Este ora 7, dimineața, cred de fapt că este ora asta, nu pot să deschid ochii nici măcar să mă uit, dar văd că e lumină afară. Nu îmi mai băga degetele în ochi și nici piciorul în gură Natalia, că nu mă trezesc. Aaaa, e perfect, este de fapt duminică, pot să dorm mult. Mult, adică ceva peste opt. A luat-o soțul meu. E cam îmbufnat (așa îl văd cu un ochi semi-deschis), deci sigur e foarte dimineață și abia s-a trezit și el.

Este un pic trecut de ora 11.00, cel puțin atât era când m-am apucat de scris, și m-am lămurit cu ziua de azi, e cam haos. E una din aia care se anunță grea și vrei să treacă repede. Acum a adormit, mănânc ceva, scriu un pic, mă mai ridic să îi amestesc în tocănița de dovlecel și stau cu urechea foarte ciulită să o aud dacă se trezește între timp. Dacă am noroc și nu se trezește, am timp și de o cafea. Dacă nu … nu. 🙂 Oricum, azi e mai mult cu NU.

Dacă ai copii, știi că toți fac febră, brusc, chiar noaptea de obicei, toți cad, memorabil, toți fac o răceală, enteroviroză, enterocolită sau mai știu eu ce, de care îți aduci aminte. Părinții, de cele mai multe ori, în toate episoadele astea au roluri care implică agitație, panică, sperieturi și învinovățiri. Dar dacă … eram mai atent, mai precaut, mai prezent, și tot așa. Grija și învinovățitul fac parte din a fi părinte. Dacă tu nu simți toate astea, ești super tare. Eu nu pot.

Albă-ca- Zăpada, Cenușăreasa, Scufița Roșie, Harap-Alb, Prâslea cel voinic și merele de aur, Soldățelul de Plumb, Frumoasa și Bestia, Fetița cu chibrituri sunt doar câteva din basmele copilăriei mele. Probabil și a voastre. ”A fost odată ca niciodată” și ”…au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, așa începeau și se sfârșeau cele mai frumoase povești, pe care astăzi mulți dintre părinți evită să le mai citească copiilor, considerându-le prea dure. Preferă să le citească copiilor doar cărți de povești în care există doar oameni buni, fapte bune, întâmplări minunate, finaluri fericite. Copii însă au nevoie și de astfel de povești.