Un moment al nostru

Dec 07

Avem multe momente ale noastre in care stam lipite una de alta. Imi place sa o simt atat de aproape incat sa pot sa ii numar usor bataile de inima. Imi place sa o alint, sa doarma pe mine, sa ii miros parul si pielea …. inca mai miros usor a bebelus, sa o tin in brate. Si as tine-o mult, cat ar vrea ea, sa ne tinem asa de cald si de iubire dar cateodata nu ma mai tin bratele. Stiu ca intr-o zi se va de tot jos din bratele mele iar alinturile i se vor parea prea copilaroase. E firesc. E doar despre trecerea timpului. Dar … pana atunci … cel mai mult imi place cand dormim una langa alta. Ea sta cu capul pe bratul meu pana nici nu il mai simt. Imi uda obrazul cu respiratia ei iar firele de par, subtiri si blondute, imi gadila nasul. Ma afund tot mai mult in mirosul ei, ii ascult respiratia, inchid ochii si e doar liniste. E doar despre noi. E acel moment in care as vrea ca timpul sa nu se grabeasca. Stiu ca poate intr-o zi bratul meu il va inlocui cu cel al iubirii vietii ei, ca eu voi adormi fara sa imi mai amorteasca ceva. Pana atunci, ma bucur ca acum e doar despre noi. Si va mai fi o perioada...

Read More

Cea mai frumoasa luna

Dec 01

Incepe cea mai frumoasa luna iar cu Natalia asteptarea si pregatirea pentru sarbatori este si mai minunata. Anul acesta vom incerca sa facem diferite activitati, prin care in fiecare zi sa fim mai aproape de magia Craciunului, o sarbatoare care este despre bucurie si speranta, si as vrea sa invete in timp ca nu este doar despre a astepta cadouri ci si despre a oferi. Nu am stiut pana acum de Calendarul de Advent, de curand am descoperit si mi s-a parut foarte interesant. Anul acesta am facut si noi acest calendar si inca ne mai gandim la activitatile pe care vom incerca sa le facem. Zic vom incerca, pentru ca Natalia este micuta, dar vedem ce iese si ce activitati au succes. Calendarul de Advent dateaza din secolul al XIX-lea iar scopul lui era de a numara zilele pana la Craciun. Initial, se trasa pe tocul usii cate o liniuta, pentru fiecare zi trecuta, pana in Ajunul Craciunului. In timp calendarul a capatat diferite forme, acum se gasesc in magazine de cumparat sau poate fi confectionat acasa. Ideea este ca in fiecare zi, impreuna cu copilul sa faci diferite activitati pana in seara de Ajun. Astfel, cu fiecare zi sunteti tot mai aproape de Craciun. Anul acesta am facut calendarul acasa si ca activitati ne propunem: sa mergem sa vedem luminitele, sa ascultam colinde, sa citim povesti de iarna, cu Mos Nicolae, Mos Craciun, sa cautam cadouri pentru cei dragi,  facem felicitari pentru bunici, sa facem amprente in aluat, sa facem cornulete si turta dulce, sa impodobim bradul….. si ne mai gandim. Sper sa aveti si voi o luna minunata si sa va buccurati de fiecare zi pana la...

Read More

Despre printese …. si alte nebunii

Noi 27

Au trecut doi ani de cand nu am mai scris un rand pe blog, de fapt pe nimic altceva. Poate doar in gand. Atat de mult timp incat am uitat si parola si numele de utilizator ale blogului … dar intre timp m-am casatorit chiar cu cel care imi poate da parola, ca el mi-a facut blogul, m-am „inrudit” cu banca, la bine si la greu, pentru vreo 30 de ani, ca mie asa imi plac relatiile … lungi, si, cel mai important si frumos, eu si domnul cu parola am devenit parinti. Cu ceva mai mult timp in urma, spuneam ca daca ar fi sa am un copil cred ca as vrea undeva pe la 30 de ani. La momentul acela, aceasta varsta mi se parea mare, erau in mintea mea ani multi, atat de multi incat puteai sa fii asezata, la casa ta, sa ai bani, serviciu si alte bla-bla-uri din astea. Acum ca am trecut de 30 de ani, vad altfel varsta asta. Cu cat ma apropiam de ea nu mi se mai pareau asa multi ani incat povestea cu copilul spuneam ca mai poate astepta, ca va veni el la momentul potrivit. Dar Dumnezeu nu a uitat, si se pare ca atunci cand am spus asta avea agenda la el, si-a notat si probabil si-a pus si alarma sa sune ca asa se face ca 30 de ani m-a prins gravida iar dupa mijlocul lui octombrie, pe neasteptate am plecat la spital si ne-am cunoscut printesa care ne-a ales sa-i fim parinti. Printesa cu fluturi, cu ochi albastri, cu gene lungi, cu nasuc mic, cu parul ca graul … i-am spus in toate felurile. Dupa ce a aparut si au trecut cele cateva saptamani in care m-am intrebat ce-i cu mine aici si mai ales cu fetita asta, m-am prins ca urmeaza partea cea mai frumoasa, intensa, minunata, din viata noastra. E parca dintotdeauna cu noi. Nu mai stim cea fost inainte de ea, si nici nu mai conteaza. Conteaza ACUM. Si cred ca asta este cea mai frumoasa lectie pe care ea ne-a invatat-o. Conteaza ACUM. Am avut zile de tot felul. Bune, frumoase, grele, urate (da, urate … oricat de minunat e un...

