suflarea îi ştia de frică (să nu moare de râs, nu altceva), Pierre Assouline, om fin, îi ia frumos un interviu exact pentru Lire. Ton serios, întrebări punctuale, când, deodată, ce să răspundă pişicherul de San-A? Că dintre toate regretele de pe lumea asta, cel mai mare e taman ăsta, după cum urmează: „Cel mai mult îmi pare rău de un lucru, că va fi prea tîrziu să mă folosesc de moartea mea pentru a scrie o carte. Mă voi desfăta singur cu această emoţie, dar nu voi mai avea timpul să o transpun în scris… Păcat….!”. Mai poţi spune ceva? Nimic. Iei cartea în mână şi-i dai înainte cu cititul. Or fi...

Read More