Bradul făcut din povești

Dec 11

Îmi place mirosul de carte veche sau nouă, îmi plac litere așezate atât de bine unele lângă altele ca notele pe portativ , îmi plac poveștile care rămân în cotloanele sufletului pentru totdeauna și îmi place Crăciunul. Este o sărbătoare ca o poveste frumoasă și anul acesta mi-am făcut bradul de Crăciun din cărțile adunate de-a lungul timpului. E bradul meu cel mai frumos cu cele mai multe amintiri. E bradul din cărțile cumpărate cu ultimii bani, din cărțile primite de la oameni dragi care sunt sau au fost, adunate de prin anticariate sau de la librăria de criză. Sunt cărți citite și cărți cărora nu le-a venit rândul. Cu pasaje subliniate, vârfuri îndoite la paginile preferate pe care cândva am să le recitesc. Sunt cărți în care dospesc amintiri. Lipsesc din brad cărțile pe care le-am împrumutat și au rămas la noii ”stăpâni”. Sper doar să le fi citit și să se fi bucurat de ele. Am văzut un astfel de brad făcut din cărți acum vreo doi ani într-o poză pe internet și mă gândeam atunci că într-un oarecare Crăciun voi avea și eu unul. Acel oarecare Crăciun a venit și mi-am făcut și eu. Aștept acum doar acele zile de Crăciun, cu liniște, bucurie, dorințe și poate încă un pic de...

Read More

Trenul de două

Noi 20

Într-un oraș mic, aproape oriunde ai locui auzi când vine și pleacă trenul din gară. De câte ori îi aud sunetul ascuțit îmi aduc aminte de bunicul meu, care parcă nu avea altceva de făcut decât să aștepte atent, să audă trenul de două. Mult timp am stat cu ei, prea mult că să mă tem de bătrânețe. Mă simt și eu bătrână parcă dintotdeauna și nu mi se pare nimic ciudat în asta. În ultimii ani de liceu locuiam tot cu ei și făceam naveta la liceu. În fiecare zi, bunicul meu aștepta să audă trenul care mă aducea de la școală să se apuce să îmi facă de mâncare. Făceam cel mult 15 minute de la gară până acasă și cât mă schimbam și mă spalam, masa era gata. Ieșit la pensie părea să fie aia noua lui meserie. Iar eu îmi închipuiam că asta face toată ziua până vin. Stă liniștit să audă trenul. Uneori îmi închipui că asta face și acum. Doar că trenul de două trece un pic mai târziu, că au schimbat între timp mersul trenurilor iar eu nici cu ăla, nici cu altul mai târziu, nu mai vin în fiecare zi acasă să mănânc. Eu aștept să am timp să vin, el mă așteaptă să am timp să ajung. Făcând naveta ani întregi  – la liceu, la facultate, la serviciu, mi-am petrecut viața mai mult prin trenuri și autobuze. Am văzut zile la rând aceleași peisaje care mereu mi se păreau altfel. Am privit prin atâtea geamuri spre același cer spre care îmi ridicam în fiecare zi alte rugăciuni. Mi-au înghețat picioarele de atâtea ori așteptând prin gări și autobuze încât acum, deși nu mai aștept nimic, port cizme de cum vine toamna și dorm cu ciorapi și vara. Am trecut în fiecare zi prin aceleași gări dar mereu cu alte întrebări. Gări care astăzi nu mai sunt. Întrebări care astăzi și-au găsit răspunsul. Tot timpul mă gândeam ce e viața? Trenul care vine și pleacă? Trenul pe care îl aștepți sau pe care îl pierzi? Trenul cu care treci grăbită din gară în gară? Sau peronul? Peronul pe care cobori și din care pleci? Peronul pe care aștepți? Peronul de care...

