Bucuresti “Libertatea frate, poate facultate …”

Noi 07

…şi m-am gândit la amândoua şi am zis Bucureşti. De fapt, tot liceul am aşteptat doar să-l termin, ca să plec la facultate în Bucureşti. Nici nu concepeam pe atunci că aş putea merge în alt oraş.

Părea că mi se potrivea perfect: aglomeraţie, agitaţie, lumini, multe chipuri, multe librării, multe antichariate, ciocolată caldă bună, metrou, un pic de aurolaci (să revii cu picioarele pe pământ), Cişmigiu, teatru, cinema. Ce să mai …. vroiam cu orice preţ în marea Capitală.
… şi când vrei ceva toate planete se aliniază. Era toamnă, mai erau vreo două săptămâni până se deschideau universităţile dar am zis să plec din timp, vorba aia, mai din timp să prinzi loc în faţă. Era dimineaţă şi rece, stăteam în Gara de Nord, cu o faţă pe care garantat scria „student din provincie”, aveam vreo cinci genţi pe care abia le puteam mişca şi o aşteptam pe Ozana … garsoniera ei urma să fie şi casa mea de acum înainte.
Dacă ar fi fost să îmi pun şi visele în valiză, îmi trebuia un microbuz doar pentru mine. Credeam că acolo voi termina facultatea şi tot acolo îmi voi găsi un super job. Toţi porii mei emanau „am scăpaaaaat de-acasă, fac ce vreau, fumez cât vreau, unde vreau, iuhuuuuuuuuuu”.
Viaţa în schimb avea alte planuri pentru mine, poate de aceea singurul an pe care l-am petrecut acolo a fost intens, plin de aventuri frumoase.
Dintr-un oraş mic ajungi chiar în capitală, normal că nu ştii în ce autobuz să urci să ajungi la facultate şi până te înveţi îl iei mereu greşit. Ba mai mult dacă ma gândesc la primul drum de la gară spre Militari (acolo stăteam) mă umflă răsul. Aveam atât de multe bagaje şi pentru a ajunge acasă am luat un taxi iar Ozana a confundat străzile şi ne-am oprit în altă parte. Ia-o pe jos şi cară ca un hamal. Şi acum mă dor mâinile când îmi aduc aminte şi îmi vine să îi urez numai de bine Ozanei.
Au urmat multe zile frumoase în care am luat oraşul la pas, fiecare lucru mă minuna şi bucura. Am învăţat să gătesc, să fac curat, să îmi port de grijă. Am pierdut multe nopţi pălăvrăgind cu Ozana, am lenevit atâtea dimineţi cântând cu Ozana mai ceva ca două soprane.
În orice lucru găseam ceva comic şi rădeam până ne dădeau lacrimile.
Am omis ceva … facultatea, că parcă de asta venisem în Bucureşti. Ei bine, tot mi-a plăcut acolo, mai puţin facultatea. Nu ştiu de ce, nici acum nu cred că am o explicaţie prea logică, ştiam ce vreau şi ce îmi place dar m-am înscris la Geografie. Singurul lucru care chiar mi-a plăcut a fost practica din Dobrogea. Atât, nici nu am prea multe amintiri, doar mă ducea şi plecam. Mă duceam că mă trimitea Ozana, plecam pentru că abia aşteptam.
Mi-am făcut în schimb câţiva prieteni. Din nefericire au intrat în categoria, oamenii timpului de atunci. Nu am mai păstrat legătura, dar îmi aduc aminte cu plăcere de ei.
Am făcut o mulţime de nebunii de care îmi aduc aminte cu drag şi mă fac să zâmbesc, a fost frumos, prea frumos, poate ultimul an în care am fost un adolescent nebun şi atât …
Ca loc de vizitat: e tot Bucureştiul. Dacă nu vrei să ai ochi doar pentru gropi, cozi de maşini, cerşetori sau mai ştiu eu ce … chiar poate să îţi placă. E cosmopolit şi vezi de toate, trebuie doar să apeşi start pe botul de aventură. Ia plimbarea prin Bucureşti ca pe o aventură.
Mi-au rămas două locuri foarte dragi: Cişmigiul şi Muzeul de Geologie.
Cât despre oameni, sunt mulţi şi de toate felurile. Nu toţi bucureştenii sunt ca cei care se ceartă în autobuz pentru un loc. E drept şi recunosc că toţi prietenii pe care mi i-am făcut acolo, nu erau bucureşteni ci „adoptaţi”.
S-a dus un an ca o clipă şi am plecat. Am lasat-o pe Ozana şi toate nebuniile acolo. Am renunţat la Geografie pentru Sociologie, în oraşul de la poalele Tâmpei. O altă viată, alte aventuri, alte vise, alte planuri.
Sincer, îmi aduc aminte cu nostalgie de vremea când am plecat şi fug de întrebarea: oare chiar asta trebuia să fac?” … (de cele mai multe ori răspunsul e da)

Data viitoare, evident despre Braşov.