Read More

Bradul făcut din povești

Dec 11

Îmi place mirosul de carte veche sau nouă, îmi plac litere așezate atât de bine unele lângă altele ca notele pe portativ , îmi plac poveștile care rămân în cotloanele sufletului pentru totdeauna și îmi place Crăciunul. Este o sărbătoare ca o poveste frumoasă și anul acesta mi-am făcut bradul de Crăciun din cărțile adunate de-a lungul timpului. E bradul meu cel mai frumos cu cele mai multe amintiri. E bradul din cărțile cumpărate cu ultimii bani, din cărțile primite de la oameni dragi care sunt sau au fost, adunate de prin anticariate sau de la librăria de criză. Sunt cărți citite și cărți cărora nu le-a venit rândul. Cu pasaje subliniate, vârfuri îndoite la paginile preferate pe care cândva am să le recitesc. Sunt cărți în care dospesc amintiri. Lipsesc din brad cărțile pe care le-am împrumutat și au rămas la noii ”stăpâni”. Sper doar să le fi citit și să se fi bucurat de ele. Am văzut un astfel de brad făcut din cărți acum vreo doi ani într-o poză pe internet și mă gândeam atunci că într-un oarecare Crăciun voi avea și eu unul. Acel oarecare Crăciun a venit și mi-am făcut și eu. Aștept acum doar acele zile de Crăciun, cu liniște, bucurie, dorințe și poate încă un pic de...

Read More

Trenul de două

Noi 20

Într-un oraș mic, aproape oriunde ai locui auzi când vine și pleacă trenul din gară. De câte ori îi aud sunetul ascuțit îmi aduc aminte de bunicul meu, care parcă nu avea altceva de făcut decât să aștepte atent, să audă trenul de două. Mult timp am stat cu ei, prea mult că să mă tem de bătrânețe. Mă simt și eu bătrână parcă dintotdeauna și nu mi se pare nimic ciudat în asta. În ultimii ani de liceu locuiam tot cu ei și făceam naveta la liceu. În fiecare zi, bunicul meu aștepta să audă trenul care mă aducea de la școală să se apuce să îmi facă de mâncare. Făceam cel mult 15 minute de la gară până acasă și cât mă schimbam și mă spalam, masa era gata. Ieșit la pensie părea să fie aia noua lui meserie. Iar eu îmi închipuiam că asta face toată ziua până vin. Stă liniștit să audă trenul. Uneori îmi închipui că asta face și acum. Doar că trenul de două trece un pic mai târziu, că au schimbat între timp mersul trenurilor iar eu nici cu ăla, nici cu altul mai târziu, nu mai vin în fiecare zi acasă să mănânc. Eu aștept să am timp să vin, el mă așteaptă să am timp să ajung. Făcând naveta ani întregi  – la liceu, la facultate, la serviciu, mi-am petrecut viața mai mult prin trenuri și autobuze. Am văzut zile la rând aceleași peisaje care mereu mi se păreau altfel. Am privit prin atâtea geamuri spre același cer spre care îmi ridicam în fiecare zi alte rugăciuni. Mi-au înghețat picioarele de atâtea ori așteptând prin gări și autobuze încât acum, deși nu mai aștept nimic, port cizme de cum vine toamna și dorm cu ciorapi și vara. Am trecut în fiecare zi prin aceleași gări dar mereu cu alte întrebări. Gări care astăzi nu mai sunt. Întrebări care astăzi și-au găsit răspunsul. Tot timpul mă gândeam ce e viața? Trenul care vine și pleacă? Trenul pe care îl aștepți sau pe care îl pierzi? Trenul cu care treci grăbită din gară în gară? Sau peronul? Peronul pe care cobori și din care pleci? Peronul pe care aștepți? Peronul de care...

Read More

Mai demult … o rugăminte mică

Oct 10

Sunt rugăminți mici și mari. Rugăminți curate, clare și rugăminți încurcate. În funcție de suflet. Cred. Sau de stare. Sau de dorințele neîmplinite. Una din știrile de astăzi de la radio au fost despre sărbătoarea Sfintei Parascheva. Ca în fiecare an sunt așteptați sute de pelerini la Iași. Mi-am adus aminte în timp ce ”trăgeam” știrea că într-un an, demult, uitat, prin școala generala am fost într-o excursie la Iași și am vizitat și Biserica cu moaștele Sfintei Parascheva. Era undeva la câteva zile după această sărbătoare. Le povesteam și colegilor că atunci când am ajuns la moaște singura dorință și rugăminte pe care am avut-o a fost să învăț bine. Atât. Nu mă durea, încă, nimic să mă rog pentru sănătate. Nu știam dacă le lipsește ceva alor mei că să mă rog pentru bunăstare. Se certau destul de des, dar credeam că e normal, ca să ma rog pentru pace și înțelegere. Nu pricepeam prea bine povestea cu sufletul și durerile lui ca să mă rog pentru liniște. Mi-am adus aminte si de iconița cu Maica Domnului, făcătoare de minuni, de un albastru ca cerul pe care o purtam mereu cu mine. Credeam că mă ocrotește și ca îmi îndeplinește toate rugămințile mele mici. Nici nu stiu unde e acum. Într-un caz fericit prin podul tatei. În alt caz pierdută de tot. Aveam rugăminți mici, fără să știu prea mult ce să cer. Mi se păreau și alea destul de mari. Adică, era o treabă serioasă aia cu învățatul. Avea mult de lucru Dumnezeul de dincolo de cerul pe care îl vedem, cu asta. Mă rugam să pricep la matematică și să ajung odată la liceu să fac mai multe ore de română. Apoi, am învățat să cer și am avut rugăminți mari. Tot mai mari. Îi dădeam acum de lucru serios Dumnezeului ascuns în ceruri. Iar mai apoi n-am mai avut rugăminți. De nici un fel. Nu mi s-a mai părut normal să cer. Nu am mai avut curaj. Mi-am transformat rugămințile în vise care poate se vor împlini, poate nu....

Read More