Read More

Mai demult … o rugăminte mică

Oct 10

Sunt rugăminți mici și mari. Rugăminți curate, clare și rugăminți încurcate. În funcție de suflet. Cred. Sau de stare. Sau de dorințele neîmplinite. Una din știrile de astăzi de la radio au fost despre sărbătoarea Sfintei Parascheva. Ca în fiecare an sunt așteptați sute de pelerini la Iași. Mi-am adus aminte în timp ce ”trăgeam” știrea că într-un an, demult, uitat, prin școala generala am fost într-o excursie la Iași și am vizitat și Biserica cu moaștele Sfintei Parascheva. Era undeva la câteva zile după această sărbătoare. Le povesteam și colegilor că atunci când am ajuns la moaște singura dorință și rugăminte pe care am avut-o a fost să învăț bine. Atât. Nu mă durea, încă, nimic să mă rog pentru sănătate. Nu știam dacă le lipsește ceva alor mei că să mă rog pentru bunăstare. Se certau destul de des, dar credeam că e normal, ca să ma rog pentru pace și înțelegere. Nu pricepeam prea bine povestea cu sufletul și durerile lui ca să mă rog pentru liniște. Mi-am adus aminte si de iconița cu Maica Domnului, făcătoare de minuni, de un albastru ca cerul pe care o purtam mereu cu mine. Credeam că mă ocrotește și ca îmi îndeplinește toate rugămințile mele mici. Nici nu stiu unde e acum. Într-un caz fericit prin podul tatei. În alt caz pierdută de tot. Aveam rugăminți mici, fără să știu prea mult ce să cer. Mi se păreau și alea destul de mari. Adică, era o treabă serioasă aia cu învățatul. Avea mult de lucru Dumnezeul de dincolo de cerul pe care îl vedem, cu asta. Mă rugam să pricep la matematică și să ajung odată la liceu să fac mai multe ore de română. Apoi, am învățat să cer și am avut rugăminți mari. Tot mai mari. Îi dădeam acum de lucru serios Dumnezeului ascuns în ceruri. Iar mai apoi n-am mai avut rugăminți. De nici un fel. Nu mi s-a mai părut normal să cer. Nu am mai avut curaj. Mi-am transformat rugămințile în vise care poate se vor împlini, poate nu....

Read More

De Pasti … mai intai statistici

Apr 19

Ca e Pastele sau Craciunul pana ajung sa le petrec, sa ma treaca si pe mine toti fiorii ca invie sau se naste Iiisus, ma pierd in statisticile pe care trebuie sale dau la stiri. Si in fiecare an, la fel. Vorba unui coleg de-al meu, dupa vreo doi ani nici nu mai trebuie sa umbli dupa stirile astea ca-s cam la fel si le dai pe aceleasi, cine le mai tine minte.  Mereu de Pasti cresc vanzarile la oua si se cumpara mai multe ca de obicei. Mereu pe masa de Pasti vor sta cozonaci si miel, al carui pret creste mereu si ale carui vanzari scad mereu. Mereu in Joia mare se vopsesc ouale si in Vinerea Mare se tine post negru. Mereu agentiile de turism se intrec in oferte pentru minivacanta si cele mai cautate zone sunt cele bogate in traditii ca Maramures sau Bucovina. Iar cei mai multi pleaca tot la Bulgari, unde mereu e mai ieftin la all-inclusive. Politistii sunt la datorie, vopseaua are E-uri, lumina Sfanta e adusa de la Ierusalim. De fiecare data, in fiecare an. Saptamana Patimilor e cu stiri din astea. Si ma patrunde mai greu emotia Invierii. Imi pare rau, si-mi cer iertare, Lui. Dar mai intai trebuie sa scriu despre astea. Abia apoi, plicitisa de atata Paste, sacrificare de miei, oua vopsite cu vopseaua care costa cat costa, ma mai gandesc la ce inseamna aceasta sarbatoare pentru mine. Ce imi aduce, ce simt? Am ajuns acasa, la mama… peste cateva ore ma duc la Inviere si incerc in cele cateva zile libere pe care le am sa ma gandesc la ce inseamna sarbatoarea asta dincolo de ce dau eu pe la stiri. Vreau sa fiu doar un amarat cu sufletul plin de desertaciuni care tine o lumanare si spera sa ii aduca lumina si un pic de liniste. Si daca ar ramane senzatia asta mai mult, in suflet, si dupa Pasti ar fi ideal. Nu vreau sa fiu nici mai buna, nici nu mai stiu cum. Nu vreau nimic din urarile alea copiate de pe internet. Nici nu e nevoie sa mi le trimiteti. Pe bune! Voi fi la fel de buna, cat sunt eu de obicei, voi...

