Ce am invatat din cursul „Everyday Parenting”

Ian 17

Cum „faci” un copil mic, mare? La intrebarea asta mi-am raspuns in stilul meu. Soricut de biblioteca fiind, am inceput sa citesc si sa caut raspunsurile la intrebarile pe care le aveam, odata ce Natalia tot crestea. Cum o fac sa nu mai faca, cum o fac sa faca, cum fac sa nu mai tip la ea (da, m-am trezit tipand de cateva ori si de atunci de fapt mi s-a aprins becul de avarie). Am urmarit pe Coursera.org un curs foarte fain despre comportamentul copiilor si cum ii invatam noi sa aiba deprinderi bune sau sa scape de unele pe care noi nu le consideram in regula. Cursul „Everyday Parenting – ABCs of Child Rearing” a fost prezentat de Alan E. Kazdin, profesor de psihologie si psihiatrie pediatrica si directorul Centrului Yale de Parenting. Am descoperit lucruri utile, de ajutor. Toti parintii stiu ca trebuie sa fie modele pentru copii lor, ca un ton bland este ideal, ca trebuie sa fie consecventi, fermi uneori, fara bataie, fara pedepse … dar, de foarte multe ori e greu. Exact asta am descoperit si in curs, ca este greu sa fii perfect, este greu si macar sa incerci sa fii, tocmai de aceea trebuie sa fii un parinte si atat, care este atent doar la ce spune, simte, face, copilul tau si atat. Prof. Alan E. Kazdin a oferit foarte multe exemple. O sa va povestesc pe larg ce am descoperit in curs, poate vreodata va va fi de ajutor. Poate ce am descoperit eu va fi util si va functiona si la voi.  Asa, in linii generale, cu ce am ramas din curs, va spun in randurile urmatoate. In primul rand, faptul ca de cele mai multe ori problema este la parinti si nu la copii. Orice parinte isi doreste un copil care se joaca frumos in camera lui, apoi strange toate jucariile la loc si camera arata bec. In realitate …. nu are rost sa mai descriu eu. Cine are copii stie sigur. Alan E. Kazdin sustine ca nu trebuie sa facem o tragedie ca nu strange pana la ultima jucarie dupa el. Sunt lucruri care se invata cu timpul si ne invita sa ne gandim cate dormitoare de...

Read More

E bunuta?

Ian 11

De cand am nascut si pana acum, am aflat ca toti se pricep la copii, de obicei la copii altora, dar asta este alta discutie. Am auzit sfaturi peste sfaturi, pareri peste pareri, idei peste idei, spuse pe tonuri mai blande, mai intepatoare, mai ironice. Are rost sa spun ca majoritatea nesolicitate? Cred ca toate mamele au cate un top cu pareri primite gratuit. Nu pot sa uit nici acum cand intr-o zi de primavara in care batea vantul, m-a oprit o mamica in parc, aproape disperata cand a vazut-o pe Natalia fara caciula, si mi-a spus sa nu o mai plimb asa ca va face otita. „De la vantul asta sigur va face otita”. Nu, nu a facut. Nici de la vantul ala, nici de la altele; si a mai umblat fara caciula. Daca va intalniti si voi cu mamica asta sa ii spuneti ca suntem bine. Dar, ii multumim ca s-a gandit atunci la noi. Pe langa intamplarea asta imi aduc aminte de: intrebari precum: doarme toata noaptea?  ( avea 2 luni), mai mananca noaptea? ( avea cam tot atat), nu se joaca singura? ( nu avea 1 an), cand o sa doarma si adoarma singura?; sfaturi de genul: da mai las-o sa planga, nu o mai tine in brate, da-i sa guste din orice ( adica sucuri, ciocolata, chipsuri… ca doar o viata are sa se bucure si ea); si evident adaugam aici celebra replica: asa ai invatat-o. Nu ma enerveaza, nu simt nici macar nevoia sa le raspund sau sa le explic anumite decizii ale mele. M-au enervat, dar mi-a trecut. Eu imi cunosc copilul cel mai bine si stiu ce trebuie sa fac. Nu simt nevoia sa imi confirm alegerile pentru ea prin sfaturi pentru alte mame. Daca am facut sau nu bine, voi afla in timp, de la ea. Am si eu mamici cu care vorbesc, impartasim idei si din experientele noastre, ne mai plangem, mai radem. Dar suntem apropiate, ne leaga ceva, ne stim dinainte de a avea copii. Nu cred ca vreuna dintre noi ar opri pe cineva pe strada sa dea sfaturi sau sa puna intrebari stupide. In topul meu de intamplari hazlii cu copilul la plimbare se afla intrebarea:...

