Când eram la grădiniță activitatea mea preferată era coloratul. Îmi plăcea enorm, dar din păcate, probabil de asta îmi și aduc aminte, se întâmpla rar. Ceva ani mai târziu, dorința mi s-a îndeplinit. Acum am timp să colorez cât vreau. 

Fără program, fără reguli, doar cum vreau eu, cu ce culori vreau eu, cu Natalia în spate. Ea, e prea mică să înțeleagă foarte bine asta cu desenatul. Îmi mai smulge culoarea din mână, dă și ea un pic peste desen, apoi i-a alta, apoi se urcă în spatele meu (la propriu, nu e nici o metaforă aici) și se joacă în părul meu ( una din marile ei plăceri). Și colorez cât vreau și ea stă liniștită acolo, mai vorbește câte ceva pe limba ei, mai dă o tură de cameră și stam așa amândouă iar timpul trece lin și nici măcar nu ne pasă.

Acum mai am timp și să citesc cât vreau. Am recitit foarte multe din poveștile lui Andersen (sunt preferatele mele), ne-am cumpărat și cărți de basme, acele basme cu care am copilărit și noi. Când ea are chef și se joacă liniștită, eu mă așez jos, pe lângă ea, și îi citesc. Știu că acum mai mult îmi citesc mie, dar când mi-aș mai putea permite luxul ăsta să citesc atâtea povești pentru copii oricând vreau, oricât vreau. Pot să citesc “Fetița cu chibrituri”, de câte ori vreau.

Acum am timp să dorm la prânz, când vreau, când mă simt prea obosită. Pot să dorm la prânz, în orice zi de luni vreau. E legea compensației, probabil. Colici, dinți, nopți pierdute, gătit, curățenie, plâns, urlat, mii de scutece schimbate, răceli, griji, oboseală, întrebări, panică. Și pentru toate astea, la schimb și lucruri minunate pe care pot acum, să le fac cât vreau, când vreau.

 

Sursa foto: www.pexels.com

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *