Cum „faci” un copil mic, mare? La intrebarea asta mi-am raspuns in stilul meu. Soricut de biblioteca fiind, am inceput sa citesc si sa caut raspunsurile la intrebarile pe care le aveam, odata ce Natalia tot crestea. Cum o fac sa nu mai faca, cum o fac sa faca, cum fac sa nu mai tip la ea (da, m-am trezit tipand de cateva ori si de atunci de fapt mi s-a aprins becul de avarie). Am urmarit pe Coursera.org un curs foarte fain despre comportamentul copiilor si cum ii invatam noi sa aiba deprinderi bune sau sa scape de unele pe care noi nu le consideram in regula.

Cursul „Everyday Parenting – ABCs of Child Rearing” a fost prezentat de Alan E. Kazdin, profesor de psihologie si psihiatrie pediatrica si directorul Centrului Yale de Parenting. Am descoperit lucruri utile, de ajutor. Toti parintii stiu ca trebuie sa fie modele pentru copii lor, ca un ton bland este ideal, ca trebuie sa fie consecventi, fermi uneori, fara bataie, fara pedepse … dar, de foarte multe ori e greu. Exact asta am descoperit si in curs, ca este greu sa fii perfect, este greu si macar sa incerci sa fii, tocmai de aceea trebuie sa fii un parinte si atat, care este atent doar la ce spune, simte, face, copilul tau si atat. Prof. Alan E. Kazdin a oferit foarte multe exemple. O sa va povestesc pe larg ce am descoperit in curs, poate vreodata va va fi de ajutor. Poate ce am descoperit eu va fi util si va functiona si la voi.  Asa, in linii generale, cu ce am ramas din curs, va spun in randurile urmatoate. In primul rand, faptul ca de cele mai multe ori problema este la parinti si nu la copii. Orice parinte isi doreste un copil care se joaca frumos in camera lui, apoi strange toate jucariile la loc si camera arata bec. In realitate …. nu are rost sa mai descriu eu. Cine are copii stie sigur. Alan E. Kazdin sustine ca nu trebuie sa facem o tragedie ca nu strange pana la ultima jucarie dupa el. Sunt lucruri care se invata cu timpul si ne invita sa ne gandim cate dormitoare de adulti in toata firea am vazut sa arate ca o camera de copil? Trebuie sa avem rabdare pentru ca sunt etape si etape in evolutia copiilor nostri si multe lucruri cu care nu rezonam foarte bine in ceea ce priveste comportamentul lor, vor disparea. Toti trec prin anumite faze si tot asa le depasesc, pur simplu. Poate uneori mai greu. Dar va fi bine, cumva, daca avem si rabdare pentru asta.

Noi suntem cel mai bun exemplu si cel mai la indemana model pentru copilul nostru. Asa ca, inainte de al certa pentru ceva ce nu ne place, sa ne gandim daca nu cumva chiar noi l-am invatat asta, fara sa ne dam seama.

Comportamentele nedorite se schimba incet, cu rabdare si pe bucatele ca sa spun asa. De exemplu, in cazul cu jucariile mai intai il incurajam sa puna doar una la loc si usor-usor il invatam sa le adune pe toate. Alan E. Kazdin foloseste exemplul cu invatatul unui instrument muzical. Mai intai ii arati instrumentul, il inveti apoi sa cante o nota, apoi mai multe note, apoi o bucatica dintr-un cantec, abia apoi un cantec intreg. Exact asa trebuie schimbat si un comportament nedorit.

E normal ca un copil sa nu asculte si sa nu faca mereu ce ii spui. Profesorul spune ca asta se numeste normalitate. Nici macar un adult nu asculta intotdeauna. Aici exemplul era cu fumatorul caruia i se spune prin diverse metode ca nu este sanatos sa fumeze si totusi o face. Deci, e uman, e despre oameni pur si simplu, povestea asta cu neascultarea. Trebuie sa fim consecventi si cand decidem ceva sa ne tinem de reguli. Regulile sunt reguli.

Este foarte bine sa il incurajezi, mult, cat mai mult. Niciodata nu vor fi prea multe incurajari si nu, nu se intampla nimic rau. Nici nu va deveni dependent de incurajari si „bravo-uri”, nici nu va deveni rasfatat sau mai stiu eu ce alte lucruri din astea de am tot auzit. Tonul vocii conteaza foarte mult. Cu cat pui mai multa presiune pe copil sa faca ceva si ii vorbesti rastit cu atat copilul va refuza mai tare. Bataia nu ajuta pe nimeni. Nici pe tine, nici pe copil. Bataia nu tine loc de educatie si nici nu „invata” ceva. Poate doar lectia fricii si a umilintei. Desi ti se pare ca ai castigat o batalie lovindu-l si tipand la el, da, exact, ai citit bine, doar ti se pare. Cum? Ca, uite nu mai face? ai putea gandi. Da, dar acum nu mai face, pentru o perioada scurta. Maine va face din nou iar tu vrei sa il inveti ceva bun pentru toata viata. Singura pedeapsa pe care ai putea sa i-o aplic unui copil este TIME-OUT-ul. Adica il rogi sa se duca pe canapea, pe scaun, intr-o camera separata si sa stea linistit, singur,  5 minute. Conform lui Alan E. Kazdin nu e nici o diferenta in comportamentul unui copil daca il pedepsesti 5 minute sau o ora. Cu cat e mai scurta pedeapsa cu atat e mai eficienta. Si, in nici un caz nu il obligi sa isi duca la indeplinire pedeapsa. Prezinta anumite tehnici pe care o sa le descriu intr-o alta postare. Cu ajutorul jocurilor poate invata foarte multe si poti vedea schimbari importante in comportamentul copilului. Mie mi-au fost de folos toate astea, sper sa va ajute, daca nu treceti articolul la sfaturi nesolicitate, de uitat.

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *