Anul trecut în luna august s-a îmbolnăvit Natalia și la puțin timp după, eu. Ne-am revenit cam în același timp. Anul acesta m-am îmbolnăvit eu și fix în noaptea după intervenția de la călcâi, ea a făcut febră. Oooo, e august și istoria se repetă. Cred că în această lună, karma pleacă în vacanță. Natalia și-a revenit foarte repede, se pare că zborul i-a fost anulat și karma a revenit acasă.

La întrebarea de ce îți este cel mai frică, cred că aș răspunde de boli. Nu am nici o problemă cu șerpii, gângăniile de orice fel, întunericul, spațiile mici sau prea deschise, păianjenii, dar când vine vorba de vreo boală, imaginația începe să lucreze mult de tot, îmi închipui că am cine știe ce, mi se usucă gura și inima îmi bate tare numai cât mă apropii de cabinetul unui doctor. Îmi aduc aminte când eram studentă, răcisem o dată și era o epidemie de nu știu ce fel de gripă. Am sunat-o pe mama să o întreb dacă nu cumva am și eu ceva asemănător și o să mor. Altă dată, am făcut febră mare și eram ferm convinsă că nu mai prind a doua zi. O să adorm de la febră și o să mor prin somn. Acum cu piciorul, pff, un roman întreg mi-am închipuit. Că îmi taie tot călcâiul, că o să mă doară tare și o să fie ca în filmele alea cu spioni și oameni torturați, eu fiind omul torturat, ca să ne înțelegem. Apoi trece totul, îmi dau seama că am exagerat și îmi promit că nu mai fac asta. Nu pot să mă țin de promisiune. Pe mine când mă doare ceva sau mă simt rău, dar rău tare, mă transform în scriitor de SF și spun măcar o dată că o să mor.

Ei, acum închipuițivă ce ochi mari am și ce tare îmi bate inima când Natalia are febră. Am pierdut semnalul cu turnul de control și e haos total. Deși știu foarte bine ce trebuie să fac, știu că febra nu e o boală, că se apără organismul, am mereu antitermice în casă, eu tot mă panichez. Mi-am scris pe o hârtie, și am lipit-o pe interiorul unei uși la un dulap în dormitor, exact ce trebuie să fac când are febră, ce să îi dau, cum, când, toate lucrurile acestea ca să nu mă mai panichez că nu știu ce am de făcut. Când e ceva mă duc la dulap, respir adânc și fac ce scrie acolo. Apoi și ei îi trece și îmi spun iar că nu am de ce să mă panichez, totul a trecut cu bine. Dar, asta până data viitoare.

Când am văzut zilele trecute că și ea face febră, deja un film întreg se derula în mintea mea și imediat mi-am adus aminte cum în august anul trecut ne-am îmbolnăvit amândouă și acum iar, de ce, vai, ce mă fac, eu merg greu, sper să îi treacă repede. I-a trecut, e totul bine. Câteodată cred că unele lucruri se întâmplă doar pentru că mă tot gândesc la ele, pentru că acum sincer, de când am intrat în luna august și mi-am programat controlul la picior eu m-am tot gândit la august anul trecut. Și, atunci Natalia a fost răcită mai tare și ne-am chinuit un pic cu tratamentul și până și-a revenit, de asta mi-a și rămas în minte. E posibil să fie și asta cu gânditul … dar, se pare, așa funcționează mintea mea, dacă nu are treabă, își face singură.

Acum, în concluzie, ce să zic? … nu suntem perfecți dar eu trăiesc perfect și bine mersi cu frica asta, adică na, ne îmbolnăvim rar, deci din când în când să înnebunesc e acceptabil, karma e cu noi, nu în vacanță și un copil când nu vrea să i-a medicamente nu le i-a și punct. Orice variantă am încercat, nu a mers mai mult de o dată. Dacă nu îi place gustul, e cu lacrimi sigur.

 

Sursă foto: www.pexels.com