Read More

Anul acesta si restul care vin

Ian 10

Gata, am strans bradul, globuletele, luminitele. Tot. Nu mai e nici urma de sarbatoare … doar un glob sub scaunul ei de masa … dar ala tine loc de mingiuta si il mai plimba ea prin casa, asa ca il pastram, restul in cutii. Si gata… ne asteapta un an intreg in fata. Nu aveam nici inainte, dar acum de cand e Natalia nici atat, liste prea mari cu „de facut” la inceput de an. Nu avem planuri detaliate ci asa idei, in linii mari si mergem pe principiul „vedem atunci”. Asa, nu avem frustrari sau dezamagiri ca nu ne-a iesit  cum ne-am dorit. Nu ne programam plecarile cu luni inainte ci poate cu o saptamana inainte ca nu stii ce il apuca pe copil. 🙂  Programul e in functie de orele ei de somn si masa si restul …. vedem ce mai avem timp sa facem. Cand va fi mai mare poate vom functiona altfel. Acum, asa functionam bine. Nu e o reteta general valabila. Este reteta care merge la noi. A functionat bine anul trecut si asa (plini de spontaneitate) am realizat ca ne-am plimbat mai mult decat atunci cand nu o aveam si pe Natalia. Deci, pastram reteta si pentru anul acesta. In rest, pentru ea, imi doresc anul acesta si pentru restul care vin sa creasca frumos. Sa invete ca sanatatea vine din linistea sufletului, ca are un corp puternic care stie sa lupte cu boala si sa aiba incredere. Ca sportul o va face sa se simta libera si ii va pune mintea in ordine. Ca viata este exact ca in basmele pe care le citim. Sunt personaje pozitive, sunt personaje negative, balauri cu mai multe capete, incercari de tot felul. Dar, daca mergi pana la capat si ai incredere in tine s-ar putea sa ai parte de un final fericit si in povestile pe care ti le pregateste viata, nu doar in carti. Sa daruiasca … lucruri, zambete, vorbe frumoase … din toata inima. Sa nu se ataseze de lucruri, ci de oameni. Sa se bucure ca acum … pentru cele mai simple lucruri. Sa inteleaga de ce citatul meu preferat este „Cerul este limita”, de ce imi place romanul „Pe drum” si...