Read More

Demult … si acum

Apr 10

Mi-a aduc aminte cu drag de toate sărbătorile trăite când eram mică. Aveam tot timpul din lume să le aștept și nici o problemă care să mă facă să mă gândesc la altceva. Luni, mi-am aruncat ochii pe calendar și am realizat că săptămâna viitoare e Paștele și tot de săptămâna viitoare încep Deniile. Abia așteptam când eram mică acea săptămână. Privind acum în urmă, nu cred că înțelegeam mare lucru din slujbă, dar o senzație atât de plăcută îmi îmbrățișa sufletul și trupul. Eram doar un copil, ce știam eu. Vedeam doar că-i frumos și că sunetul clopotului aduna la biserică aproape tot orașul. Apoi noaptea de Înviere. Câtă lumină. Și câți oameni cu fețe luminate pal de la pâlpâirea flăcării. În mâinile acelea, cu care au dat și au luat. În mâinile acelea care au făcut și rău și bine, țin o lumânare care se topește ușor. Mi se părea că toată lumea e mai bună sau măcar încearcă. Iar când am mai crescut am înțeles că doar încearcă, căci arareori reușesc. Poate în sufletul lor, la lumina aceia de lumânare se roagă și își cer iertare pentru toate deșertăciunile. Dar de a doua zi se scuză că așa-i viața. Și, așa-i. Era frumos când eram mică. Vedeam lumină și bunătate peste tot. De Crăciun vedeam bucurie, de Paște vedeam bunătate. Erau două tablouri de care îmi era dor în fiecare an. Și credeam în toate astea. Nu credeam că se schimbă ceva, a doua zi, în zori. Nu venea Iepurașul de Paște, atunci venea mama de la serviciu și ne ducea, pe mine și sora mea, să ne cumpere haine noi. Era o tradiție să avem haine noi de Paște pe care să le îmbrăcăm în prima zi. Era partea cea mai frumoasă. Și ne bucura orice bluză, și aia luată din piață. Și acum … acum aproape că uit că vine Paștele. Acum … sunt doar ca toți acei oameni mari pe care îi vedeam când eram mică. Acum probabil vreun alt prichindel se uită la mine la biserică și crede că mă rog întru iertarea tuturor relelor pe care le car în suflet. Acum am eu mâinile acelea care au făcut și bine și...

Read More

Cer albastru

Apr 08

E un cer albastru si frumos cum de mult timp nu am mai văzut. E un cer de primăvară și miros ușor de zambile. E din nou verde. Din nou primăvară. Nu-i pot înțelege pe cei care fac astenie când vine primăvara. Cum nu poți să te îmbeți cu tot mirosul ăsta a viață și să te lași purtat de el? Cum nu poți să ridici față spre cer să simți cum te ard primele raze de soare? Viața nu e făcută doar să mergi cu capu-l în jos. E poate cel mai frumos anotimp. Pentru ce ai avea alte stări decât cele de exaltare? E cel mai bun moment să te plimbi din nou, să stai să vezi cum se înserează, să auzi primele gâze, primele adieri ale vântului de primăvară și să vezi primele fire de iarbă. De-ar fi mereu și în sufletul nostru ca o primăvară, o, cum am mușca cu poftă din viață, ca dintr-un măr roșu și suculent. Dar uneori e și toamnă iar alteori chiar iarnă. Măcar în calendar când e primăvară , să ne fie și în suflet. De-am renaște mereu, de fiecare dată, odată cu natura, la început de martie, ce oameni am fi! Mai curați, cu mai puține pete și răni. Ce oameni, ca o primăvară. Privește sper cer. E un albastru pur, știi, exact ca-n romanul lui Tracy Chevalier. E un cer albastru deasupra noastră și o primăvară care așteaptă să se cuibărească în suflet. Am găsit și prin foile mele, care s-au adunat sub forma unei cărți nepublicate, ce scriam mai demult despre privitul spre cer. ” Eu merg cu capul plecat. Poate și tu. Poate și voi. Zi de zi văd oameni care merg cu capul plecat, parcă se uită după tot ce au pierdut și niciunul dintre noi nu ne gândim că poate ar trebui să căutăm cu ochii mai sus. Că poate răspunsul e în albastrul cerului. Când a fost ultima dată când te-ai uitat spre cer? Nu-i așa că ți se pare mai ușor să treci peste toate cu capul plecat spre pământ? Ieși afară, uită-te în jurul tău și numără câte persoane vezi că se uită și spre cer. Probabil aceia sunt cei...

Read More