Natalia are un păr moale, ușor deschis la culoare, care strălucește în soare și fuge în toate direcțiile. Când bate vântul râde și lasă ușor capul pe spate să simtă cum îi flutură părul. Râde des, mult, din orice. Ca orice copil. E un copil fericit, cu un păr mereu ciufulit. 

În caz că mă plictiseam de alergat după copil, jucat, colorat, pictat, plimbat prin parc și de la un loc de joacă la altul, gătit, făcut curat, spălat copil, podele, vase, haine, mi-a mai apărut și ceva la călcâi, ca să nu mai pot merge normal. Acum fac toate astea, aproape într-un picior, ca să fie palpitant și diversitate și ca nu cumva să mă plâng vreodată de plictiseală.

Nu știu dacă mi se întâmplă doar mie (sper nu), dar eu am niște momente în care, parcă, îmi stă mintea-n loc. Mă ”înfig” așa în câte o idee, apoi mă întreb ce o fi fost în mintea mea de am făcut asta. Mi se întâmpla înainte de Natalia și mi se întâmplă des, spre foarte des, și acum cu Natalia. Eu zic că de la oboseală dar, de fapt, cred, că așa funcționez eu. Îmi merge mintea brici o perioadă, apoi simte nevoia și ea să se odihnească.

V-am povestit că am fost câteva zile plecați, undeva la munte și am stat la o vilă cu un peisaj superb. E peisajul din prima imagine. Muntele era vecinul nostru, și e tare bine să ai astfel de vecini, fie și pentru câteva zile :). După această minivacanță ne-am întors acasă, cam la fel. Nici mai relaxați, nici mai obosiți. Natalia a fost cam ca acasă, poate un pic mai pe repede înainte, așa că, relaxare de unde? Nu am stat foarte mult, așa că oboseala a rămas la același nivel. Deci, putem spune că am avut o ieșire reușită. 

Vara trecută, cam pe vremea asta, am decis să îi cumpărăm Nataliei tricicletă, cu gândul că va avea mai mult succes decât căruțul. Încă de când era foarte mică, am convins-o cu greu să stea în căruț și să nu plângă. Am încercat multe variante, dar între ea și căruț nici urmă de împrietenire. Am renunțat la el și am zis să încercăm cu o tricicletă. Poate i se va părea mai interesantă și va sta. După ce ni s-au lungit brațele bine de tot, ne-a venit ideea asta și ne-am salvat.

Săptămâna trecută am fost într-o minivacanță pe Valea Doftanei. Este o zonă de munte minunată, unde timpul se oprește în loc, liniștea parcă se aude, se simte și mai este spartă, din când în când, doar de câte un râu de munte, agitat și rece. E un loc de încercat cu copii, mai ales dacă vă plac ieșirile în natură și locurile mai liniștite.