Read More

Al doilea Craciun al ei

Dec 28

Avea doua luni, era botezata de cateva zile, facuse prima febra, casa era plina de globuri, noi insistam sa gasim un bradut in ol… asa asteptam primul ei Craciun, care intr-un final, a fost foarte frumos. Am astepat colindatori, am fost sa il vedem pe Mos-Craciun, am fost in vizita la familie si prieteni. Primul nostru Craciun in trei, cu o mogaldeata cu un nume care inseamna chiar „nascut de Craciun”. Anul acesta si mai frumos; ea mai mare, noi trecuti prin mai multe in calitatea noastra de parinti. Iar ne-am plimbat peste tot si am bifat impreuna toate casele si toate mesele. A ras peste tot pe unde am fost, a tras de tot, a facut demonstratie de „uite cat de tare pot sa plang”, a intors pe dos casa bunicii, a mancat si dormit bine, cred  ca chiar mai bine ca acasa. Si daca ea s-a simtit bine si pentru noi a fost un Craciun minunat. Ieri printesa blonduta s-a cam marait. M-am gandit ca ii pare rau ca e gata. Al doilea nostru Craciun l-am asezat frumos in albumul de poze si in cutia cu amintiri. E drept, ca ieri si eu as fi fost mai maraita. Pe bune? Chiar e gata? Chiar e… ca timpul e nerabdator sa treaca. Si pana la Craciun ne-am distrat cu ea. Am facut calendarul de Advent, anul acesta cu diferite activitati, la anul o sa incercam cu bomboane, ca e mai mare. Am ascultat toate cantecele de iarna si toate colindele posibile. Am ascultat povesti despre toti mosii si toate craiesele zapezii, cate or fi ele. I-am pus si eu de doar cateva ori piesa mea favorita, ca deocamdata doar eu sunt dj la butoane. Am facut felicitari si forme in aluat, fulgi de zapada din hartie prin toata casa, am gatit, am facut curatenie … O multime de lucruri, unele mi-au placut mai mult mie, altele mai mult ei. Ne-am umplut fiecare zi frumos. Acum ne pregatim de Revelion. Nu stiu exact ce vom face dar lucram la asta. E al doilea ei Revelion. Proiectii pentru la anul… Nu stiu daca imi doresc ceva pentru mine ci mai mult pentru ea. Imi doresc timp pentru toate care incep...

Read More

Musafirul special

Dec 22

Mi-am dorit asa: o familie, o casa a mea, o fetita, un Craciun in care sa miroase a turta dulce si cornulete. Am asa: o familie, o casa a mea, o fetita minunata, acel Craciun parfumat. Au venit exact in ordinea asta dar cumva toate de-odata, la distanta de cateva luni. Preferata destinului. Anul trecut am facut doar cornulete. Era Natalia foarte mica. Si anul acesta e mica dar si destul de mare incat sa ne distram impreuna gatind. Adica ea se distreaza, ca are voie sa faca ce vrea, eu gatesc, si la final ea bea niste lapte ca eu sa pot sa strang. Miroase in casa a scortisoara si a dulce, miroase a cornulete… e bine. Si atat. Asadar astazi in Palatul de Vanilie s-a facut treaba iar Printesa blonduta a avut musafiri. Mai sunt doar cateva zile pana la Craciun, cea mai frumoasa sarbatoare. Ninge. Ninge cu fulgi mari iar Printesa blonduta deschise geamul si incerca sa ii prinda. Scotea limba iar ei se topeau indata. In Palatul de Vanilie poate ninge oricand iar de Craciun intotdeauna este zapada. Se aud colinde si e multa bucurie, doar, despre asta este aceasta sarbatoare. Ar trebui sa miroase a Turta Dulce, cea mai cocheta dintre musafirii care vin cu colindul in Palatul de Vanilie. Printesa sta cu ochii pe ceas. Indata va aparea. Deja i se simte parfumul. Este unul minunat si aparte, facut din scortisoara, cuisoare, anason, cardamon. E acel parfum pe care il poarta de cand e ea. Deosebit, tocmai de asta nu ai cum sa nu o recunosti. Pe unde trece lasa dare de miresme care iti fac pofta. Nu ai cum sa nu ii deschizi usa. Inainte sa vina in vizita se dichiseste indelung. E un musafir foarte elegant. Are o rochie de caramel, facuta de un maestru croitor din zahar si lapte. Poarta un palton lung de faina, alb si frumos, un fular pufos de unt, o caciula de ou si o geanta de zahar brun. Este maestra in ale modei pentru ca le asorteaza atat de bine incat ii vin perfect. Zici ca au fost facute special pentru ea. Pe buze isi mai pune si un sirop de clementina incat nu ai...

Read More